Burleanu a explicat atacurile repetate la adresa lui Lupescu: „Abia în urmă cu câteva săptămâni am aflat aceste informații”

Burleanu a explicat atacurile repetate la adresa lui Lupescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, joi, că știe de doar câteva săptămâni despre neregulile pe care el pretinde că Ionuț Lupescu le-a comis în perioada în care fostul internațional ocupa funcția de director general al forului.

„În 2014, când am plecat la drum, scopul nostru a fost să dezvoltăm lucrurile. Abia în urmă cu câteva săptămâni, am intrat în arhivele FRF, am găsit aceste informații și le-am publicat. Am rămas contrariat pentru că scoatem în evidență și avem probe despre modul în care a fost administrată Federația Română de Fotbal și, pe de altă parte, avem această nemulțumire că de ce nu am scos la iveală aceste informații acum patru ani”, a declarat Burleanu, într-o conferință de presă.

Actualul șef de la Casa Fotbalului a precizat că doar el scrie pe blogul personal, dar a recunoscut că se folosește de angajați ai FRF pentru a scoate din arhive informațiile respective. „Vă uitați chiar la persoana care scrie pe acest blog. Nu am timp să mă uit în arhive, iar acest lucru este făcut de colegii mei. Am colegi de-ai mei care se ocupă”.

Răzvan Burleanu a început dezvăuirile la 5 martie, când a publicat informații despre firme în care acționari erau fostul președinte al forului, Mircea Sandu, sau apropiați de-ai săi, care au prestat servicii de un milion de euro Federației, până în 2014, la prețuri peste cele ale pieței.

Pe 7 martie, Burleanu a lansat noi acuzații la adresa contracandidatului său la conducerea FRF și a lui Mircea Sandu. Burleanu a susținut că Lupescu a semnat pentru plăți făcute de FRF pentru ceasuri în valoare de 30.000 de euro și Mircea Sandu a aprobat ordinele de plată.

Două zile mai târziu, Burleanu a revenit, pe blogul său, cu „Povestea unui comision marca Lupescu”. Burleanu a scris atunci că fostul internațional a încheiat un contract, în 2009, când era director în cadrul FRF, prin care a plătit un comision unui apropiat.

Pe 13 martie, Burleanu a susținut că Federația a plătit către firme ale lui Lupescu aproximativ 300.000 de euro pentru diverse servicii.

Pe 19 martie, Răzvan Burleanu a lansat un nou atac la adresa lui Ionuț Lupescu, pe care l-a acuzat că a scurs un milion de euro din Federație cu ajutorul unei firme deținute de un prieten al său, Cristi Iancu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…