Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Borcea exultă: „Din sezonul viitor vom juca pe Național Arena!** Va fi un stadion cu care se vor mândri toți românii!”

Borcea exultă: „Din sezonul viitor vom juca pe Național Arena!** Va fi un stadion cu care se vor mândri toți românii!”

Sportul și fotbalul românesc duc lipsă de baze sportive adaptate secolului XXI. În această situație, apariția noului Stadion Național va rezolva o parte din aceste probleme, cel puțin la nivelul Bucureștiului. Unul din beneficiarii direcți ai acestei situații este clubul Dinamo, acolo unde arena din Șoseaua din Ștefan cel Mare a fost acuzată de toată lumea ca fiind nedemnă de un club ce se vrea la cel mai înalt nivel. Astfel, problemele invocate de fanii și jucătorii "câinilor" vor dispărea, iar Cristian Borcea este primul care se bucură. Conform oficialului dinamovist, echipa va juca din sezonul viitor pe Stadionul Național. "Cu acest stadion intrăm și noi în Europa. Stadionul e extraordinar. Bucureștiul și România meritau așa ceva. Meritau de 20 de ani. Nu credeam că arată așa bine. Va arăta ca un stadion cu care trebuie să ne mândrim toți românii. Dinamo va juca aici, din campionatul viitor. Nu știu cât va costa chiria, vom discuta. Nu mi-e teamă că n-o să se umple pentru că aici suntem foarte mulți dinamoviști. În acest loc au fost cele mai mari performanțe ale lui Dinamo", a declarat Borcea.
Borcea exultă: "Din sezonul viitor vom juca pe Național Arena!** Va fi un stadion cu care se vor mândri toți românii!"

Sportul și fotbalul românesc duc lipsă de baze sportive adaptate
secolului XXI. În această situație, apariția noului Stadion
Național va rezolva o parte din aceste probleme, cel puțin la
nivelul Bucureștiului. Unul din beneficiarii direcți ai acestei
situații este clubul Dinamo, acolo unde arena din Șoseaua din
Ștefan cel Mare a fost acuzată de toată lumea ca fiind nedemnă de
un club ce se vrea la cel mai înalt nivel. Astfel, problemele
invocate de fanii și jucătorii „câinilor” vor dispărea, iar
Cristian Borcea este primul care se bucură. Conform oficialului
dinamovist, echipa va juca din sezonul viitor pe Stadionul
Național.

Cu acest stadion intrăm și noi în Europa. Stadionul e
extraordinar. Bucureștiul și România meritau așa ceva. Meritau de
20 de ani. Nu credeam că arată așa bine. Va arăta ca un stadion cu
care trebuie să ne mândrim toți românii. Dinamo va juca aici, din
campionatul viitor. Nu știu cât va costa chiria, vom discuta. Nu
mi-e teamă că n-o să se umple pentru că aici suntem foarte mulți
dinamoviști. În acest loc au fost cele mai mari performanțe ale lui
Dinamo”
, a declarat Borcea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]