AISS explică atitudinea ostilă față de actuala conducerea a Stelei:** „Totul e gunoi!”

AISS explică atitudinea ostilă față de actuala conducerea a Stelei:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua e considerată echipa cu cei mai mulți suporteri, dar, pe
măsură ce trec anii, aceștia vin în număr tot mai mic la stadion.
Nici returul acestui sezon nu face excepție de la această regulă.
Primul meci din Ghencea al roș-albaștrilor, cel de duminică în
compania Brașovului, debutează cu neînțelegeri între cele două
asociații de suporteri ai Stelei, AISS și ALSS.

Urmează primul meci acasă. Vine lumea la
stadion?

Adrian Păcurar: Poate o să vină lumea. Noi, cei din peluză, nu mai
mergem la meci! Pentru ce? Suntem dezamăgiți! Nu putem merge acolo
să strigăm „Hai Steaua!” când se întâmplă zilnic câte ceva cu
istoria acestui club, când identitatea lui deja s-a pierdut.

S-a întărit Steaua cu venirea lui Meme?

Costi Vasile: E adevărat că ultimele performanțe ale Stelei sunt
legate de numele lui Mihai Stoica, dar am mai spus-o: acel Meme
Stoica e diferit de cel din 2011. Este o altă persoană, dacă atunci
era vertical și avea un alt punct de vedere, bine stabilit, acum
declarațiile lui se modifică de la o lună la alta. În martie spunea
că nu dorește să mai lucreze cu Gigi Becali și peste câteva luni
vine la Steaua…

Poate a venit pentru binele Stelei…
C.V: Eu consider că binele Stelei în momentul de față e separarea
de numele Gigi Becali. Patru antrenori schimbați până acum și 40 de
jucători plecați… Ă‚sta e binele Stelei? Nu suntem pe primele
locuri, ci pe 6-7… Ce caută patronul în alcătuirea echipei?

De unde pornește acest conflict al vostru?
A.P: Conflictul cu patronul a început în 2005. Managementul e total
defectuos, s-au dat afară antrenori, jucători pe bandă rulantă, s-a
jignit absolut tot ce înseamnă istoria Stelei, s-a purtat fularul
lui Dinamo sau al lui Rapid la gât. Numele Steaua a devenit practic
un preș, un gunoi.
C.V: Steaua este jucăria lui Gigi Becali. El și-a făcut imagine pe
numele Stelei. Cine era el acum zece ani?

Ați fi de acord cu reîntoarcerea lui
Pițurcă?

C.V: Noi am crezut foarte mult în proiectul Pițurcă, precum și în
cel al lui Bergodi. Pițurcă a rezolvat multe probleme, în câteva
săptămâni, mai ales cu suporterii, probleme pe care Valeriu
Argăseală n-a fost în stare să le rezolve atâția ani la rând.
A.P: Când a venit Pițurcă, a fost o relație normală, profesionistă,
de aceea au și venit atâția oameni la stadion și totul funcționa
cum trebuie. Au fost două luni în care am simțit că suntem într-o
stare de normalitate.

Campania de transferuri din această iarnă cum vi se
pare?

A.P: În afară de Dică, despre care știm că a confirmat, de restul
nu ne dăm cu părerea. Din păcate, la Steaua s-au luat 40 de
jucători și nu știu dacă au confirmat șapte.
C.V: Achizițiile sunt făcute de oameni care n-au nicio competență.
În Europa sunt scouteri care se ocupă mai ales de puști. La Steaua
s-a desființat Academia de Copii și Juniori…

Marius Lăcătuș a spus că, dacă va fi huiduit, va pleca imediat de
la Steaua.

A.P: Noi nu l-am huiduit niciodată! Cum nici pe Ilie Dumitrescu,
despre care s-a spus că l-a dat galeria afară. Lăcătuș înseamnă
jumătate din trofeele Stelei, îl respectăm prea mult.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani