VIDEO | Gol spectaculos înscris de Eric Bicfalvi contra lui Zenit. FC Ural a fost aproape de marea surpriză

Redactor:
Andrei Pal
VIDEO | Gol spectaculos înscris de Eric Bicfalvi contra lui Zenit. FC Ural a fost aproape de marea surpriză
  • Publicat:
  • Actualizat:

Internaționalul român Eric Bicfalvi, în vârstă de 29 de ani, a marcat un gol pentru formația sa, Ural Ekaterinburg, în remiza obținută miercuri, scor 1-1, pe teren propriu cu Zenit Sankt Petersburg, în etapa a cincea din campionatul Rusiei.

Mijlocașul venit la Ural de la Tom Tomsk a deschis scorul, în minutul 35, în timp Aleksandr Kokorin a adus egalarea pentru Zenit Sankt Petersburg, în minutul 60. Este primul pas greșit făcut de fosta echipă a lui Mircea Lucescu în acest sezon, careacumulase 12 puncte din 12 posibile până la meciul cu Ural, bifând inclusiv o victorie cu 5-1 împotriva campioanei, Spartak Moscova.

Fost la FCSB și Dinamo, Eric Bicfalvi a fost integralist, bifând a cincea partidă și primul gol din acest sezon al campionatului din Rusia. În prenezt, Bicfalvi este cotat la 1,2 milioane de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.com.

Echipa trimisă în teren de către antrenorul Aleksandr Tarkhanov: Godzyur – Kalukov, Balazic, Haroyan, Merkulov – Fidler, Emeljanov – Dimitrov, Bicfalvi, Grigorjev – Iljin. Pe parcursul meciului au mai intrat pe gazon Lungu (58′), Bavin (74′) și Portnyagin (84′).

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze

FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

Interdicție pentru cei care stau la BLOC. Legea care i-a revoltat pe proprietari și chiriași: E anormal

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!

Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele