Adio, FCSB! Omul după care Becali aleargă din vară nu se mișcă din loc. „Va rămâne la noi. Sunt sigur că prețul lui va crește”

Adio, FCSB! Omul după care Becali aleargă din vară nu se mișcă din loc.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Olimpiu Moruțan a marcat al doilea său gol în Liga I iar oficialii botoșăneni se gândesc din ce în ce mai serios să nu-l vândă în iarnă. Ei speră ca echipa să prindă play-off-ul, cota lui Olimpiu Moruțan să crească iar la finalul sezonului să fie vândut pe o sumă mult mai mare.

Cornel Șfaițer, președintele de onoare al clubului FC Botoșani, consideră că Olimpiu Moruțan va pleca la o echipă dintr-un campionat important al Europei.

„Eu am spus o sumă. Apoi, Moruțan a crescut de la meci la meci și sunt sigură că va crește în continuare. Avem două jocuri câștigate prin golurile lui Olimpiu. Au fost două goluri valoroase cu Viitorul și Voluntari. Sunt sigur că prețul lui va crește. Noi dorim să-l avem până la finalul campionatului. Dacă va avea în continuare evoluții bune, va fi foarte greu să-l păstrăm și din vară. Sunt sigur că va fi un preț de nerefuzat. Îl cunosc foarte bine, este un băiat echilibrat. La momentul acesta, e greu să rămână în țară. Niciun club nu ne-ar satisface pretențiile financiare. La Steaua este concurență foarte mare la jucătorii sub 21 de ani. Îi trebuie evoluții bune și să se mai maturizeze un pic. Îl consider un diamant pentru noi și de aia nu am vrut să ne dispersăm de el la prima ofertă. Vedem parametrii fizici, cât aleargă și evoluțiile lui bune”, a spus Cornel Șfaițer.

Tânărul jucător botoșănean nu va avea vacanță în aceste zile. El a fost convocat la naționala U19 care va participa la un turneu în Grecia.

„De la meci la meci adaugă ceva. Confirmă ceea ce cu toții am remarcat, har, talent, dorință, seriozitate. E un jucător cu un echilibru mental foarte bun. E într-o creștere și mă bucur pentru ceea ce realizează. Are șansa unui grup foarte bun care îl ajută foarte mult. Moruțan nu va avea vacanță. Este convocat la lotul național, la U19, care va participa la turneul de calificare pentru turneul de elită. Are trei meciuri în Grecia”, a afirmat Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoșani.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele