Cum ar fi putut scăpa CSA Steaua de Liga 5. Anunțul lui Lăcătuș în privința posibililor finanțatori: „Sunt cel puțin două persoane dispuse să investească, dar…”

Redactor:
Dan Mirea
Cum ar fi putut scăpa CSA Steaua de Liga 5. Anunțul lui Lăcătuș în privința posibililor finanțatori:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Lăcătuș, antrenorul-coordonator de la CSA Steaua, a anunțat că echipa pe care o reprezintă ar fi putut face un pas uriaș, însemnând participarea în Liga 3, cu condiția să fuzioneze cu un alt club, lucru care nu s-a întâmplat în cele de urmă.

Marius Lăcătuș a anunțat pașii pe care îi are de făcut CSA Steaua în viitorul apropiat, dar și cum va aborda clubul situația în care va ajunge în Liga 2, fiind club departamental.

Primul pas pe care-l facem până la 30 iunie e să înscriem juniorii în campionatul republican de juniori. Urmând ca după aceea să formăm echipa de seniori. Vom urmări jucători, după ce vor începe campionatele. Dorim să strângem un număr de jucători foarte mare și sperăm să ne atingem obiectivele.

Am discutat. Noi nu ne-am dorit o colaborare cu cineva, să preluăm pe cineva, să ajungem direct în Liga 3. Au fost mai multe variante, dar nu am vrut asta. Începem de unde ne permit regulamentele.

Nu vom aduce foarte mulți jucători care să depășească o anumită vârstă, dar într-o echipă ai nevoie de câțiva jucători cu experiență. Trebuie să aibă, acești jucători tineri, și alți jucători care să aibă experiență la nivelul Ligii 2 și 3″, a declarat Lăcătuș la Digi Sport.

Întrebat cine va fi antrenorul CSA Steaua, Marius Lăcătuș s-a rezumat în a spune doar că sunt discuții cu câțiva antrenori. Fostul număr 7 al Stelei a dezvăluit că sunt persoane care-și doresc să investească în noul proiect, dar că regulamentele interzic acest lucru.

„Am discutat cu 3-4 antrenori și sigur că în perioada următoare voi avea o discuție cu antrenorii de la copii și juniori înainte să plece în cantonament. Sunt pași mulți de făcut și grei. Ne dorim să promovăm până în Liga 2 și să reorganizăm societatea. Am discutat cu cel puțin două persoane, care ar fi dispuse de acum să investească, dar ținând cont de regulamentele din Armată, care nu ne permite, e mai greu acum”, a adăugat Lăcătuș.  

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi:
Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi: "Aleg să plece în străinătate!
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
GABRIELA FIREA, marea lovitură în politică. RĂSTURNARE de situație, chiar înainte de alegeri
GABRIELA FIREA, marea lovitură în politică. RĂSTURNARE de situație, chiar înainte de alegeri
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare