Bornescu a închis poarta!** Doar de 3 ori în istorie Rapid nu a primit gol în primele etape!

Bornescu a închis poarta!** Doar de 3 ori în istorie Rapid nu a primit gol în primele etape!
  • Publicat:
  • Actualizat:

În primele trei etape ale actualei ediții a Ligii 1, Rapid nu a
primit niciun gol! Nu este însă pentru prima oară când rapidiștii
încep cu poarta ferecată un campionat. Rapid egalează performanțele
din 1932, 1998 și 2008.

În 1932, echipa se numea CFR București și debuta în Divizia A. În
1998, Rapid reușea să cucerească pentru a doua oră în istorie
titlul de campioană, având în componență actualul staff tehnic:
Marius Șumudică și Bogdan Andone. În 2008, începutul de campionat
bun nu a avut finalul așteptat, echipa clasându-se pe locul 8,
ratând participarea în Europa.

Numărul golurilor marcate în 1998 și 2008 a fost însă mai mare
decât în 2010. Giuleștenii au marcat 10 goluri în 1998 și 6 în
2008, față de două în acest început de sezon. Rapid a marcat prin
Herea și Cesinha, în prima etapă, contra lui FC Vaslui.

Interesant este că în sezonul când Rapid a câștigat primul titlu,
echipa a marcat tot de două ori în primele trei etape. Rică
Răducanu fusese insă nevoit să scoată de două ori mingea din
poartă. În 2003, anul celui de-al treilea succes pe plan intern,
echipa avea, după trei etape, tot cinci puncte, exact ca și
acum!

Etapa viitoare, Rapid se va deplasa în Ștefan cel Mare pentru a da
piept cu marea rivală Dinamo.

Rezultate 2010-2011:
Etapa 1: Rapid – FC Vaslui 2-0
Etapa 2: Unirea Urziceni – Rapid 0-0
Etapa 3: Rapid – Oțelul Galați 0-0

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…