Becali poate începe ofensiva: „Mi-am propus să ajung la FCSB!”. Fotbalistul care vrea să-l impresioneze pe patronul vicecampioanei și să prindă transferul carierei

Becali poate începe ofensiva:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Petrișor Petrescu (25 de ani), mijlocașul lui FC Hermannstadt, își dorește să ajungă la FCSB pe viitor. Fotbalistul a declarat că vrea să-i impresioneze pe cei din staff-ul lui Nicolae Dică și să-și îndeplinească visul, acela de a îmbrăca tricoul bucureștenilor.

FCSB este o echipă care nu se refuză, spun  majoritatea fotbaliștilor. Mirajul unei echipe importante, posibilitatea trofeelor interne, participarea în cupele europene și salariul tentant sunt aspectele care îi fac pe aceștia să vină la vicecampiona României. În această situație se regăsește și Petrișor Petrescu. El este dornic să se remarce în Liga 1 și să ajungă la echipa pe care o susține din copilărie.

Fiecare jucător își dorește să joace măcar o dată împotriva Stelei, dacă nu ajunge să joace la Steaua. Mă bucur că am reușit să îmi ating acest obiectiv.
Mi-am propus să ajung la ei, dar încă nu am reușit. Sperăm că o să ajung la un moment dat
„, a spus Petrișor Petrescu pentru Telekom Sport.

Alexandru Pelici, antrenorul lui FC Hermannstadt, confirmă spusele lui Petrescu, declarând că echipa sibiană are mai mulți fotbaliști care susțin FCSB-ul.

Sunt, chiar dacă poate nu recunosc. Cu siguranță sunt steliști pe la fiecare echipă„, a declarat Pelici pentru Telekom Sport.

FC Hermannstadt și FCSB se întâlnesc etapa următoare. Partida este programată duminică, de la 21:00, și face parte din programul etapei a 10-a a Ligii 1 Betano.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
Gestul făcut de Xabi Alonso după umilința din finala Europa League. S-a dus direct la Istvan Kovacs
Gestul făcut de Xabi Alonso după umilința din finala Europa League. S-a dus direct la Istvan Kovacs
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Cine sunt copiii lui Costel Constantin şi care e adevăratul motivul pentru care marele actor ar fi fost răpus de singuratate!
Cine sunt copiii lui Costel Constantin şi care e adevăratul motivul pentru care marele actor ar fi fost răpus de…
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Veste SOC pentru Elena Udrea. Judecătorii au luat decizia
Veste SOC pentru Elena Udrea. Judecătorii au luat decizia
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×