Am vrut să văd Rapid – Steaua de la locul faptei, așa că am făcut rost de bilet la tribuna I prin intermediul unui amic. Cum Giuleștiul nu are niciun loc de parcare pentru public, am plecat devreme de acasă, pe la 8 fără zece, deși meciul începea la 9 jumate. Am parcat pe o străduță în Crângași și am pornit pe jos printre „vișinii”.
Primul contact a fost cu bișnițarii: 50 de lei biletul la „a doua”, față de 25 prețul oficial. Apoi, m-au luat în primire oamenii cu șepci și steaguri vișinii (10 lei bucata) și din nou bișnițarii, la poarta stadionului. Bineînțeles că la tribuna I nu se intra pe la tribuna I, ci prin locul în care scria „0”, sectorul I. Înainte de intrare, am înfiat un puști, de fapt el mi-a zis „tată” numai ca să-l bag pe lângă mine și să-l scap de vigilența jandarmilor. Din păcate pentru el, a fost „dat în gât” de unul dintre „camarazii” lui și scos de la câțiva centimetri de fericire de un jandarm pătrățos.
„Floricele” la WC!
Scap repede de controlul corporal și dau de „floricele” chiar la ușa WC-ului! Și eu care credeam că nu sunt toalete în Giulești și mi-am luat măsuri de precauție de acasă… Oricum, vă spun sincer, mirosea mai tare a popcorn decât a WC!
Mi-am găsit locul relativ repede, dar am avut proasta inspirație să privesc spre galeria Rapidului când m-am așezat pe scaunul numerotat dizgrațios cu vopsea. Am văzut pe cineva apoi în fața mea ștergând de zor un scaun și m-a străfulgerat un gând: „Nu cumva?”. Ba da! Eram deja ștampilat pe blugi și pe o bucată din cămașă. Toate scaunele aveau praful de doi centimetri, ba unele, printre care și al meu, chiar și puțin noroi!
Nu am voie cu grimase!
Era abia 8 și 20, m-am înarmat cu răbdare, dar nu aveam să mă plictisesc. Un tip cu cioc (și aici nu fac mișto, chiar avea omul un fel de bărbiță) m-a recunoscut: „Pfafff! Ce cauți aici? Ți-ai făcut asigurare?”. Nu îmi făcusem, dar i-am zis că la pauză ies un pic și o rezolv la vreun bișnițar. „Ciochistul” nu m-a cruțat: „Dacă știam că vii tu, nu mai veneam eu. Sau mai bine era invers, să nu fi venit tu!” Zâmbesc, na, ce să fac printre atâția rapidiști, dar omul continuă: „Sunt cu ochii pe tine! Vezi că sunt atent la fiecare grimasă!”. Grimasă? Ufff! Și dacă mă doare stomacul de la praful ăsta? Zâmbesc în continuare, ca și colegul Lipovan la televizor, însă individul mă dă pe mâna altui rapidist, cică mai rău decât el. „Răul” pare însă cu capul pe umeri și încheie micul război: „Lasă-l, mă, că a vorbit de bine de noi!”. Răsuflu ușurat, iar de aici totul decurge normal.
Cea mai frumoasă galerie din Liga I!
Am timp acum să urmăresc incredibila galerie rapidistă, care cântă continuu, iar frumosul imn al Rapidului e intonat în picioare de toți cei 8.000 de „vișinii”. Frumoasă atmosferă, frumoasă galerie, cu excepția momentelor de înjurături, dar astea cred că se întâmplă la toate grupările de ultrași din România. Cel mai înjurat e bineînțeles Meme, care își face o intrare triumfală și calcă gazonul ca și cum ar avea înfipt un băț în fund!
Blocat în tribună
Rapidiștii cântă continuu, în același ritm susținut, chiar după golul Stelei. Stadionul erupe la 1-1, pentru ca toată lumea să se odihnească la pauză, urmând să cânte pentru victoria favoriților până în ultima secundă.
Ieșirea din stadion se face extrem de greoi, există o singură cale de evacuare, rămân blocat minute bune la tribuna I, dar „ciochistul” sau nimeni altcineva nu mai are chef de mine. „Era momentul să îi batem, la ce nebunie e la ei”, trage concluzia unul dintre vecinii mei de rând, în timp ce galeria rapidistă îl cheamă pe Bozovic „să-i dea” și el Stelei!
Și ca să trag și eu concluzia: chiar mi-a plăcut în Giulești, experiența a fost una extraordinară, dar nu sunt convins că aș vrea să o repet.
Care e cel mai bun atacant al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER