Noi, cei din linia a cincea! Povestea Ripensiei sau cum a renăscut o echipă de tradiție din fotbalul românesc

Redactor:
Andru Nenciu
Redactor:
Radu Faur
Noi, cei din linia a cincea! Povestea Ripensiei sau cum a renăscut o echipă de tradiție din fotbalul românesc
  • Publicat:
  • Actualizat:

În sezonul trecut, când Ripensia a promovat din Liga șasea în eșalonul 5, bugetul a fost de 30.000 de euro.

Elevi, studenți, manageri, ingineri, doi arbitri, doi șoferi și un șomer pun umărul la ascensiunea cvadruplei campioane a României.

870 de bilete s-au vândut pe stadionul Electrica la victoria Ripensiei din Cupa României cu UTA (liga a doua), scor 3-0.

Țiuituri, hărmălaie, pocnete și o combinație de galben-roșu ce-ți găurește retina. E atâta adrenalină pe stadionul Electrica din Timișoara de parcă-i simți mirosul. Cam așa arată zona adiacentă terenului la meciurile Ripensiei. O cvadruplă cam­pioană a României care punctează la toate capitolele de la reînființare. A urcat în primul an din eșalonul șase în cinci. A devenit prima echipă din liga a 5-a din istoria fotbalului de la noi calificată în 16-ile Cupei României. A învins UTA (3-0) cu 870 de spectatori plătitori în tribune (5 lei biletul – copiii și pensionarii au acces gratuit la partide)! Și sorții i-au scos în cale în competiția KO chiar pe Universitatea Cluj! N-au fost bilele rumenite. A fost doar mâna destinului! Ca după 79 de ani să se reeediteze finala din 1939! Totul s-a succedat într-o viteză uluitoare pentru formația încărcată de povești tulburătoare, comice sau triste. O echipă repusă pe șine la ideea unui om de afaceri din Timișoara, Radu Ienovan (47 de ani). Președintele a realizat că gruparea desființată în 1948 are multe pagini necompletate în albumul cu amintiri și a aprins scânteia. „Am fost 19 membri fondatori și ne-am gândit să repunem pe picioare acest simbol al Banatului, al identității, al valorilor și al principiilor care au constituit temelia  clubului fondat în 1928. E un adevărat brand național pe care noi vrem să-l ridicăm din nou pe firmamentul fotbalului românesc”, demarează Ienovan. Omul a simțit că se coace ceva bun, și-a chemat câțiva prieteni și au pus la foc prăjitura sufletului lor.

Ripensia. Un nume cu o aură mitică. Un team pregătit de Radu Suciu și de Ovidiu Olariu. Un team cu jucători amatori. Nu impresionează prin tehnică. Ci prin dăruire și ambiție. Nu-i pune nimeni să ocheasă un măr pus pe creștetul capului de portar. Dar au ajuns în clubul select al celor 32 de grupări din Cupa României. Ripensia nu e vreo grădiniță de copii (vezi tabelul), iar profesiile îi obligă pe timișoreni să tragă mereu cu coada ochiului la ceas.  „Avem studenți, elevi și băieți care lucrează ca manageri sau agenți de vânzări. Noi le oferim un salariu corelat cu performanța lor sportivă. Nu și-ar permite să trăiască exlusiv din fotbal și din această cauză facem doar patru antrenamente pe săptămână. Chiar noi le recomandăm să-și crioască un drum în viață”, continuă ziditorul proiectului. Ca o adevărată campioană cu majuscule, Ripensia își reconstruiește treptat imaginea. Foste mari glorii ale Timișoarei vin des la meciurile de pe Electrica, iar diferitele evenimente de promovare îi determină chiar și pe copiii pentru care Ripensia pare un personaj de poveste să-și ciulească urechile.

„Avem șanse cu «U»”

„Echipa era la fel de iubită precum rivalele ei din acea perioadă. Așa încercăm și acum s-o facem”, mai punctează Ienovan. Și ca orice club care se respectă, timișorenii și-au realizat un site actualizat zilnic, ușor de asimilat și care prezintă informații detaliate despre trecutul echipei. O echipă pe care întâlnirea cu Universitatea Cluj, din 16-ile Cupei României, n-a prins-o pe contre-pied. Băieții tandemului Suciu-Olariu au intensificat antrenamentele și prin minte le-a străfulgerat ideea că mai pot produce o surpriză. „Ținând cont de simbolistica întâlnirii, aveam o presimțire că vom pica poate cu Universitatea Cluj. Avem și noi șansa noastră și poate vom putea profita de ea”, anunță oficialul timișoarean. Indiferent de deznodământul întâlnirii sau de traiectoria pe care o va avea Ripensia, ideea oamenilor care au repus piatra de temelie a clubului are rolul de a exercita o atracție asupra iubitorilor de fotbal. Iubitorilor de istorie. Iubitorilor de frumos. Iubitorilor de povești spuse la gura sobei. Iubitorilor de fotbal cu minge cu șiret.

Cu Steaua era frumos dacă picam, pentru că te bătea Steaua, nu te bătea o altă echipă. Cu „U” Cluj cred că avem șanse
Raul BRICIU, mijlocaș Ripensia

Îmi place mult acest proiect și le doresc celor de la Ripensia să ajungă cât mai sus în fotbalul românesc
Ioan TIMOFTE, fost internațional român

Staff-ul tehnic

Manager – Radu Suciu
Data nașterii: 29.09.1955
Carieră sportivă
Jucător: Vagonul Arad, Unirea Arad, CFR Timișoara, Politehnica Timișoara (1979 – 1984, câștigător al Cupei României în anul 1980)
Antrenor: Electromotor, Azur, Electrica
Antrenor – Ovidiu Olariu
Data nașterii: 19.05.1970
Carieră sportivă
Jucător: legitimat la clubul Politehnica Timișoara între anii 1981 -1990
Antrenor: AS Politehnica Timișoara (1997 – 1999)
Cadru didactic la Catedra de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Politehnica Timișoara, câștigător al Campionatului Universitar de fotbal ediția 2009.

„Totul a pornit din nostalgie”

Ienovan a înregistrat marca Ripensia încă din 2002

De unde provine pasiunea pentru Ripensia?
Eu m-am născut în satul Valcani din județul Timiș, locul în care s-a născut și fosta glorie a echipei, Grațian Sepi, fotbalistul care a făcut istorie și la Banatul, la Universitatea sau la Venus. Am auzit multe povești și dragostea pentru Ripensia a crescut treptat. Totul a pornit de la o nostalgie pentru cei care au făcut performanță și m-am gândit să relansăm acest brand național. Apoi, în 2002, am înregistrat brandul Ripensia pentru a nu fi… uzurpat de cineva.

Cât vă costă să susțineți această echipă?
Pe mine personal nu mă costă mult, pentru că eu sunt președintele ales de membrii refondatori ai Ripensiei. Cea mai mare contribuție o aduc cei 10-12 sponsori, companii locale din Timișoara, care au venit alături de noi cu mici contribuții. Apoi, avem 200 de membri care plătesc o cotizație de 120 de lei pe an – o sursă care înseamnă cam 20% din buget. Anul trecut am avut aproximativ 30.000 de euro buget.

În ce domeniu aveți afacerile?
Eu sunt inginer, am absolvit în 1990, și am firme în domeniul agriculturii, facem și furnizăm produse pentru agricultură și mai am un hotel în oraș.

Ce v-ați propus cu Ripensia?
Ca finanțarea să fie din surse private, nicidecum de la autoritățile  locale, și filosofia mea e că trecutul ne obligă la promovări succesive. Dar, în primul rând, să facem spectacol pentru ca fanii Ripensiei să vadă un fotbal autentic.

Grațian Sepi (1910-1977) a jucat pentru Banatul, Poli, România Cluj, „U” Cluj, Venus, Ripensia și UM Cugir. La națională are 14 goluri în 23 de partide

Calificarea din meciul cu UTA am sărbătorit-o la un restaurant din zonă
Radu ienovan, președinte Ripensia

Jucătorii au înțeles că le este mai bine aici decât în liga a doua sau a treia, unde conducătorii nu sunt atât de serioși
Radu SUCIU, manager Ripensia

5 tururi a trecut formația antrenată de Radu Suciu și Ovidiu Olariu până la promovarea în 16-imile Cupei României

Poate prindem o zi foarte bună cu „U”și reușim să facem scorul din 1934, 3-2 pentru Ripensia. Ar fi extraordinar pentru noi. Nu vrem să ne trezim din acest vis frumos
Adrian POPA, mijlocaș Ripensia

MAGAZIN ONLINE RIPENSIA (ripensiatimisoara.ro)
Tricou de joc acasă50 de lei
Șort de joc acasă50 de lei
Tricou de joc deplasare50 de lei
Fanion10 lei
Eșarfă20 de lei
Steag50 de lei
Șapcă albastră15 lei
Minge Select50 de lei

Dublă cu cântec acum 79 de ani
Ripensia s-a impus în prima ediție a Cupei României (1934) cu două victorii în finala cu Universitatea Cluj, adversara de săptămâna viitoare din 16-imi. Mai întâi, a câștigat cu 3-2 partida jucată la Timișoara, dar clujenii au contestat după meci faptul că partida s-a jucat pe terenul adversarilor. A avut loc o rejucare, la București, unde Ripensia a învins-o pe „U” cu un neverosimil 5-0. Dobay și Bindea au reușit câte o dublă în acea dispută și a fost ștearsă astfel orice urmă de îndoială asupra deținătoarei trofeului.

PALMARES
» De patru ori campioană națională a României: 1932/1933; 1934/1935; 1935/1936; 1937/1938.
» De două ori câștigătoare a Cupei României: 1934, 1936.
» De două ori finalistă a Cupei României: 1937, 1938.
» Participantă în Cupa Europei Centrale în anul 1938: F.C. Ripensia – A.C. Milan 3-0; A.C. Milan – F.C. Ripensia 3-1; F.C. Ripensia – Ferenczvaros 4-5; Ferenczvaros – F.C. Ripensia 4-1.
» Stefan Dobay a fost de 4 ori golgheter al Diviziei A: 1932-1933 – 15 goluri; 1933-1934 – 20 de goluri; 1934-1935 – 22 de goluri; 1936-1937 – 22 de goluri.
Repere
» Adalbert Marcu a fost o dată golgheterul României, în sezonul 1938-1939, marcând de 19 ori.
» Campioană a României la juniori: 1948.
» Prima echipă profesionistă din România.
» Prima câștigătoare a campionatului național în sistem divizionar: 1932/1933.
» Prima echipă câștigătoare a ˝Cupei României: 1934, după o dublă victorie 3-2 la Tmișoara și 5-0 la București, în urma rejucării partidei după contestația clujenilor privind necesitatea disputării finalei pe un teren neutru.
» Prima echipă din România care realizează eventul: 1935/1936.
» Echipa de aur a Ripensiei: Zombory (Pavlovici) – Burger, Hoksary (V. Chiroiu) – Deheleanu, Kotormany, Lakatos (Morawetz) – Bindea, Beke, Ciolac, Schwartz, Dobay (foto)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×