Il Luce a reacţionat după articolul din ProSport-ul de luni: "M-am luptat cu sistemul! Dacă voiam să fac ceva, credeţi că nu puteam?!"

Mircea Lucescu are un verb care contraatacă la fel de tăios precum echipele pe care le antrenează. Iar presingul devine ucigător atunci când în discuţie sunt puse performanţele obţinute înainte de 1990. Episodul "Partea întunecată a forţei lui Mircea Lucescu", din "Blaturile fotbalului", apărut în ediţia ProSport de luni, în care antrenori, conducători de cluburi şi de federaţie vorbeau despre faptul că legendarul tehnician s-a folosit de "Cooperativă" pentru a domina fotbalul românesc, a stârnit uraganul. Plouă cu centrări oarbe. Primul vizat, cotidianul nostru: "Aţi scris numai minciuni! Nu mai avem ce discuta!". Până la urmă, balonul e culcat la firul ierbii, pentru că Mircea cel Bătrân ştie: "Audiatur et altera pars". Iar "cealaltă parte" are multe de spus.

Domnule Mircea Lucescu, unii antrenori şi foşti conducători vorbesc despre faptul că, înainte de 1990, aţi fost ajutat de sistem...
E uşor să dai cu noroi în munca altora! Toate aceste acuzaţii vizează un om care înseamnă ceva în fotbal, ei se leagă de numele lui pentru a ieşi din anonimat. Despre performanţele mele, despre jucătorii formaţi de mine, găsiţi - unii dintre ei, la 15 ani - şi lansaţi în fotbalul mare trebuie să vorbiţi, nu de minciunile astea! Adevărul e altul. Dacă se făceau nişte lucruri, erau făcute de conducători, nu de antrenori! Victoria şi Moreni au fost înfiinţate pentru distracţia ălora! Dacă vă veţi uita la rezultate, veţi vedea că Victoria şi Moreni nu au însemnat nimic în lupta cu Steaua! În toţi anii aceia nu i-au luat nici măcar un punct! Lupta am dus-o noi, ca joc! Prin valoare, prin construirea unei echipe puternice, în stare să se bată cu ei!

Sdrobiş spune că, în 1987, aţi venit la Galaţi împreună cu Ianul şi aţi dat ordin să se termine 3-3, cu trei goluri Cămătaru...
E o aberaţie! Cum puteam să fac aşa ceva? Cine e Sdrobiş? Cine era el atunci, ca să stăm de vorbă cu el? A fost exact invers. Ei voiau să-i lăsăm să ne bată, dar le-am spus că nici nu se pune problema! Le-am dat un punct pentru că, la rândul nostru, primiserăm ordin! Dăscălescu, premierul României, era din Galaţi. Şi am primit ordin de la conducerea noastră să le dăm un punct, ca să se salveze de la retrogradare.

Costinescu, fost preşedinte la FCM Bacău, povestea că în 1978 a primit ordin să se predea, să câştige Corvinul. N-a respectat indicaţia, Bacăul a câştigat cu 1-0, Corvinul a retrogradat ulterior, iar dumneavoastră eraţi precum o fiară...
Poveşti! Aruncă vorbe... Cine i-a chemat? Cine le-a dat ordin? Cine era Corvinul? Dacă a fost ceva, au fost echipe care s-au organizat ca să retrogradeze Corvinul. Aşa am ajuns în "B". Sunt acuzaţiile unor rataţi, care nu înseamnă nici măcar 0,01 la sută în fotbal! Am demonstrat în 1990 ce valoare aveam! La Mondialele din Italia, Dinamo avea 11 jucători în naţională, după ce în 1987, la egalul cu Austria, n-avusese niciunul! După ce a căzut Ceauşescu, am câştigat Cupa, titlul, am lăsat o echipă extraordinară şi am plecat! Aşa cum a făcut şi Răzvan acum: a câştigat cu Bosnia, a arătat că are valoare şi a plecat!

Ştiam că, în campionat, mai mult de locul doi nu mi se va permite niciodată! Nu eram lăsaţi. Iar când era să-i batem, în finala Cupei României, s-au retras de pe teren!

Pe Valentin Ceauşescu nu-l mai interesa decât să pierdem noi puncte. Venise la Oradea, la meciul nostru, iar la pauză l-a trimis pe Ienei, antrenorul naţionalei, în vestiarul gazdelor, să le dea sfaturi!
Mircea Lucescu

"După ce am bătut Steaua, au schimbat toată federaţia"

Sunt afirmaţiile unor antrenori, ale unor oficiali...
Înainte de 1990 nu am fost lăsat să ajung în vârf! Am creat o echipă formidabilă la Dinamo, aşa cum făcusem şi la Corvinul, care juca fotbal de clasă şi care era singura capabilă să le dea emoţii, să se bată cu ei! Iar la naţională am construit în doi ani o echipă care a eliminat apoi Italia! Ştiam că, în campionat, mai mult de locul doi nu mi se va permite niciodată! Iar când era să-i batem, în finala Cupei României, s-au retras de pe teren! De ce nu scrieţi cum am fost dat afară de la naţională după ce am bătut Austria cu 4-0?

Mircea Angelescu, fostul şef al FRF, spunea că v-aţi lăsat influenţat de Postelnicu şi că l-aţi acuzat că din cauza lui aţi pierdut cu 17 Nentori...
Chiar din cauza lui Angelescu am pierdut! N-avea ce să caute şi la Tirana, şi în "Ştefan cel Mare"... Pe el l-a pus Steaua la federaţie! În 1985-1986, după ce au luat Cupa Campionilor, i-am bătut, cu Dinamo, şi în campionat, şi în finala Cupei. Imediat după aceea, Valentin a schimbat toată federaţia şi toate comisiile! L-au pus pe Angelescu… Îl înţeleg însă pe Valentin, îşi apăra clubul.

Iar cu naţionala...
Am jucat cu Austria, i-am bătut cu 4-0, şi după meci s-au strâns să mă schimbe, fără ca măcar să mă felicite pentru victorie. Mi-l aduseseră pe Ienei, dar el nu se implica, stătea la Oradea. A venit doar la meci. Pe urmă, Angelescu a venit după mine şi la Tirana, şi la Dinamo, m-a bătut la cap două săptămâni să renunţ la naţională. Îmi tot spunea să rămân doar la Dinamo, că au nevoie să cresc o nouă generaţie... N-am vrut, construiam o nouă echipă, voiam să ne calificăm la Europene (n.r. - din 1988). Angelescu era prietenul meu, dar era pus de Steaua să facă asta. Voiau să controleze şi naţionala, şi Steaua.

"Dragomir încerca să ne scoată de la Săftica"

Acelaşi Angelescu acuza că a participat la o şedinţă cu dumneavoastră şi Postelnicu, în care eraţi de acord cu metodele acestuia.
Asta e o prostie mai mare decât el! Nu-mi amintesc să fi participat la o asemenea şedinţă, dar dacă a fost totuşi aşa, atunci n-a înţeles nimic! În patru ani l-am văzut de vreo patru ori pe Postelnicu. Nu mai avea voie să se ocupe de fotbal, ca şi Ştefan Andrei. Le interzisese Ceauşescu. Eu venisem la Dinamo şi voiam să construiesc o echipă nouă. Îi înlocuiam pe fotbaliştii plafonaţi, provinciali, care nu puteau să se bată cu Steaua. Am discutat ce să facem cu ei, nu puteam să-i lăsăm pe drumuri. Aşa au ajuns la Victoria şi Moreni. Iar eu am promovat, încet-încet, tineri cu care am construit o mare echipă.

Erau Victoria şi Moreni "sateliţii" dinamoviştilor?
Echipele astea existau deja când am ajuns eu la Dinamo. Nu ne-au ajutat niciodată cu nimic, ba dimpotrivă! N-au pus nici cea mai mică problemă Stelei, în schimb voiau să ne bată pe noi! În plus, au creat o imagine negativă echipei Dinamo. Toată lumea îi ura. Oamenii nu ştiu: m-am luptat cu Dragomir (n.r. - atunci preşedinte la Victoria), care voia să ne scoată de la Săftica şi să-i bage acolo pe ai lui!

"Dacă voiam să fac ceva, crezi că nu puteam?"

Profesorul Ion V. Ionescu povesteşte de un episod din decembrie 1985. Aţi făcut scandal şi i-aţi ameninţat pe cei de la Corvinul după un 0-0 cu Dinamo, în "Ştefan cel Mare"...
Asta e altă prostie! Ăsta se credea intelectualul fotbalului românesc! Gândeşte-te: eu eram antrenorul naţionalei, aveam şase jucători de la Corvinul la lot. Dacă voiam să fac ceva, nu puteam să fac? Tu nu vezi că toate aceste acuzaţii sunt la nişte meciuri în care am pierdut puncte? Nu mai spun că, din contră, i-am ajutat pe cei de la Corvinul să se salveze în 1990!

A retrogradat, atunci, Flacăra Moreni...
Da. Am stat în tribună la meciul cu Corvinul. Am văzut că ai mei o lăsaseră mai moale, nu m-am mai dus să le spun nimic... Am făcut 1-1. Toate aceste acuzaţii sunt invidia unor oameni. Cine ştie şi poate face. Cine nu poate dă sfaturi. Cine nu poate şi nu ştie critică şi înjură! Aşa merge treaba în România. Ce organizaţie, ce "Cooperativă"? Să povestesc că, după ce am bătut Sibiul cu 8-1, în 1988, a doua zi am fost nevoit să iau avionul, să mă scuz la Nicuşor Ceauşescu (n.r. - prim-secretar PCR în judeţul Sibiu)? Aşa am făcut! Am făcut anticameră la el... I-am explicat că nu am sfidat familia Ceauşescu. Aşa erau vremurile!

Au fost şi alte meciuri...
Aveam o echipă prea bună ca să putem fi opriţi! Puteam învinge pe oricine, oricând. Îna­intea partidei cu Rapid, a venit la mine Valentin Stănescu şi m-a rugat să-i ajut… În minutul 60 am scos doi oameni de pe teren, ca să echilibrez meciul! Am jucat în nouă şi tot i-am bătut cu 6-2, mi se pare… Aveam echipă prea puternică! Asta am făcut la Dinamo şi peste tot pe unde m-am dus! La Inter Milano, am dat 25 de goluri pe "San Siro" în primele cinci meciuri! Acolo, altele au fost detaliile care au făcut lucrurile să nu meargă... Greşeala lor a fost că mi-au făcut contractul pe doar şase luni, începuseră să vorbească de alt antrenor... Dar întrebaţi la Brescia, să vedeţi cum juca echipa lui Lucescu! Întrebaţi la Doneţk, cu care de trei ani reuşesc cele mai mari performanţe! Ăsta e adevărul! Faptele contează. Nu ce spune unul şi altul! Cei din Turcia mă regretă an de an.

În 1985-1986, după ce au luat Cupa Campionilor, i-am bătut, cu Dinamo, şi în campionat, şi în finala Cupei. Imediat după aceea, Valentin a schimbat toată federaţia şi comisiile! L-au pus pe Angelescu

Înaintea partidei cu Rapid, a venit la mine Valentin Stănescu şi m-a rugat să-i ajut… În minutul 60 am scos doi oameni de pe teren, ca să echilibrez meciul! Am jucat în nouă şi tot i-am bătut cu 6-2

Am jucat cu Austria, i-am bătut cu 4-0, şi după meci s-au strâns ca să discute cum să mă schimbe. Mi-l aduseseră pe Ienei, dar el nu se implica, stătea la Oradea. A venit doar la meci

După ce am bătut Sibiul cu 8-1, în 1988, a doua zi am fost nevoit să iau avionul, să mă duc şi să mă scuz la Nicuşor Ceauşescu. Am fost şi am făcut anticameră la el, să-i explic că nu am sfidat familia Ceauşescu
Mircea Lucescu

"Îl trimitea pe Ienei în vestiarul adversarilor noştri"

Fiecare tabără se supără când apare în acest serial. Au fost acuzaţii când am scris de Crăciunescu, apoi - când am relatat de Bihor - Steaua, din 1988...
Păi, aşa a fost! Toată lumea ştia de Crăciunescu! Iar la meciul steliştilor din '88 a povestit chiar jucătorul orădenilor, Musznaj! Să vă povestesc ce-a fost la un alt meci de-al nostru cu Bihor, la Oradea. Pe Valentin nici nu-l mai interesau rezultatele Stelei, îi păsa doar să pierdem noi puncte. Venise la meciul nostru, iar la pauză l-a trimis pe Ienei, antrenorul naţionalei, în vestiarul gazdelor, să le dea indicaţii tactice! I-am bătut cu 2-0, iar după joc, Valentin s-a întors cu noi, cu avionul!

Deci...
Cum puteţi crede că era cineva mai puternic decât ei? Păi, miniştrii de Interne de cine erau puşi? De partid! Miniştrii erau politruci numiţi pe linie politică. De partid depindea totul! Oricine ar fi fost, ministru sau general de Interne, avea o libertate limitată, răspundea în faţa lor!

Haideţi să lămurim povestea "Ghetelor de Aur". A lui Cămătaru, în 1987, şi a lui Mateuţ, în 1989...
În '89 aveam o echipă atât de puternică, încât câştigam la ce scor voiam! N-aveam ce-i face lui Mateuţ! Nici nu-l lăsam să bată penalty-urile! În sezonul ăla am avut 11 penalty-uri, iar el a bătut unul singur, la Târgu-Mureş, fără să-l văd. Apoi l-am şi certat, i-am spus să iasă golgheter pe propriile forţe. Dar uitaţi-vă pe clasament. În sezonul ăla am dat 130 de goluri!

Iar Cămătaru...
La Cămătaru recunosc că, atunci când am văzut că Steaua trebuie să câştige titlul şi nouă ni se cerea să cedăm puncte, am decis să jucăm pentru el. Cluburile nu aparţineau unei singure persoane, ca acum. Erau ale judeţului, ale oraşului, reprezentau uneori o întreagă ramură economică! De aceea, transferurile le făceau direct prim-secretarii de judeţ. Tranzacţionau între ei jucători, puncte... Dar nu s-a pus problema să negociem cu adversarii pentru Cămătaru. Rodion era într-o formă extraordinară. Am profitat de şansă, în sezonul acela se putea câştiga "Gheata de Aur" cu 35-36 de goluri… Sportul era echipa lui Nicu Ceauşescu, de Rapid răspundea Bărbulescu (n.r. - şeful Miliţiei Capitalei), la Galaţi vorbeau direct cu Dăscălescu, cum puteam noi să le spunem să se dea la o parte? Din contră, alţii fabricau golgheteri. Uitaţi-vă la unii care dădeau câte cinci-şase goluri în ultima etapă...

În concluzie...
Contest categoric toate acuzaţiile! Nu e nimic adevărat, se dă într-un om care înseamnă ceva în fotbal, fără să se ţină cont de performanţele lui. Am mai spus: vorbesc aşa cei care nu pot şi nu ştiu! La sfârşit, când tragi linie, rămân însă faptele, realizările, nu vorbele.