„Câinii” își pot dubla salariile! Elevii lui Stoican au prime promise egale cu remunerația pe un an

Redactor:
Marius Pitaru
  • Publicat:
  • Actualizat:

Șefii lui Dinamo s-au săturat ca jucătorii lor să fie priviți ca niște fotbaliști care evoluează mai mult din pasiune pentru Dinamo. Chiar dacă salariile ce sunt oferite în „Ștefan cel Mare” sunt inferioare celor acordate de Steaua, CFR sau Petrolul, „câinii” nu sunt tocmai cei mai săraci din Liga I.

Contractele lor pleacă de la 2.000 de euro pe lună și ajung până la cel mult 10.000 de euro. Conform Regulamentului de Ordine Interioară, dinamoviștii pot chiar să-și dubleze salariile dacă îndeplinesc anumite obiective. Acest lucru le-a fost amintit fotbaliștilor de către șefi, după demiterea lui Gigi Mulțescu. Astfel, la un pachet de trei victorii consecutive, un jucător din primul „11″ încasează un bonus 2.000 de euro, iar la adjudecarea Cupei României conducătorii oferă 10.000 de euro. Suma din urmă se calculează la minutele jucate de-a lungul competiției knock-out. „Jucătorii noștri au prime de performanță, pot ajunge să-și ajusteze foarte mult salariile. Noi plătim rezultatele”, a spus președintele Constantin Anghelache la sport.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Intră în vigoare în toate județele din România. Schimbare uriașă pentru români de pe 24 septembrie
Intră în vigoare în toate județele din România. Schimbare uriașă pentru români de pe 24 septembrie
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×