Game Over! Teja pleacă de la Dinamo după doar 5 meciuri. Înfrângerea cu Pandurii a fost decisivă

Game Over! Teja pleacă de la Dinamo după doar 5 meciuri. Înfrângerea cu Pandurii a fost decisivă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Experiența lui Mihai Teja la Dinamo s-a încheiat după doar 5 partide oficiale. Înfrângerile consecutive suferite la Târgu Mureș, scor 1-2, și pe teren propriu, scor 1-3, în fața Pandurilor, într-un meci contând pentru returul semifinalelor Cupei Ligii, i-au fost fatale lui Teja, care astăzi și-a reziliat contractul cu Dinamo, anunță Digi Sport.

Nu a semnat încă

Conform sursei citate, tehnicianul de 36 de ani s-a prezentat astăzi la sediul clubului și, după o discuție cu patronul Ionuț Negoiță, s-a ajuns la concluzia că despărțirea e varianta optimă. Actele nu au fost încă semnate, dar totul pare în acest moment o simplă formalitate.

Revine Stoican?

Favorit pentru a prelua postul lăsat vacant de Teja este chiar Flavius Stoican, tehnicianul care o pregătise pe Dinamo în prima parte a campionatului.

Sursele ProSport informează că fostul tehnician al dinamoviștilor, Flavius Stoican, a fost contactat încă de aseară de conducerea clubului din Ștefan cel Mare.

Finanțatorul Ionuț Negoiță a plecat în minutul 70 al confruntării cu Pandurii, nemulțumit de modul în care se prezintă echipa la un meci extrem de important.

2 – două victorii a obținut Dinamo cu Mihai Teja pe banca tehnică (1-0 cu Oțelul Galați, în deplasare și 3-0 cu „U” Cluj, pe teren propriu)


UPDATE 15:13 Potrivit DigiSport, Mihai Teja este în aceste momente în biroul lui Negoiță, conducătorii lui Dinamo și tehnicianul discutând despre condițiile în care se va produce despărțirea.


UPDATE 12:00 Mihai Teja nu a fost prezent la antrenamentul din această dimineață a lui Dinamo. Ședința de pregătire a fost condusă de secunzii săi, Ilie Alexe și Dragoș Radu. Sunt semnale importante că despărțirea dintre tehnician și clubul din Ștefan cel Mare e iminentă.


  • Viitorul lui Mihai Teja pe banca lui Dinamo este incert. Pariul lui Daniel Stanciu s-a dovedit necâștigător până în acest moment și există semnale că Ionuț Negoiță s-ar gândi să îl schimbe pe tehnician, anunță DigiSport.

Liga 1 a devenit în ultimii ani un adevărat malaxor de antrenori, dar niciodată parcă patronii nu au avut mai puțină răbdare ca în această stagiune. Numit în iarnă la cârma „câinilor”, Teja părea cel mai în măsură să revitalizeze echipa, fiind cunoscut apetitul acestuia către fotbalul spectacol și înclinarea spre a lucra cu fotbaliștii tineri.

Dinamo însă a scârțâit rău în amicale, în special pe faza defensivă descurcându-se lamentabil. Eliminarea din semifinalele Cupei Ligii (trupa din Ștefan cel Mare a pierdut, aseară, și returul cu Pandurii, 1-3 pe teren propriu) nu a fost deloc bine digerată de Negoiță, care în minutul 70 a părăsit arena, dezamăgit crunt de ceea ce a văzut.

Deși proiectul „new Dinamo” se anunța a fi unul pe termen mediu și lung, există informații că patronul se gândește tot mai serios să renunțe la Teja, iar sursa citată notează că Adrian Mihalcea, Petre Grigoraș și Flavius Stoican sunt trei dintre variantele luate în calcul de Negoiță.

Nu suntem supărați pe nimeni, trebuie să fim supărați pe noi, nu pe altcineva. Noi suntem de vină, noi trebuie să ieșim din situația asta, trebuie să mergem mai departe. Să fim supărați pe noi, pe ceea ce facem în meciuri și la antrenamente
Mihai Teja, după meciul cu Pandurii

De notat faptul că fanii sunt și ei nemulțumiți; la finalul partidei de marți seară Marius Niculae și Ionel Dănciulescu au discutat preț de aproximativ 10 minute cu suporterii nemulțumiți de fața echipei. Ei au vrut să se asigure că jucătorii dau totul pentru Dinamo, atitudinea multora lăsând de dorit.

A pierdut Teja încrederea jucătorilor?

Unul dintre motivele pentru care Negoiță se gândește să îl schimbe pe Teja e legat și de modul în care acesta e perceput de vestiar. Omul de afaceri știe că niciun antrenor nu poate face minuni peste noapte, dar există indicii că acesta nu ar fi foarte popular în rândul fotbaliștilor.

În sprijinul acestei ipoteze stă și declarația ciudată a lui Gicu Grozav, de la finalul partidei cu Pandurii. Întrebat care rămâne obiectivul lui Dinamo în acest sezon, fostul petrolist a spus, abținându-se cu greu să fie serios: „Cred că putem termina pe locul doi„. Jucătorii simt că nu au forța necesară să se bată la vârf, iar acest lucru ar fi trebuit să le fie insuflat de către Teja, crede Negoiță.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
"Dumnezeu să te ierte, înger frumos". Moni a fost condusă spre moarte de iubitul său, care îşi luase permisul de…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de protecţie! Motivul din spatele scandalului uriaş
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de protecţie! Motivul din spatele scandalului…
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Se pregătesc armele nucleare. O țară NATO zdruncină toată Europa: Pe timp de război, aceasta este o...
Se pregătesc armele nucleare. O țară NATO zdruncină toată Europa: Pe timp de război, aceasta este o...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×