OFICIAL – Keșeru a semnat cu Bastia pe doi ani! Prima declarație a atacantului

Clubul francez Bastia a anunțat azi că atacantul român Claudiu Keșeru a semnat un contract pe următorii doi ani.
OFICIAL - Keșeru a semnat cu Bastia pe doi ani! Prima declarație a atacantului

Clubul francez Bastia a anunțat azi că atacantul român Claudiu Keșeru a semnat un contract pe următorii doi ani.

Telenovela „Keșeru” a ajuns în sfârșit la final! După negocieri care au durat aproape două săptămâni, atacantul român a semnat în sfârșit cu Bastia! Deși a fost dorit de Steaua București și Olympiacos Pireu, Keșeru a ales să rămână până la urmă în prima ligă franceză. Azi, clubul corsican a anunțat că românul care a evoluat în sezonul trecut în Ligue 2, la Angers, a semnat un contract pe doi ani! Adică exact același anunț pe care l-a făcut în urmă cu o săptămână pe site-ul oficial, dar pe care l-a modificat la scurt timp.

În sfârșit, Keșeru este oficial  jucătorul lui Bastia. A semnat un contract pe doi ani cu formația noastră”, au scris cei de la Bastia pe site-ul oficial al clubului. Astfel, atacantul devine al cincilea jucător român care va evolua în Ligue 1 în sezonul viitor, după Nicoliță (St. Etienne), Mutu (Ajaccio), Roman (Toulouse) și Chițu (Valenciennes). Totodată, Keșeru și Mutu vor fi și protagoniști principali într-unul dintre cele mai fierbinți derby-uri din Vestul Europei, cel al Corsicii, dintre Bastia și Ajaccio. 

M-am înțeles de ieri cu Bastia, semnarea contractului a fost doar o formalitate. E cel mai bine pentru mine să rămân în Franța, e un campionat cu care m-am obișnuit și e locul unde pot să performez. Sper să mă impun cât mai repede la noua mea echipă”, a declarat Keșeru în exclusivitate pentru ProSport.

17 goluri a marcat atacantul român pentru Angers în sezonul trecut din Ligue 2

Keșeru a mai evoluat în Ligue la Nantes în perioada 2003-2007 și în sezonul 2008-2009. A evoluat în 60 de partide și a marcat 11 goluri

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]