Ostaficiuc i-a luat-o înainte lui Iancu!** A discutat cu jucătorii lui Poli înaintea meciului cu Gaz Metan Mediaș

Redactor:
Radu Faur
Ostaficiuc i-a luat-o înainte lui Iancu!** A discutat cu jucătorii lui Poli înaintea meciului cu Gaz Metan Mediaș
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Consiliului Județean Timiș, omul care a anunțat intenția autorităților locale de a achiziționa 51% din acțiunile lui Poli Timișoara, i-a îmbărbătat pe fotbaliștii lui Vali Velcea, care vor juca joi cu Gaz Metan Mediaș, în Cupa României.

Daniel Stanciu, team managerul lui Poli Timișoara, a dezvăluit că fotbaliștii lui Poli au primit un mesaj de încurajare din partea președintelui CJT.
„Domnul Ostaficiuc a ținut să le transmită un mesaj jucătorilor, le-a spus că acest meci este foarte important și în ceea ce privește viitoarele negocieri între conducerea clubului și autorități”, a spus Stanciu.

Întrebat dacă patronul echipei, Marian Iancu, le-a transmis până acum vreun mesaj fotbaliștilor, Stanciu a răspuns negativ. De altfel, Marian Iancu nu a asistat la niciun meci al lui Poli în acest an, nici măcar atunci când alb-violeții au jucat mai aproape de domiciliul său, la București, cu Juventus Colentina.

„Sperăm să vină peste 10.000 de oameni”
Biletele pentru meciul cu Gaz Metan s-au pus în vânzare ieri după-amiază.”Am scos la vânzare 15.000 de bilete, sperăm să fie peste 10.000 de spectatori la acest joc”, a spus Daniel Stanciu.

În opinia oficialului timișorean, partida de joi poate fi mai dificilă decât cea cu Steaua, din optimi, în care Poli a învins cu 2-0. „Va fi un meci poate mai dificil decât cele cu Ceahlăul și Steaua. Gaz Metan nu a avut o prestație foarte bună în ultimele etape din Liga I, dar ei au prima șansă, pentru că dispun de un lot omogen. Băieții sunt pregătiți, au demonstrat că în jocurile importante s-au întrecut pe sine, eu mizez pe orgoliul lor rănit. Ei trebuie să demonstreze pentru a treia oară că merită să joace în Liga I”, a declarat team managerul lui Poli.

Velcea: „Cupa e cel mai scurt drum spre Europa”
Antrenorul lui Poli, Vali Velcea, își dorește mult o victorie împotriva medieșenilor, Dacă alb-violeții înving joi, se califică în semifinalele competiției care le-ar putea permite o calificare în Europa League, chiar din postura de divizionară secundă. „Suntem pe un drum ascendent, iar Cupa este drumul cel mai scurt pentru a scoate capul în Europa. Trebuie să le implementăm jucătorilor un spirit de luptă, iar meciul cu Steaua poate să fie un etalon în acest sens. Nu trebuie să scădem intensitatea la care am jucat în acel meci. Situația lotului este cea pe care o știți, sunt ceva semne de întrebare în dreptul lui Tameș și al lui Zăgrean”, a declarat Velcea.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la sfinţirea bucatelor:
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la…
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Simona Halep iubește din nou! Primele imagini cu bărbatul care l-a înlocuit pe Toni Iuruc. „Tu și eu, este dragoste pe viață”
Simona Halep iubește din nou! Primele imagini cu bărbatul care l-a înlocuit pe Toni Iuruc. „Tu și eu, este dragoste…
Se schimbă legea în ROMÂNIA. S-au anunțat NOILE REGULI pentru vechimea în muncă
Se schimbă legea în ROMÂNIA. S-au anunțat NOILE REGULI pentru vechimea în muncă
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale