UPDATE: La împlinirea vârste de 30 de ani, căpitanul naționalei, Cristi Chivu, a vorbit despre performanțele realizate la nivel de club, dar și despre perioada mai proastă pe care o traversează naționala.
„Nu mă consider bătrân, 30 de ani e o vârstă frumoasă. Mă simt ca la 29. A fost un an bun, am câștigat tot ce puteam să câștig. Am revenit la un nivel înalt și asta e cel mai important. Dacă e să facem un calcul la trofeele câștigate, da, din punct de vedere profesional e cel mai bun an. Ținând cont de rezultate, naționala e o neîmplinire. E un an nefericit. Vreau să mai merg la turnee finale cât voi fi apt. Voi veni cu mare drag la națională și sper să mai prind câteva campanii. Suntem pe drumul cel bun ca și agresivitate, ca și organizare. Ne mai trebuie curaj, să jucăm cu dezinvoltură.”, a declarat Chivu la gsptv.
Căpitanul echipei naționale, Cristian Chivu, împlinește, marți, 30 de ani, el continuând să rămână unul dintre cei mai reprezentativi jucători români din ultimii ani și unul dintre cei mai buni fundași din lume.
Cristian Chivu s-a născut la 26 octombrie 1980, la Reșița, și și-a început cariera profesionistă de fotbalist la CSM Reșița în 1996, unde a ramăs până în 1998, când a trecut la Universitatea Craiova. La echipa reșițeană el a fost antrenat o perioadă și de tatăl său, care a murit când Cristi avea doar 17 ani.
În 1999, el a trecut la Ajax Amsterdam, devenind căpitanul echipei olandeze în 2001 și câștigând Eredivisie în 2002. În 2003, Chivu a fost transferat la AS Roma, unde a devenit om de bază. Deși a fost dorit de cluburi celebre din Europa, Chelsea, FC Barcelona sau Real Madrid, în 2007, pentru 16 milioane de euro, fundașul a preferat să semneze pentru Internazionale Milano, echipă alături de care câștigă campionatul Italiei, Cupa Italiei dar și Liga Campionilor.
„Am ajuns să joc la clubul la care era tata antrenor, la CSM Reșița, într-o atmosferă pe care o consideram ușor ostilă și pe care de abia mai târziu am înțeles-o. Niciodată tata n-a vrut ca eu să fiu băgat în seamă la echipă pentru că eram baiatul lui Chivu. Îl judecam, îl acuzam cumva atunci, în sinea mea, pentru că mă trata cu indiferență, se purta cu mine mai rece decât cu ceilalți jucători. Cerea mult și eu făceam tot posibilul să-i arăt că sunt bun. Îmi aduc aminte că am întrebat-o pe mama, după ce am mai crescut, după ce tata a murit, de ce nu mi-a spus niciodata mie, direct, că am talent la fotbal, de ce nu m-a încurajat mai mult. Cred că mi-am răspuns singur la întrebarea asta după o vreme. Răceala lui de atunci m-a îndârjit și mai mult să arăt ce pot, m-a făcut să muncesc, ceea ce nu știu dacă s-ar fi întâmplat dacă eram cocoloșit și favorizat. Talentul fără muncă nu duce nicăieri, îmi dau seama acum. Cred ca aș fi rămas un veșnic «băiat cu potențial» dacă n-aș fi avut ceva de demonstrat în primul rând mie și în al doilea rând tatălui meu, dacă pe vremea când eram la Reșița tata nu ma trimitea cu tramvaiul acasă în timp ce el pleca cu mașina deși plecam de la stadion în același timp… Știu și simt că a avut mereu încredere în mine. N-a mai apucat să mă vadă mai departe de Reșița. Aveam 17 ani când a murit”, scria Chivu pe site-ul său personal.
Căpitanul naționalei a mai povestit cum s-a trezit la 18 ani, la Ajax, singur într-o țară străină, într-un oraș în care nu cunoștea pe nimeni. „Un vârtej de evenimente, de situații, de emoții. M-am trezit la 18 ani că eram fundaș la Ajax Amsterdam, singur într-o țară străină, într-un oraș în care nu cunoșteam pe nimeni, locuind la hotel, departe de familia mea și de tot ce-mi era cunoscut. Am resimțit singurătatea în prima jumătate de an la Amsterdam. Era destul de greu să-mi fac prieteni în condițiile în care eu nu vorbeam olandeza și ne înțelegeam doar în engleză așa că de cele mai multe ori mă trezeam în camera de hotel încercând să-mi omor timpul jucând cărți de unul singur sau bântuind pe internet. M-am adaptat treptat, am învățat olandeza la cursurile săptămânale la care ne trimitea echipa, am reușit să mă mut la casa mea, am ajuns căpitan de echipă – fundaș central…Au fost patru ani frumoși în care m-am îndrăgostit de orașul Amsterdam și de locuitori, de stilul lor de viață”, spune românul încă extrem de iubit în Olanda.
Ajuns în Italia, Chivu a învățat italiana rapid, apreciind că acomodarea a fost mai ușoară, deoarece deja avea „obișnuința” vieții în străinătate. Și a continuat în Italia, trecând la multipla campioană Internazionale Milano, cu care a reușit să câștige cele mai multe titluri.
În echipa națională, jucătorul a debutat în 1999, el fiind considerat liderul generației sale. A participat cu naționala României la Campionatele Europene din 2000 și 2008.
La începutul acestui an, Cristian Chivu a trecut prin momente de groază, după ce a suferit o fractură craniană la un meci din campionat. El a fost operat și de atunci evoluează cu o cască de protecție.
Cristian Chivu este căsătorit din 2008 cu fosta prezentatoare TV Adelina Elisei, cei doi având o fetiță, Natalia, născută în 2009 și urmând să devină părinți pentru a doua oară în acest an.
Chivu vorbește olandeză, engleză și italiană, a fost desemnat de trei ori fotbalistul român al anului (2000, 2002 și 2009) și a fost inclus în echipa UEFA a anului 2002.
Sursa: Mediafax
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER