LIVE BLOG | Sporting - FCSB 0-0. Meci superb disputat în Portugalia pentru o calificare la Bucureşti! Brych a greşit grav de ambele părţi: Pintilii a fost eliminat, Alibec a fost oprit din drumul spre poartă. Enache a ratat ocazia meciului

15 aug 2017 48735 afişări Comentează şi tu Liga Campionilor
LIVE BLOG | Sporting - FCSB 0-0. Meci superb disputat în Portugalia pentru o calificare la Bucureşti! Brych a greşit grav de ambele părţi: Pintilii a fost eliminat, Alibec a fost oprit din drumul spre poartă. Enache a ratat ocazia meciului FOTO: Record.pt 8 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7953/16693770/2/dicajorge.jpg

Sporting - FCSB 0-0

  • Sporting: Rui Patricio - Piccini, Coates, Mathieu, Coentrao (Madeiros 86) - Battaglia, A. Silva (Fernandes 68) - Acuna, Podence (Doumbia 60), Gelson Martins - Dost
  • Rezerve: Cesar, Figueiredo, Salin, J. Silva
  • FCSB: Niţă – Enache, Larie, Momcilovic, Morais – Ov. Popescu,   Pintilii - Teixeira, Fl. Tănase (Achim 63), Golofca (De Amorim 57) – Alibec (Gnohere 90)
  • Rezerve: Stăncioiu, L. Filip, Pleaşcă, Man

23:36 FINAL! SPORTING - FCSB 0-0, un rezultat care păstrează intacte şansele elevilor lui Dică la calificare. 


23:34 Niţă a avut două intervenţii fantastice în finalul meciului. La cornerul executat de pe dreapta, Niţă a scos mingea din capul lui Dost, Mathieu a şutat cu dreptul pe respingere şi l-a găsit pe Dost, dar acesta se afla în offside, iar intervenţia fantastică a portarului din faţa atacantului a fost anulată. 


23:31 Larie i-a adus înapoi în careul FCSB-ului pe portughezi, după un fault în marginea terenului. Faza fixă a fost executată spre Dost, mingea a fost respinsă în marginea careului, de acolo de unde Fernandes a şutat spre colţul lung, dar puţin pe lângă.


23:23 ROŞU Pintilii! Coentrao a ştiut cum să scoată faultul în bandă şi al doilea cartonaş galben pentru Pintilii. Portughezul a simulat o cădere, Brych s-a lăsat păcălit şi Pintilii a fost trimis mai repede la cabine. 


23:21 Enacheeee! Ce ocazie a irosit fotbalistul care şi-ar fi putut spăla toate păcatele în partida de pe Alvalade. Alibec a tras doi mijlocaşi după el şi a scos în banda stângă, acolo unde Coentrao lipsea. Enache a sprintat foarte bine, şi-a făcut mingea în faţă şi a tras puţin pe lângă poartă din interiorul careului. 


23:17 Brych a "aranjat" şi FCSB-ul, după ce în prima repriză nu a văzut henţul lui Momcilovic în propriul careu. Junior Morais a pasat perfect către Alibec, care l-a depăşit pe Coates, dar a fost oprit din poziţie de unu la unu cu Rui Patricio, după ce Brych a dictat offside. Pe reluări se vede cu atacantul a pornit din poziţie regulamentară.


23:13 E 0-0 la Lisabona, în minutul 72, un scor greu de crezut la începutul meciului, în condiţiile în care FCSB întâlneşte o echipă cotată la 195 de milioane de euro. În niciun moment al partidei elevii lui Dică nu le-au fost inferiori adversarilor, care au construit cu greu odată ajunşi la 25 de poarta lui Niţă, apelând adeseam la centrări, care nu au fost ajunse nici de Dost, cel care măsoară 1.96 m.


23:04 Corner pentru Sporting la care au sărit Pintilii şi Coates sau un fotbalist venit de la Hapoel Tel Aviv şi unul transferat pe 5 milioane de euro de la Sunderland. Fundaşul central a plutit peste Pintilii, căruia i-a mai rămas doar să privească, dar mingea trimisă cu capul s-a dus mult peste. 


22:59 Au revenit şi vicecampionii României în atac. Alibec a scos un fault la 30 de metri de poartă, Florin Tănase a centrat spre cei trei oameni din careul advers, Coentrao a sărit pe sub balon, iar Teixeira, surprins că mingea a ajuns la el, a făcut o preluare aproximativă şi Rui Patricio a intervenit. 


22:54 Se pare că minutele cu adevărat grele pentru FCSB au trecut. După ce în prima parte presiunea portughezilor a fost destul de sufocantă pentru elevii lui Dică, la începutul reprizei secunde fotbaliştii lui Jorge Jesus au început să simtă presiunea celor 45.000 de fani. Sporting construieşte destul de sacadat în aceste momente.


22:49 Portughezii au deschis partea a doua cu o ocazie prin omul care a marcat 34 de goluri, în 31 de meciuri în campionatul trecut. Bas Dost s-a înălţat peste Larie, dar a pus prea multă boltă şi a aceasta a căzut pe plasa porţii lui Niţă. 


22:47 A început repriza a doua cu FCSB atacând de la dreapta la stânga. Nicio schimbare nu a fost efectuată de cei doi antrenori. 


22:31 PAUZĂ! SPORTING - FCSB 0-0, cu portughezii care au scăzut din intensitatea atacurilor în ultimele 10 minute şi cu FCSB puţin mai relaxată. În primele 45 de minute au fost câte o ocazie periculoasă de fiecare parte: Acuna a lovit bara, în timp ce Alibec a fost blocat de Rui Patricio. 


22:25 FCSB a câştigat doar un singur meci din ultimele şase împotriva echipelor din Portugalia. Rio Ave a fost singura victimă, în grupele Europa League, în sezonul 2014-2015. În această seară, FCSB arată ca o echipă solidă pe faza de apărare, dar cu frică în momentul în care porneşte pe atac. 


22:17 Portugalia îi prieşte lui Alibec, atacantul fiind singurul om din atacul FCSB-ului care arată că ştie fotbal. Preferatul finanţatorului a tras din propria jumătate direct pe poartă, dar mingea a fost prea moale şi a fost reţinută de Rui Patricio în marginea careului mic. 


22:12 Ocazie uriaşă pentru FCSB! Alibec e omul momentul pentru Dică. Atacantul a început faza, în stânga, cu o lecţie de "aşa driblezi un om", l-a lăsat pe Gelson în spate şi a pătruns în careu. Ajuns faţă în faţă cu Rui Patricio, Alibec a tras la scurt, dar portarul a scos în corner. 


22:08 Două ocazii uriaşe în decurs de doar un minut. FCSB a scos capul din apărare şi a plecat într-un atac purtat în trei oameni, cu Alibec la finalizare. Atacantul, neavând cum să continue faza, a trimis un şut foarte puternic de la 30 de metri, iar mingea a fost reţinută cu greu de Rui Patricio, deşi a fost trimisă pe mijloc. Imediat, portughezii au pornit la atac, Coentrao a scos mingea în mijloc la Podence, între Enache şi Larie s-a infiltrat Acuna, care a primit şi a tras la colţul lung, dar balonul a lovit bara şi s-a dus în aut de poartă. 


22:06 La o zi de la anunţarea lotului pentru meciul cu Armenia, Christoph Daum s-a deplasat în Portugalia pentru a-i vedea pe FCSB-iştii convocaţi la naţională cum evoluează la cel mai înalt nivel. 


22:01 Fazele portughezilor au început să se deruleze pe repede înainte, iar FCSB-iştii au început să ţină cu greu pasul. Enache a alternat până acum intervenţiile bune cu cele mai puţin fericite, în timp ce Golofca este cel mai faultat jucător. Fotbaliştii lui Sporting accelerează imediat cum ajung la 40 de metri de poarta adversă prin Acuna şi Gelson. 


21:55 Au scăpat! Vicecampionii au fost iertaţi de Brych, care ar fi putut da penalty pentru Sporting. Portughezii au executat un corner de pe dreapta, mingea a căzut în faţa lui Momcilovic, iar din gazon a sărit în mâna fundaşului. Prima fază la care centralul a închis ochii pentru FCSB. 


21:51 Portughezii au început să preseze în jumătatea FCSB-ului, cu Dost între fundaşii vicecampionilor şi cu Podence la construcţie. Portughezul a prins mingea în mijlocul terenului, a înaintat doi metri şi a tras puţin pe lângă poarta lui Niţă. 


21:47 Alibec i-a ridicat în picioare pe fanii români prezenţi la stadion. Atacantul a avut suficient spaţiu pe partea dreaptă pentru a ajunge până în marginea careului, dar a avut mingea pe dreptul şi şi-a făcut-o pe interior. Enache a învăluit, pasa nu a venit, Alibec a fost blocat pe şut şi a pierdut mingea în cele din urmă. 


21:45 A început partida din Portugalia, iar "verzii" au avut lovitura de start. FCSB va încerca să obţină un rezultat bun în prima manşă pentru a se lupta cu şanse reale pentru a opta prezenţă în grupele Ligii Campionilor.


21:20 Cele două echipe au ieşit la încălzire. Tensiunea creşte înaintea partidei la care sunt anunţaţi 45.000 de portughezi, dar şi 1.000 de români în tribune. 


20:52 Jorge Jesus a anunţat echipa de start a lui Sporting, iar surpriza nu e deloc mică! Iniţial, antrenorul portughezilor îl lăsase pe Fabio Coentrao în afara lotului pentru meciul cu FCSB, dar a revenit asupra deciziei şi l-a titularizat pe fostul fotbalist al lui Real Madrid în flancul stâng al defensivei.


20:40 Cel mai nou fotbalist din lotul FCSB-ului va fi prezent, în această seară, pe Jose Alvalade! Artur Jorge a schimbat primele cuvinte cu Nicolae Dică la marginea spaţiului tehnic. 

20:30 "Adversarii noştri simt terenul de pe Alvalade", notează cei de la Sporting. Elevii lui Dică au ieşit la inspecţia gazonului imediat după ce au ajuns la stadionul pe care vor încerca să scoată un rezultat bun pentru returul de la Bucureşti. 


20:10 Terenul de pe "Jose Alvalade" arată impecabil, portughezii fiind obişnuiţi cu aerul competiţiilor importante. La 3.500 de kilometri distanţă, La Bucureşti, se pune un gazon nou pe Arena Naţională pentru a se evita un moment delicat la returul de pe 23 august.


UPDATE 19:34 Portughezul Filipe Teixeira a fost recuperat înainte de partida cu Sporting Lisabona, iar patronul FCSB, Gigi Becali, a confirmat că mijlocaşul va fi folosit din primul minut în partida din această seară.

Aşa cum ProSport anunţase încă de ieri, Teixeira a făcut deplasarea în Portugalia tocmai pentru că accidentarea sa nu era atât de gravă pe cât păruse iniţial, iar astăzi mijlocaşul lusitan a trecut cu bine testele la care a fost supus.

În primul 11 îşi mai face loc şi Cătălin Golofca (27 de ani), aflat în faţa celui mai important meci al carierei.

Iată cum va arăta primul 11 al FCSB-ului:

Niţă - Enache, Larie, Momcilovic, Morais - Pintilii, Ov. Popescu - Golofca, Tănase, Teixeira - Alibec


Diferenţa între stelele Ligii Campionilor şi OK-ul Europa League stă în doar două partide. Aşa-zisul noroc al Stelei a fost transmis şi către FCSB, iar tragerea la sorţi a fost miloasă: Sporting Lisabona este echipa de care vicecampioana României trebuie să treacă pentru a ajunge în grupele celei mai importante competiţii din fotbalul mondial la nivel de club. Însă lucrurile sunt departe de a fi perfecte pentru Nicolae Dică cu doar câteva ore înainte de fluierul de start de pe ”Jose Alvalade”. Antrenorul FCSB trebuie să se descurce în misiunea de a trimite un prim ”11” competitiv în condiţiile în care accidentările au lovit în locuri importante.

Constantin Budescu este, fără îndoială, cea mai mare pierdere a FCSB-ului. Mijlocaşul ofensiv s-a ”rupt” în turul cu Viktoria Plzen şi, aşa cum ProSport a scris săptămâna trecută, revenirea cerută de Gigi Becali în meciul cu Sporting pare imposibilă. Fotbalistul a revenit la antrenamente, însă ruptura musculară este departe de a se fi vindecat, iar staff-ul medical a avertizat că o posibilă recidivă l-ar ţine pe margine o perioadă mult mai lungă de timp. De asemenea, o altă pierdere importantă este cea a lui Mihai Bălaşa, fundaş central cu evoluţii bune în dubla europeană cu Plzen. Astfel, improvizaţia este cuvântul de ordine pentru antrenorul care oricum suferea din pricina absenţelor soluţiilor puternice.

Teixeira ar putea juca pe Alvalade

Defensiva va fi alcătuită, cel mai probabil, dintr-un cuplu central în care Momcilovic va juca lângă Larie, lăsându-i loc lui Junior Morais în banda stânga. Surprize sunt şi în spatele vârfului Alibec, acolo unde Golofca are şanse mari să înceapă titular pe partea stânga, lângă Florin Tănase şi lângă Man. Totuşi, chiar dacă Teixeira s-a accidentat în meciul cu Astra de pe Naţional Arena, portughezul are şanse să apară pe ”Alvalade”. Informaţiile ProSport indică faptul că fotbalistul care a făcut deplasarea în Portugalia cu glezna bandajată ar putea să intre pe teren cel puţin o repriză, dacă nu din primul minut. Prezenţa lui rămâne totuşi o dilemă care va primi un răspuns la antrenamentul oficial, atunci când Teixeira va comunica staff-ului medical felul în care rezistă efortului. 

Meciul Sporting - FCSB va fi arbitrat de o brigadă din Germania condusă de Felix Brych. Vicecampioana a mai fost arbitrată de de Brych în urmă cu trei ani, atunci când a învins cu 1-0 pe Ludogoreţ la Bucureşti, în manşa tur din playoff-ul Ligii Campionilor. 

Dacă fanii FCSB speră într-o calificare, bookmakerii sunt sceptici în ceea ce priveşte posibilitatea ca echipa antrenată de Nicolae Dică să poată învinge pe Alvalade. O victorie a românilor are cote între 12.50 la Unibet şi 15.00 la Fortuna, în timp ce una a lusitanilor este cotată între 1.23 la Unibet şi 1.26 la NetBet. Egalul are cote între 5.00 la Betfair şi 5.60 la Winmasters.

 
http://www.prosport.ro/fotbal-extern/liga-campionilor/live-blog-sporting-fcsb-0-0-meci-superb-disputat-portugalia-calificare-bucuresti-brych-gresit-grav-ambele-parti-pintilii-eliminat-alibec-oprit-drumul-spre-poarta-enache-ratat-ocazia-meciului-16693770
16693770
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
VESTE DEVASTATOARE pentru Liviu Dragnea, în această dimineaţă. Anunţul care nu mai lasă loc de interpretări. BREAKING NEWS