Cârțu e dezamăgit de rezultatele Craiovei: „Speram să avem altă stare de spirit, nu iar disperarea de anul trecut”

Redactor:
Cosmin Staicu
Cârțu e dezamăgit de rezultatele Craiovei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Directorul tehnic al CS Universitatea Craiova, Sorin Cârțu, este dezamăgit de acest start de campionat modest, în care echipa nu a marcat și a obținut doar un punct, parcursul de până acum fiind identic cu cel de anul trecut, când echipa din Bănie era pregătită de Jerry Gane.

„Trebuie să câștigăm cu Astra pentru a recupera punctele pierdute ușor, care ne-au creat acest disconfort, nemeritat după cum ne-am prezentat. Speram la altă stare de spirit, să numai  fie aceeași disperare din cauza rezultatelor, cum a fost anul trecut.  Sunt  foarte dezamăgit de rezultatele din primele două etape, pentru că muncim mult și noi, stafful tehnic și jucătorii. Simțim această presiune a rezultatelor,  campionatul este mai scurt, avem nevoie de victorii. Echipa a arătat bine, ținând cont de modul în care s-a apărat și a organizat jocul ofensiv. Dar nu spectaculozitatea e importantă, punctele sunt cele care te ajută să-ți îndeplinești obiectivele. Dar controlul îl ai atunci când dai gol, vom marca de acum înainte” a spus Cârțu.

Ciudată a fost declarația lui Sorin Cârțu, care a spus că Astra posedă un lot  foarte bun,atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ, deși Marius Șumudică a declarat în mai multe rânduri că nu se bazează decât pe 13-14 jucători și nu are la dispoziție niciun vârf de  atac, Alibec lipsind până acum.

„Vom avea un meci greu, pentru că Astra are un lot valoros și  numeros, care-i permite să evolueze și în competițiile interne și în  cupele europene, își permit permutări în primul 11. Nu avem niciun avantaj că ei au jucat joi în Europa League, acest lucru a fost luat în calcul de cei de la Astra și va fi un alt meci duminică, vor arăta altfel și față de meciul cu ASA” a spus Cârțu. Fundașul dreapta Achim nu va juca împotriva Astrei, iar Zlatinski, Madson și Ivan sunt nerefăcuți complet.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…