„Câinii” își fac satelit internațional!** Un super proiect pregătit de Dinamo prin care în câțiva ani ar putea fi de neoprit

  • Publicat:
  • Actualizat:

PARIUL VERII: Ghicește rezultatele din semifinale AICI și câștiga mingi de fotbal, console Xbox și un Smart TV Samsung

Înființarea unei academii de juniori dinamoviste în adevăratul sens al cuvântului schimbă automat prioritățile și la echipa a doua a „câinilor”. Conducătorii lui Dinamo au decis ca, din sezonul viitor, „satelitul” să nu mai conțină fotbaliști refuzați de la formația antrenată de Dario Bonetti, ci doar tinerii internaționali pe care Dinamo i-a crescut sau i-a cumpărat în ultimele luni din toată România.

Lansează și o academie de fotbal

Dinamo lucrează de mai bine de un an la proiectul unei academii la nivel național, cu centre regionale, dar a rezervat cel mai important rol echipei secunde a clubului. După ce a reușit să strângă o mare parte a jucătorilor de mare perspectivă născuți între 1992 și 1995, dar și mai mici, conducătorii roș-albilor au decis ca aceștia să se poată roda la un nivel solicitant, menit să-i călească, iar destinația acestora este Dinamo II.

Până acum, echipa secundă a „câinilor” era un cocktail între puști promițători, jucătorii lipsiți de perspectivă din curtea lui Dinamo, cei care erau considerați surplus la prima echipă sau ca centru disciplinar pentru fotbaliștii care dintr-un motiv sau altul intrau în conflict cu șefii. Practic, pentru juniorii de 17, 18 sau 19 ani mai rămâneau doar câteva locuri disponibile. Acum, situația se va schimba, iar puștii care au impresionat în ultima vreme la loturile U 17, U 18, U 19 sau la naționala de tineret vor avea șansa să joace constant la nivelul Ligii a II-a, după ce s-a decis ca la Dinamo II să evolueze doar tinerii care au maximum 19-20 de ani.

Talente ca Nica, Geo Mișu, Dobrosavlevici, Stănescu, Filip, Roman, Buia sau Mărkuș se vor șlefui la un nivel optim lor. În plus, cunoscut ca un fanatic al creșterii jucătorilor tineri, Dario Bonetti a promis că în acest sezon le va da tinerilor care vor confirma la Dinamo II cât mai multe șanse la prima echipă.


Internaționalii de juniori și tineret ai lui Dinamo
Andrei Manyur
portar, 18 ani – U 19
Andrei Dănciulescu
portar, 19 ani – U 19
Constantin Nica
fundaș, 19 ani – U 19
Geo Mișu
fundaș, 17 ani – U 17
Daniel Stanca
fundaș, 20 ani – fost U 19
Alin Dobrosavlevici
fundaș, 17 ani – U 19
Raphael Stănescu
mijlocaș, 18 ani – U 19
Steliano Filip
mijlocaș, 18 ani – U 19
Alin Roman
mijlocaș, 18 ani – U 19
Darius Buia
mijlocaș, 18 ani – U 19
Adrian Mărkuș
atacant, 20 ani – U 21
Denis Lemac
atacant, 17 ani – U 18

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…