Jurnalul de refacere al lui Dan Roman, ziua 43: „Strângem din dinți și mergem mai departe! Nu avem de ales…”

Jurnalul de refacere al lui Dan Roman, ziua 43:
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Jurnal de refacere” este un demers unic în mass media sportivă din România. ProSport își propune să urmărească viața unui fotbalist care în lunile următoare se va lupta să revină pe teren. Început duminică, 22 decembrie, de ziua lui Dan Roman, jurnalul va dura până în momentul în care atacantul lui Gaz Metan, accidentat grav joi, 19 decembrie, la Botoșani,  va lovi din nou mingea într-un meci de fotbal. 

Am transpirat bine astăzi (râde). Am ajuns la un nivel destul de ridicat cu exercițiile, dar febra musculară reapare de fiecare dată… În timpul antrenamentelor îmi pun căștile și aleg o muzică mai alertă. Mă ajută destul, să știi, pentru că îți dă energie și tragi mai tare în anumite momente. 
(reporterul mută discuția către perioada de cantonamente) E normal să am un sentiment puțin ciudat. Îți dai seama că mi-aș fi dorit să fiu și eu acolo pentru că, sincer, îmi plac perioadele de pregătire și îmi place tot ce ține de un cantonament. Antrenamentele, meciurile, condițiile, vremea bună… tot, tot! Mi se pare un mediu perfect pentru fotbal, la altceva nu te mai gândești. Iar eu, în fiecare an, făceam și câte o baie în mare după antrenament…(râde). Dar asta este situația, mă gândesc că mai am o fix o săptămână și plec în Ungaria să-mi scoată gipsul și un șurub. O să stau acolo trei-patru zile, apoi o să încep recuperarea. Strângem din dinți și mergem mai departe! N-avem încotro!


ZIUA 42 – PRIMA VICTORIE A GAZULUI…
Azi mă simt cât de cât mai bine din punct de vedere fizic. Am făcut un singur antrenament, dar de mâine o să încep să fac iar câte două pe zi. Băieții au avut astazi primul amical in Antalya, cu Slask Wroclaw, si am vazut ca au câștigat cu 1-0. Am vorbit cu Avram înainte de meci, i-am urat baftă și să aibă grijă cum o sa joace, să țină de de tricoul de titular (râde). Mi-aș dori să câștige toate meciurile din pregătire, așa, să se întoarcă acasă cu moral bun. Ziceam eu ca nu prea contează meciurile astea de pregătire, dar te ajută la moral…

ZIUA 41 – MESAJUL DIN GERMANIA
Prin intermediul ProSport, unul dintre cititorii „Jurnalului de refacere” s-a oferit să îl ajute pe Dan Roman în găsirea unui încărcător pentru aparatul de electrostimulare pe care îl folosește zilnic. Intenția cititorului l-a emoționat pe atacantul lui Gaz Metan. Mai jos, vă prezentăm integral mailul trimis astăzi de Andrei Pop, un clujean stabilit în Germania. 

Bună ziua, 
Numele meu este Andrei, momentan locuiesc în Germania, dar casa mea este Cluj Napoca, acolo unde l-am urmărit pe Dan Roman de mai multe ori pe vremea când era junior. Groaznica accidentare pe care a suferit-o m-a impresionat și din acest motiv citesc cu mare interes în fiecare zi „Jurnalul de refacere”. Sunt și eu într-o situație oarecum similară, fiind operat de două luni la ligamente și cartilaj și știu cât de grea este perioada de refacere, mai ales pentru un sportiv profesionist care trebuie să lucreze la un alt nivel. Am citit că Dan are probleme în a găsi un încărcător pentru aparatul de electrostimulare și m-am gândit că poate aș putea să îl ajut și să caut și eu aici, în Germania. 

Aștept un semn de la dumneavoastră să mă pot apuca de căutări.
Toate cele bune! 


Vreau să îi mulțumesc pentru intenție! E plăcut să știi că lumea se gândește la tine și că e dispusă să te ajute. M-a bucurat gestul luI Andrei! Astăzi am fost la o emisiune la Digi24, am vorbit despre asigurările fotbaliștilor și despre alte subiecte. A intrat și domnul Horoba, a vorbit despre situația mea contractuală. Mi-a spus că mă așteaptă să-mi dau gipsul jos să pot să vin la Mediaș… M-a mai liniștit lucrul acesta, sincer să fiu…


ZIUA 40 – AJUNS DE OBOSEALĂ‚

Azi n-am făcut antrenamentul… sunt prea obosit! Nici măcar nu pot să îndoi piciorul de oboseală, sunt rupt! N-am crezut că o să fiu așa! Bine, Ovidiu mi-a spus că pot să mai am și câte o zi de pauză… Pe cuvânt, mi-e atât de obosit piciorul, până și când stau în pat am probleme să-l îndoi, mă doare! Am mai făcut câteva ridicări, dar mai mult n-am putut. Mâine o iau însă de la capăt! Azi m-am odihnit și de mâine reintru în programul normal… Acum am și altă problemă, tot caut încărcător pentru aparatul de electrostimulare! Nu mai am baterie la el și nu găsesc încărcător! O să mă duc mâine într-un loc, poate au acolo…
Mă gândeam chiar astăzi că mai am 10 zile până îmi vor scoate gipsul. A devenit parte din mine, așa mă simt! Și am un sentiment bizar pentru că, în ciuda faptului că știu că am voie să pun piciorul jos, am o reținere… Aștept să-mi scoată gipsul și apoi să trec la treabă. Și, ți-am mai spus, o să fac tot ce ține de mine să îmi revin cât mai repede! E în interesul meu să se întâmple asta! 


ZIUA 39 – EXERCIȚII, EXERCIȚII, EXERCIȚII

Azi am fost să-mi schimb buletinul, că îmi expirase, și să caut un încărcător pentru aparatul acela de electrostimulare. Exercițiile merg destul de bine, chiar dacă acum mă doare destul de tare piciorul drept din cauza febrei musculare. E durerea aceea specifică și simt chiar și dacă-l ating puțin… Înseamnă că a lucrat piciorul! Nu există zile de pauză, fac zilnic, dar dacă mă simt prea obosit pot să nu fac într-o zi sau să fac doar dimineața! Dar singurul mod prin care poți să scoți febra e tot prin efort. Mie mi-e ok. Am început să cresc și intensitatea la programul de electrostimulare. Am pornit de la 50 și am ajuns pe la 120. Programul durează jumătate de oră și funcționează în felul următor: întâi parcă îmi scutură puțin mușchii, apoi urmează contracția. Puternică! În momentul acela eu trebuie să fac bicicleta. Totul durează cam cinci secunde, iar eu apuc să fac vreo 3-4 repetări. Apoi urmează alte cinci secunde în care îți relaxează mușchii. Fac lucrul acesta de vreo 60 de ori! Trece repede… oricum altceva nu am ce să fac. 


ZIUA 38 – POVEȘTI DIN CANTONAMENT

(Dan Roman răspunde greu la telefon) Salut! Stai că am luat gol! (râde) Mă joc FIFA online, mi-am făcut astăzi cont pe EA Games, că nu găsesc tot timpul parteneri de joacă! Mie-mi place oricum mai mult pe net, că e mai greu decât cu oamenii cu care joc de obicei. Ca echipă, joc destul de mult cu Real Madrid și cu Manchester City. Acum sunt cu naționala Spaniei pentru că adversarul meu și-a ales o echipă națională…
Azi au plecat și colegii mei în cantonament. Am vorbit cu unii dintre ei și le-am urat 
«Baftă» și să fie feriți de accidentări! Acum o să fie frumos, pentru că partea de alergări au făcut-o în țară. Urmează jocurile amicale. Să nu se accidenteze, pentru că ăsta este cel mai important lucru… Să vii sănătos de acolo și să poți să joci în campionat. Sigur, contează un pic și rezultatele, dar una-i amicalul și alta-i meciul oficial. Înainte de un meci de pregătire de concentrezi să joci cât mai bine, e logic, pentru că vrei să prinzi un loc de titular, dar nu tragi la fel de tare ca într-un meci oficial. Mai ales dacă vezi că și adversarii intră mai tare. Inevitabil, există acest instinct de conservare și o lași un pic mai moale dacă vezi că adversarii joacă dur. 
(despre importanța rezultatelor în meciurile amicale) Nu-ți taie nimeni capul dacă nu câștigi, dar contează un pic și rezultatele. Dar, uite, am avut și eu un cantonament în care, ca niciodată, nu am marcat nici măcar un gol. Dar în campionat am jucat foarte bine și am dat și goluri! Iarna trecută s-a întâmplat lucrul acesta…


ZIUA 37 – O ZI DE EXERCIȚII

Aștept să vină niște prieteni pe la mine să jucăm ceva pe PlayStation. N-au apucat să vină să mă vadă până acum și profităm de ocazie (râde). Programul meu de exerciții merge bine, mă descurc ok, doar că, așa cum era de așteptat, încep să simt oboseala. Picioarele sunt destul de încărcate, având în vedere că până acum nu am lucrat absolut deloc și în prezent fac trei ore de exerciții pe zi. O oră și jumătate dimineața, o oră și jumătate seara. Sunt vreo șapte-opt exerciții și la fiecare fac în jur de zece minute. Excepție fac cele pentru inghinali la care mi-a spus că, în cazul în care sunt obosit, să nu le fac… se încarcă mai tare mușchii aceștia. Sunt destul de solicitante exercițiile! Orice faci ești cu mușchiul încordat… Dar lasă că apoi am timp suficient să-mi odhinesc piciorul, că umblu în cârje și, oricum, mă sprijin doar în piciorul stâng (râde). Nu vreau să pun piciorul drept jos până nu o să-mi scoată gipsul. Asta chiar dacă, teoretic, mi-au spus că am voie și acum… Dar prefer să îl feresc. Și așa mai mai am doar două săptămâni și scap de gips. Abia aștept! 

VIDEO: Cele două exerciții prezentate mai jos fac parte din prima parte a programului de recuperare pe care Dan Roman îl va face alături de kinetoterapeutul Stelei, Ovidiu Kurti

CITEȘTE AICI PRIMA SĂ‚PTĂ‚MÂNĂ‚ DIN JURNALUL DE REFACERE AL LUI DAN ROMAN

CITEȘTE AICI A DOUA SĂ‚PTĂ‚MÂNĂ‚ DIN JURNALUL DE REFACERE AL LUI DAN ROMAN

CITEȘTE AICI A TREIA SĂ‚PTĂ‚MÂNĂ‚ DIN JURNALUL DE REFACERE AL LUI DAN ROMAN

CITEȘTE AICI A PATRA SĂ‚PTĂ‚MÂNĂ‚ DIN JURNALUL DE REFACERE AL LUI DAN ROMAN

CITEȘTE AICI A CINCEA SĂ‚PTĂ‚MÂNĂ‚ DIN JURNALUL DE REFACERE AL LUI DAN ROMAN

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele