Au secat Dunărea!** CFR – DUNĂ‚REA GALAȚI 2-0!

Redactor:
George Stan
Au secat Dunărea!** CFR - DUNĂ‚REA GALAȚI 2-0!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Didi și Traore au adus victoria pentru clujeni și mențin
CFR-ul în luptă pe toate cele trei fronturi.

Cu majoritatea titularilor obișnuiți în tribune sau pe banca
de rezervă și cu multe fețe noi în primul „unsprezece”, așa a
început CFR Cluj drumul spre cucerirea pentru a treia oară
consecutiv Cupa României împotriva Dunării Galați. Jucătorii
trimiși de Antonio Conceicao în teren, care au evoluat mai puțin
sau deloc în acest început de sezon, au vrut să-i demonstreze
tehnicianului lusitan că pot fi oricând o soluție pentru meciurile
importante din campionat sau Europa League și nu au stat prea mult
pe gânduri până când au deschis scorul. Didi (12) este servit ideal
de Traore, brazilianul îi pierde pe drum pe fundașii adverși și
revine cu gol după o „secetă” de aproape un an. Traore (19) nu se
lasă mai prejos și câteva minute mai târziu arată de ce este
jucătorul momentului la CFR. Imediat clujenii ridică piciorul de pe
accelerație și gălățenii încep să prindă curaj, însă fără efect pe
tabela de marcaj. După reluarea partidei „feroviarii”se întrec în
ratări, Nei (59), Boroștean (60) sau Dică (69) nu reușesc să-l
învingă pe Mindileac și tabela „îngheață” la 2-0. Gălățenii rămân
doar cu aminitrea că au evoluat pe terenul unde Totti sau Drogba au
făcut spectacol, în timp ce clujenilor le zboară gândul la
următorul adversar.

VEZI AICI REZULTATELE DIN 16-IMILE CUPEI
ROMÂNIEI

Min. 90+3 Fluier final, CFR Cluj se califică în
optimi, prin golurile marcate de Didi și Traore

Min. 90+2 Lovitură liberă indirectă din
interiorul careului advers, pentru CFR Cluj, Cristescu se interpune
șutului lui Mureșan

Min. 90 Trei minute de prelungire arătate de la
margine

Min. 87 Gazdele joacă la trecerea timpului

Min. 84 Fault la marginea careului gălățean,
lovitură liberă executată de Edimar, Mindileac trimite afară

Min. 82 Schimbare la oaspeți, intră Cucu, iese
Enache, care se resimte după contactul suferit cu un adversar

Min. 79 Clujenii caută al treilea gol, dar nu
mai au resurse fizice

Min. 75 Tony a centrat frumos de pe partea
dreaptă pentru Didi, dar oaspeții au respins

Min. 74 CFR-ul joacă din nou în jumătatea
oaspeților

Min. 71 Intră Grosu Andrei pentru oaspeți

Min. 69 La gazde, iese Emil Dică și intră Dario
Flores

Min. 69 Lovitură liberă de la marginea careului
pentru CFR, Mara trimite pe centru, în pumnii lui Mindileac

Min. 67 CFR-ul mai atacă doar sporadic,
așteaptă fluierul final

Min. 65 Oaspeții au pornit pe contraatac și au
fost opriți prin fault, la marginea careului. Mingea expediată din
lovitură liberă s-a dus peste poartă

Min. 63 Jucătorul oaspeților, Enache, este
căzut la pământ și sângerează după o contră cu un adversar

Min. 60 Boroștean a recuperat frumos mingea la
marginea careului advers, dar a tras peste poartă

Min. 58 Corner pentru gazde, a centrat
Boroștean, Nei a reluat, puțin pe lângă poartă

Min. 55 CFR-ul joacă precaut și lasă inițiativa
oaspeților

Min. 51 Boroștean trage din semifoarfecă,
mingea este deviată în corner de apărarea oaspeților

Min. 49 Enache deviază cu capul spre buturile
portarului clujean, Stăncioiu este atent și reține

Min. 46 Gălățenii se avântă spre careul lui
Stăncioiu, trag la poartă, dar balonul trece la 3-4 m pe lângă bara
din dreapta

Min. 46 La CFR, a intrat Tony în locul lui
Panin

Min. 46 Începutul reprizei secunde

Min. 45+1 Finalul primei reprize

Min. 45 Un minut de prelungire arătat de la
margine

Min. 44 Emil Dică a încercat o reluare din
foarfecă, dar Mindileac a fost atent

Min. 40 Schimbare la CFR, iese Traore
accidentat, intră Nei

Min. 38 Didi șutează de la marginea careului,
Mindileac reține cu siguranță

Min. 34 Corner pentru CFR Cluj, faza rămâne
fără rezultat

Min. 31 Clujenii pătrund în forță în careu și
irosesc o ocazie uriașă de 3-0

Min. 30 Echipa clujeană nu mai are emoții, dar
mai e mult până la final

Min. 26 După primirea celui de-al doilea gol,
oaspeții au ieșit la joc

Min. 24 Cristescu l-a încercat pe Stăncioiu cu
un șut puternic din lovitură liberă, portarul a respins peste
bară

Min. 20 Stăncioiu primește cartonaș galben

Min. 19 GOOOOOL!!! Mara a centrat din lovitură
liberă și Traore a trimis cu capul în poartă, de la aproximativ 7-8
metri

Min. 18 Oaspeții fac prima schimbare, iese
Agache, intră Marin

Min. 17 Dunărea e descumpănită, gazdele au
marcat la singura ocazie de până acum

Min. 12 GOOOOOL!!! Traore centrează și Didi
trimite simplu în plasă. 1-0 pentru CFR!

Min. 10 Abia acum, cele două echipe au început
să se tatoneze

Min. 7 Nicio ocazie importantă la cele două
porți

Min. 5 Dunărea s-a baricadat în propriul careu,
gazdele plimbă mingea pe toată lungimea terenului

Min. 2 CFR-ul stăpânește jocul, oaspeții nu
prea se întâlnesc cu mingea

Min. 1 Arbitrul fluieră startul partidei

Echipele de start

CFR
Cluj:
Stăncioiu – Panin, G. Mureșan, Cabrera,
Edimar – Mara, Leao, E. Dică, Boroștean – Didi, Traore

Rezerve: Peskovici – Tony, Dubarbier, D.
Flores, Culio, Cadu, Nei

Antrenor: Toni Conceicao

Dunărea
Galați
: Mindileac – Agache,
Velescu, Em. Cristian, Al. Cristea – D. Cristescu, Jecu, Cioinac,
D. Popescu – I. Enache, Cârjan.

Rezerve: Vlasie – Iovița, Grosu, Bozean, Ed.
Dică, I. Marin, Cucu.

Antrenor: Auraș Brașoveanu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup