Kievul vine după Mureșan!

Kievul vine după Mureșan!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vicecampioana Ucrainei, Dinamo Kiev, a trimis doi emisari să
negocieze cu CFR-ul, imediat după finala de Cupă, transferul lui
Gabi Mureșan. Trei milioane de euro e prețul stabilit de șefii
CFR-ului pentru „Papa de la Cluj”.

Om de bază în echipa cu care CFR-ul a câștigat campionatul în
acest sezon, Gabi Mureșan (28 de ani) are preț pe piața
transferurilor în această vară. Sătui să fie învinșii lui Mircea
Lucescu, rivalii de la Dinamo Kiev vor să atace titlul în sezonul
următor tot cu un român. „Muri” e urmărit de ucraineni încă din
iarnă, iar astăzi, la finala Cupei, președintele lor, Igor Surkis,
a trimis doi oameni pentru a negocia la finalul jocului condițiile
în care fotbalistul poate fi luat de la Cluj.

Ardelenii au fixat din start prețul mijlocașului care nu poate
pleca sub trei milioane din Gruia deși „Muri” încă nu a semnat
prelungirea angajamentului cu CFR. Fotbalistul poate pleca,
datorită Legii Webster, în vară plătind CFR-ului doar 160.000 de
euro!

„Nu ar
refuza o nouă provocare

„A bătut palma cu cei de la Cluj pentru un nou contract,
lipsește doar semnătura. El e jucător de caracter, nu ar face o
«golănie». Însă, dacă ucrainenii se înțeleg la bani cu CFR, Muri nu
ar spune nu unei noi provocări mai ales că ar fi un plus financiar
pentru el!”,
a recunoscut un apropiat al fotbalistului.
Gabi ia la Cluj în acest moment aproape 80.000 de euro anual, dar
potrivit noii înțelegeri, salariul lui s-ar dubla din vara acestui
an.

6.600 de
euro
e salariul pe lună al lui Mureșan la CFR Cluj.
Deși e cel mai bun recuperator din Liga I, el nu a fost convocat de
Lucescu jr la amicalele cu Ucraina, Macedonia și Honduras

82 de
minute
e media lui Gabi Mureșan în tricoul CFR-ului
în acest sezon, în 28 de meciuri jucate în Liga I de mijlocaș


„1-2 în tribune, 2-1
pe teren!”

Clujenii nu se sperie că sunt inferiori numeric în tribunele
arenei „Emil Alexandrescu” din Iași. „Vom striga mai tare!”. 13
autocare și 10 microbuze vin din Ardeal spre capitala Moldovei.

„Feroviarii” vor avea cea mai numeroasă galerie din deplasările
acestui sezon. 2.000 de bilete a primit CFR-ul de la FRF pentru
fanii ei, bilete distribuite galeriei din Gruia. „Vor pleca
de la Cluj 13 autocare și 10 microbuze. La aceștia se mai adaugă și
cei care vin cu mașinile personale!”
, a explicat Mihai
Domșa, unul dintre purtătorii de cuvânt ai galeriei campioanei.
Clujenii nu au emoții înainte de finală pentru faptul că numărul
adversarilor e dublu față de al lor: „Și? Noi strigăm mai
tare. Dacă în tribune proporția va fi de 2-1 pentru ei, pe teren
noi vom câștiga”.

„Avem
nevoie de fani”

De cealaltă parte, fanii vasluieni au primit 4.000 de tichete.
Marius Lăcătuș spune că așteaptă sprijinul suporterilor nu numai la
bine, ci și în momentele grele. „Avem nevoie de sprijinul
fanilor, dar nu numai la bine. Sper să fie alături de noi, chiar
dacă vom trece și prin momente grele”,
a spus „Fiara”

210 mii de
euro
va primi formația care va câștiga Cupa
României, iar învinsa va fi recompensată cu 75.000 de euro

55 de mii de
euro
a primit fiecare dintre cele două finaliste
pentru parcursul de până acum

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele