Anchetat, Condescu explică de ce s-a retras de la Pandurii: „Nu are legătură cu justiția!”. Pentru cine a renunțat la fotbal

Anchetat, Condescu explică de ce s-a retras de la Pandurii:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marin Condescu a declarat, luni, că retragerea sa din funcția de președinte al Consiliului de Administrației al clubului Pandurii Târgu Jiu, reprezintă o măsură de siguranță pentru a-și păstra postul de lider sindical, subliniind că nu are nicio legătură cu ancheta penală în care este implicat.

„Nu mi-am dat demisia. Șefii din Consiliul de Coordonare de sâmbătă, de la Petroșani, vorbesc de liderii de sindicat din toată țara, au spus să las activitatea executivă de la Pandurii și să mă ocup de sindicate, pe care, într-adevăr, le-am cam neglijat în ultimul timp. Retragerea din executiv e o măsură de siguranță a mea de a-mi păstra funcția de la sindicat. Pentru că din Federația Națională a Minelor fac parte 30.000 de salariați din toate zonele țării. Practic m-au obligat, mi-au spus în Consiliul de Coordonare să aleg: «ori sportul și atunci depinzi de noi, ori vii cu noi și atunci depinde sportul de noi». Toate aceste lucruri nu au nicio legătură cu cercetările care se efectuează, acolo se va demonstra clar că la Pandurii nu s-a întâmplat nicio faptă penală: spălare de bani sau evaziune fiscală și toate celelalte care s-au inventat. Au existat doar împrumuturi în nume personal, pentru a salva în momente de criză clubul. Ultimul împrumut l-am făcut în decembrie, în conflictul cu Gaz Metan și dacă nu aș fi achitat, așteptând după banii membrilor fondatori, am fi pierdut transferul lui Eric„, a declarat Condescu, prezent, luni, la Adunarea Generală a LPF.

Marin Condescu a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că se retrage din funcția de președinte al Consiliului de Administrației al echipei Pandurii Târgu Jiu, în locul său urmând să rămână președintele executiv Eugen Pîrvulescu.

Președintele Federației Naționale Mine Energie, Marin Condescu, a spus că în următoarele zile va face toate demersurile oficiale pentru ca retragerea să se materializeze în actele juridice ale clubului sportiv, astfel încât până la 1 februarie Eugen Pîrvulescu să fie înregistrat oficial la Judecătoria Târgu Jiu ca reprezentant al sindicatelor miniere în Consiliul de Administrație.

Anunțul lui Marin Condescu privind retragerea sa din fruntea Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu vine în contextul în care ancheta penală în care acesta este implicat alături de fostul vicepreședinte al echipei, Viorel Temelescu, este aproape de finalizare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

Procurorul care în noiembrie 2013 a dispus reținerea pentru 24 de ore și care a cerut arestarea celor doi, fără să obțină mandate pe numele acestora, din lipsă de probe, a solicitat Curții de Apel Craiova ca un eventual rechizitoriu în cazul acestora să nu se judece la instanțele din Gorj. Magistrații Curții de Apel Craiova au dispus, vineri, ca un eventual rechizitoriu să fie înaintat spre judecată Tribunalului Olt, Condescu precizând că nici el și nici Temelescu nu au mai fost chemați până acum de către procuror pentru eventuale audieri sau pentru a li se prezenta rechizitoriul.

„Când se vor finaliza cercetările probabil ni se va prezenta un rechizitoriu, dar deocamdată nu am primit nicio citație. Am aflat doar că procurorul de caz a cerut ca un eventual rechizitoriu să fie judecat oriunde altundeva, dar nu la Gorj. E păcat că se aruncă o anatemă necuvenită pe instanțele de la Târgu Jiu, dar vom merge la orice instanță pentru a ne proba nevinovăția, daca acestea sunt procedurile”, a menționat Marin Condescu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…