Liga Campionilor | Bayern și Juve au oferit cea mai frumoasă „dublă” din ultimii ani. Echipa lui Pep e în sferturi după un meci nebun în Germania. MSN a îngenuncheat-o pe Arsenal. Toate echipele calificate

Liga Campionilor | Bayern și Juve au oferit cea mai frumoasă
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Real Madrid, VFL Wolfsburg, Benfica, PSG, Manchester City, Atletico Madrid, Bayern Munchen și Barcelona sunt echipele calificate în sferturile de finală ale Ligii Campionilor
  • ​Tragerea la sorți a sferturilor de finală va avea loc vineri, 18 martie

Miercuri, 16 martie:

Barcelona – Arsenal 3-1 (Neymar 18, Suarez 65, Messi 88 / Elneny 51) 

  • Barcelona: Ter Stegen – Dani Alves, Mascherano, Mathieu, Jordi Alba – Rakitic (   Arda Turan 77), Busquets, Iniesta (Sergi Roberto 72) – Messi, Suarez, Neymar
  • Arsenal: Ospina – Bellerin, Koscielny,   Gabriel, Monreal –   Flamini (Coquelin 45), Elmeny – Iwobi (Giroud 72), Ozil,   Alexis Sanchez – Welbeck (   Giroud 73)

Bayern Munchen – Juventus 4-2 (Lewandowski 73, T. Muller 90, Thiago Alcantara 108, Coman 110 / Pogba 6, Cuadrado 28)

  • Bayern: Neuer – Lahm,   Kimmich, Benatia (   Bernat 46), Alaba – Alonso (Coman 60),   Vidal – Douglas Costa, Muller, Ribery (   Thiago Alcantara 101)  –   Lewandowski
  • Juventus: Buffon –   Lichsteiner, Barzagli,   Bonucci, Evra –   Cuadrado (   Pereyra 89),   Khedira (   Sturaro 68), Pogna, Alex Sandro – Hernanes,   Morata (Mandzukic 72)

00:20 FINAL! S-a terminat una dintre cele mai frumoase duble manșe din istoria recentă a competiției. Bayern trece mai departe după 210 minute superbe în compania lui Juventus. Italienii au fost conduși cu 2-0 pe teren propriu în meciul tur, au terminat la egalitate, 2-2, apoi au condus cu 2-0 în Germania, dar Muller a marcat în minutul 90, iar în prelungiri Bayern a mai punctat de două ori, trecând mai departe după 6-4 la general. Ne recitim vineri, cu ocazia tragerii la sorți a sferturilor de finală, la care vor lua parte Real Madrid, Wolfsburg, Benfica, PSG, Manchester City, Atletico, Barcelona și Bayern!


00:11 NEUER! După o evoluție mai degrabă modestă, portarul naționalei Germaniei iese la rampă exact când Bayern are nevoie. Pereyra centrează din flancul stâng, Mandzukic reia din șase metri, dar Neuer respinge cu un reflex uluitor. Mingea ajunge apoi la Sturaro, dar mijlocașul șutează slab, din poziție foarte bună. Încearcă și Bonucci un șut, dar același Neuer e la post și reține. Mai sunt trei minute dintr-o dublă senzațională.


00:05 BAYERN DECIDE MECIUL ÎN DOUĂ‚ MINUTE! La 60 de secunde după golul lui Thiago, tânărul francez Kingsley Coman pleacă pe contraatac din propria jumătate, ia o acțiune pe cont propriu, îl driblează pe Bonucci și înscrie cu o execuție superbă, la colțul lung, fără șanse pentru Buffon! Nemții au nevoie de doar un minut pentru a decide o dublă manșă superbă. E minutul 113, iar Juve, cu moralul la pământ, are nevoie de două goluri.

Cam asta ar fi reacția lui Guardiola, după ce echipa sa a marcat de patru ori în 27 de minute.


00:03 GOOOOOOOOOOOOL BAYERN! Gol Thiago Alcantara! Spaniolul profită de o respingere greșită a lui Barzagli, combină cu Thomas Muller în marginea careului și trage puternic în colțul lung, lăsându-l fără replică pe Buffon. Bayern e calificată la acest scor. 


23:47 Bayern începe tare prima repriză de prelungiri, iar șutul lui Ribery e reținut de Buffon. De altfel, imediat după golul încasat în minutul 90, veteranul italian din poarta lui Juventus i-a strâns pe coechipieri în jurul său și i-a încurajat. În mod normal, Juve va avea multe probleme în minutele rămase din această dublă, iar Buffon e cam singura speranță la calificare.


23:39 S-a terminat și meciul de pe Camp Nou. Barcelona a câștigat cu 3-1 manșa retur și a devenit a șaptea echipă calificată în sferturile de finală, după Real Madrid, Wolfsburg, Benfica, PSG, Manchester City și Atletico Madrid. Mai jos, imaginea care spune totul despre impactul pe care-l are Arsenal în Liga Campionilor. Wenger a ajuns la al șaselea an consecutiv în care părăsește în optimi cea mai importantă competiție intercluburi din lume.


23:35 GOOOL BAYERN! Incredibil! Germanii egalează în minutul 90 prin Thomas Muller. Atacantul bavarezilor se poziționează perfect la o centrare de pe partea dreaptă a francezului Coman, îl învinge pe Buffon cu capul, din apropiere, și trimite dubla manșă în prelungiri, după un scenariu ireal. Bayern a avut 2-0 în tur, Juve a revenit și a făcut 2-2 pe teren propriu. În retur, a venit rândul italienilor să conducă cu 2-0 în deplasare, dar partida s-a terminat cu același scor ca meciul de la Torino. Ne așteaptă alte 30 de minute pline de tensiune.


23:31 GOL MESSI! MSN e acum în formulă completă pe tabelă! Pasa lui Neymar pentru Suarez e interceptată de Koscielny, dar englezii cad din lac în puț, pentru că mingea ajunge la Messi, care-l învinge pe Ospina cu o scăriță de efect. Barca va obține o dublă victorie în confruntarea cu Arsenal, iar Bayern mai are la dispoziție doar câteva minute pentru a egala în partida cu Juventus.


23:26 În Germania, jocul e ținut doar în jumătatea lui Juventus, iar presiunea pusă de Bayern atinge cote maxime. Pe Camp Nou, Ter Stegen respinge incredibil o lovitură liberă executată foarte bine de Alexis Sanchez, iar Barcelona dă senzația că a redus motoarele.


23:15 GOOOL BAYERN! În momentul în care mă pregăteam să vă transmit că Pep Guardiola e în fața unei contraperformanțe incredibile, bavarezii revin în joc. Douglas Costa, perla lui Mircea Lucescu, pune mingea pe capul lui Lewandowski, iar golgheterul polonez nu ratează și face 1-2. Allegri a renunțat între timp la Morata, pe care l-a înlocuit cu Mandzukic, fostul atacant al lui Bayern, iar Khedira i-a luat locul lui Sturaro. Bayern are 17 minute la dispoziție să marcheze golul care poate trimite dubla manșă în prelungiri!


23:08 EUROGOL SUAREZ! Tocmai am asistat la unul dintre cele mai frumoase goluri din actuala ediție a Ligii Campionilor. Centrarea lui Dani Alves din partea dreaptă l-a găsit liber în careu pe Suarez, iar uruguayanul arată din nou, dacă mai era nevoie, ce fotbalist imens este! Vole incredibil, din prima, direct în vinclul porții lui Ospina, iar lucrurile sunt clare, pentru că Arsenal are nevoie de trei goluri. Ar fi avut nevoie de două, dar Welbeck a lovit bara, la câteva secunde după golul lui Suarez. Iar statistica uruguayanului e înfiorătoare: 43 de goluri în 42 de meciuri în acest sezon și 60 de reușite în care a fost implicat.


23:00 Bayern e la pământ. Morata și Pogba continuă să se distreze cu defensiva lui Guardiola, iar tabela putea arăta deja 0-3. Francezul a pasat din nou foarte bine pe culoar, spaniolul aruncat de Real nu i-a băgat în seamă pe Kimmich și Alaba, a șutat din careu, dar execuția sa a trecut puțin peste poarta lui Neuer. Imediat, același atacant a reluat cu capul, din careu, dar portarul german a reținut. Lucrurile nu arată deloc bine pentru Bayern. Și nici pentru Real, care a pierdut un jucător extraordinar. Citiți mai jos de ce.


22:54 GOOOL ARSENAL! Barcelona slăbește ritmul în începutul reprizei a doua, iar englezii profită imediat. Alexis pasează pentru Elneny, iar mijlocașul adus în această iarnă de la Basel înscrie cu un șut superb, cu interiorul, din marginea careului de 16 metri. Elneny devine, astfel, al treilea egiptean care marchează în Liga Campionilor, după legenda Mido și Salah, jucătorul Romei. Arsenal mai are nevoie de doar două goluri pentru a produce o surpriză imensă.


22:48 S-au reluat cele două meciuri!


22:33 CUADRADO O PUTEA CALIFICA PE JUVE! Același Pogba a pasat excelent pentru mijlocașul columbian, dar fostul fotbalist de la Fiorentina și Chelsea a ratat incredibil, de poziție de 1 vs. 1 cu Neuer. Putea fi 3-0 pentru Juve, scor sinonim cu calificarea. Între timp a venit pauza pe cele două stadioane.


22:25 Arsenal încearcă să dea replica pe Camp Nou, iar elevii lui Wenger sunt de apreciat. Alexis, Elneny și Welbeck ratează trei ocazii bune, pe fondul unor momente de joc excelente ale englezilor. La Munchen, Bayern încearcă să-și revină din șoc, dar Juve se închide bine. Vă reamintesc că în tur, la Torino, meciul s-a terminat 2-2, după ce germanii au condus cu 2-0. Thomas Muller are o ocazie uriașă, după ce e lăsat singur cu Buffon de o pasă genială a lui Vidal, fostul fotbalist de la Juventus, dar atacantul lui Bayern trimite slab, pe centrul porții, iar legenda vie din poarta lui Juve respinge.


22:15 GOOOOOL JUVE! Morata, marcatorul italienilor din finala de anul trecut, face o cursă senzațională și îl trimite pe Alaba pe lista neagră! Spaniolul recuperează mingea în preajma propriului careu, scoate din joc trei adversari, apoi pasează pentru Cuadrado, venit lansat în flancul drept. Columbianul scapă singur cu Neuer, îl driblează pe Lahm, apoi finalizează cu dreptul la colțul scurt, iar Bayern e în fața celui mai greu moment al sezonului!


22:04 GOOOOL BARCELONA! O gafă mare a lui Koscielny face ca mingea să ajungă la Suarez, la 30 de metri de poarta lui Ospina, suficient pentru ca elevii lui Luis Enrique să deschidă scorul. Uruguayanul nu stă pe gânduri, pasează pe culoar, iar Neymar, scăpat singur cu portarul columbian, nu ratează. 1-0 pe Camp Nou, 3-0 la general, iar Barcelona e ca și calificată în sferturile de finală.


21:58 APROAPE. Arsenal presează în startul meciului, iar Mesut Ozil e aproape să dea lovitura pe Camp Nou. Șutul neamțului cu origini în Turcia, cu stângul la colțul lung, trece puțin pe lângă poarta altui neamț. Ter Stegen.


21:52 GOOOOL JUVE! Alaba face o greșeală mare în defensivă, după o pasă lungă a lui Khedira pentru Lichsteiner. Elvețianul insistă, Neuer iese din poartă, iar mingea respinsă ajunge la Pogba, excelent plasat la marginea careului. Francezul finalizează calm și deschide scorul. Evident, la acest scor Juve e calificată. Vestea proastă pentru noi e că doi adversari de la EURO, Lichsteiner și Pogba, au fost decisivi în marcarea unui gol în returul optimilor de finală ale Ligii Campionilor, chiar pe terenul lui Bayern.


21:45 Let the show begin. S-a dat startul în cele două meciuri, iar ploaia de la Barcelona ar putea strica puțin socotelile. Noi așteptăm, însă, o altă ploaie. De goluri.


21:33 Vă spuneam că misiunea lui Arsenal e aproape imposibilă, dar nici Juve nu stă mai bine. Italienii au venit la Munchen fără Chiellini, Marchisio și Dybala, iar Bayern a marcat cel puțin trei goluri în ultimele șapte meciuri jucate pe teren propriu în Liga Campionilor.


21:15 E un meci special și pentru chilianul Alexis Sanchez, care se întoarce pe Camp Nou, stadionul pe care a jucat trei ani, între 2011 și 2014. Barcelona l-a vândut la Arsenal pentru 42,5 milioane de euro, după ce-l cumpărase de la Udinese pentru 26 de milioane. Și pentru că a venit vorba despre Udinese, zâmbin din nou la gândul că Torje era văzut urmașul lui Alexis Sanchez.


21:08 Cu siguranță, duelul mai tensionat va avea loc în Germania, unde Bayern și Juventus pornesc de la 2-2. În tur, Barcelona a învins cu 2-0 pe Emirates, iar șansele ca echipa lui Wenger să reușească o minune sunt, evident, foarte mici. De altfel, o răsturnare spectaculoasă de scor a enelgezilor ar fi o premieră în istoria competiției, pentru că nicio echipă nu a reușit să treacă mai departe după ce a pierdut cu 0-2 pe teren propriu în turul unei faze eliminatorii.


21:01 Barca – Arsenal și Bayern – Juventus. Cred că am spus destul pentru a vă convinge că ne așteaptă o seară epică de Liga Campionilor. Mai sus puteți vedea echipele de start, iar în 45 de minute va începe spectacolul.


Marți, 15 martie:

Atletico Madrid – PSV Eindhoven 0-0, 8-7 după penalty-uri (0-0 în tur)

  • Atletico Madrid: Oblak – Juanfran, Gimenez, Godin (Hernandez 90), Filipe Luis – Gabi, Fernandez (F. Torres 56), Saul – Carrasco (Kranevitter 75), Griezmann, Koke
  • PSV: Zoet – Arias, Bruma, Isimat-Mirin, Moreno, Willems (Brenet 75) – Propper,   Guardado,   van Ginkel –    De Jong (Narsingh 118(,   Locadia (Lestienne 87)

0-1: Van Ginkel înscrie cu un șut în stânga lui Oblak
1-1: Griezmann egalează, cu o execuție sigură
1-2: Mexicanul Guardado transformă și el 
2-2: Gabi marchează, chiar dacă Zoet ghicește colțul
2-3: Propper execută excelent, în plasa laterală, și-și aduce echipa în avantaj
3-3: Koke șutează pe centru și-l păcălește pe Zoet
3-4: Calm, Bruma nimerește plasa laterală
4-4: Saul șutează, Zoet atinge mingea, dar aceasta ajunge în plasă
4-5: Hector Moreno înscrie
5-5: Torres înscrie într-un moment critic
5-6: Lestienne îl păcălește și el pe Oblak
6-6: Gimenez trage în dreapta lui Zoet și înscrie
6-7: Arias marchează
7-7: Filipe Luis îl învinge și el pe Zoet
7-7: Narsingh nimerește bara transversală!
8-7: Juanfran transformă penalty-ul decisiv și Atletico merge în sferturi!



Manchester City – Dinamo Kiev 0-0 (3-1 în tur)

  • Manchester City: Hart – Zabaleta, Kompany (Mangala 7),   Otamend (Demichelis 24)i, Clichy – Fernando, Fernandinho – Navas, Yaya Toure, Silva (Sterling 79) – Aguero 
  • Dinamo Kiev: Shovkovsky – Vida, Khacheridi, Dragovic,   Antunes – Veloso – Yarmolenko,   Garmash (Sydorchuk 63), Buyalskyy, Gusev (Yakovenko 62) – Teodorczyk (D. Gonzalez 46)

Miercuri, 9 martie:

Zenit – Benfica 1-2 (Hulk 69 / Gaitan 85, Talisca 90+6)

  • Zenit St. Petersburg: Lodigin – Anyukov (Smolnikov 58), Lombaerts, Neto, Zhirkov – Witsel, Mauricio (Yusupov 82)  –   Hulk, Danny, Kokorin (Shatov 58) – Dzyuba
  • Benfica: Moraes – Semedo, Eliseu, Nilsson, Fejsa – Sanches,   Pizzi (Salvio 73), Gaitan, Samaris –    Mitroglou (R, Jimenez 67), Jonas (Talisca 90+2)

Chelsea – PSG 1-2 (Diego Costa 27 / Rabiot 16, Ibrahimovic 67)

  • Chelsea: Courtois – Azpilicueta, Cahill,   Ivanovic, Kenedy –   Mikel,   Fabregas – Pedro, Willian, Hazard (Oscar 77) – Diego Costa (Traore 59)
  • PSG: Trapp – Marquinhos, Thiago Silva, David Luiz, Maxwell –   Thiago Motta,    Rabiot,    Matuidi (Van der Wiel 87) – Di Maria (Cavani 82), Ibrahimovic, Lucas Moura (Pastore 77)

Marți, 8 martie:

Real Madrid – AS Roma 2-0 (Ronaldo 64, James Rodriguez 68)

  • Real Madrid: Keylor Navas –   Danilo, Pepe, Ramos, Marcelo – Casemiro (Kovacic 84), Kroos, Modric (Jese 75) – James Rodríguez, Ronaldo, Bale (Lucas Vazquez 61)
  • Roma: Szczesny – Florenzi, Manolas,   Zukanovic, Digne – Pjanic (Vainqueur 46), Keita (Maicon 86) – Salah, Perotti, El Shaarawy (Totti 74) – Džeko

Wolfsburg – Gent 1-0 (Schurrle 74)

  • Wolfsburg: Casteels – Trasch, Knoche, Dante, Rodriguez – Luiz Gustavo, Guilavogui – Schurrle (Schafer 89), Arnold (Vieirinha 83), Draxler (Caligiuri 78) – Kruse
  • Gent: Sels – Rafinha (Foket 78), Nielsen, Gershon – Asare, Kums, Neto, Dejaegere – Matton (Seif 68), Simon (Coulibaly 70), Milicevic

23:34 S-a terminat meciul! PSG câștigă cu 2-1, la fel cum a făcut-o și în tur, și merge în sferturile de finală.


23:26 E clar pentru toată lumea, PSG va merge în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Și cu puțin ajutor din partea lui Angel di Maria, care în această seară a ajuns la 11 pase decisive în ultimele patru sezoane de Ligă, performanță pe care nu a mai reușit-o nimeni.


23:18 Chelsea pare că a capitulat. În fața unei misiuni imposibile, aceea de a marca de trei ori fără să primească alt gol, echipa lui Hiddink pare timorată și nu contează prea mult în atac. Hazard se accidentează și e înlocuit cu brazilianul Oscar, în timp ce Pastore e introdus pe teren în locul lui Lucas Moura.


23:09 GOOOOOL IBRAHIMOVIC! Di Maria centrează din banda stângă, perfect, iar mingea îl găsește pe brahimovic. Singur, starul suedez pune latul și face 2-1, iar golul lui Zlatan e sinonim cu calificarea în sferturile de finală. Chelsea trebuie să marcheze de trei ori în 20 de minute pentru a ajunge printre cele mai bune opt echipe ale competiției. Cât despre Ibra, tocmai a marcat al 31-lea gol al sezonului și al 50-lea în cupele europene. Clasă.


23:06 TRAPP. Neamțul din poarta lui PSG iese din nou la rampă, cu două parade de excepție în aceeași fază. Willian șutează violent de la 18 metri, dar goalkeeper-ul adus de la Eintracht Frankfurt respinge, apoi vine rândul lui Hazard să reia, din careu, dar o mână salvatoare a germanului menține scorul de pe tabelă. Dacă PSG se califică, un mare merit îl are și Trapp, care și în meciul tur a avut câteva intervenții superbe.


23:04 Rabiot face un meci bun în această seară, iar dovadă în acest sens este pasa pe care i-o dă lui Ibrahimovic, în minutul 63. Lansat foarte bine, starul suedez preia, însă, prea în lateral, își închide unghiul, iar Courtois îl blochează fără mari probleme. Șansă bună pentru Zlatan, care putea pune capăt incertitudinii. Așa, PSG mai are de tras 30 de minute.


23:01 Pierdere importantă pentru Chelsea. Diego Costa s-a accidentat și a ieșit de pe teren în minutul 60. A făcut-o în aplauzele fanilor de pe Stamford Bridge, care țin mult la atacantul spaniol de origine braziliană. Locul său a fost luat de tânărul Traore.


22:56 Trec primele 10 minute din repriza a doua, iar PSG face un mic pas în spate. Chiar și așa, linia ofensivă a lui Chelsea e, pentru moment, incapabilă să creeze pericol la poarta lui Trapp. Blanc i-a scos la încălzire pe Cavani, Pastore și Van der Wiel, adică doi fotbaliști de atac și unul defensiv. Va fi interesant de urmărit ce strategie va aborda fostul fundaș central al naționalei Franței pentru ultimele minute.


22:47 S-a reluat meciul.


22:31 Pauză pe Stamford Bridge, nu înainte ca Diego Costa să mai trimită un șut periculos, iar Trapp să respingă în față. 1-1 după 45 de minute, scor la care PSG e calificată.


22:25 Golul primit nu o descurajează pe PSG, care continuă să joace curajos și agresiv și să petreacă mare parte a timpului în terenul luui Chelsea. În jocul londonezilor se vede din plin lipsa de formă a lui Hazard, dar și scăderea evidentă din prestațiile lui Fabregas. În schimb, Willian și Diego Costa țin în viață linia ofensivă a echipei lui Guus Hiddink. În tribune, John Terry urmărește ceea ce poate fi ultima reprezentație a lui Chelsea în Liga Campionilor cu el printre componenți.


22:12 GOOOL CHELSEA! Diego Costa reușește, în sfârșit, să-l învingă pe Kevin Trapp! O face în minutul 27, după o fază construită de Pedro și Willian și un șut care-l lasă fără speranțe pe goalkeeper-ul german din poarta lui PSG. 1-1, după 27 de minute de fotbal spectaculos.


22:02 GOOOL PSG! Francezii lui Blanc construiesc o fază frumoasă, duc mingea în banda dreaptă, de unde Ibrahimovic pasează excelent în careul de 6 metri. Scăpat din marcajul lui Azpiliqueta, tânărul Rabiot îndeplinește o simplă formalitate și deschide scorul. 1-0 pentru PSG, ceea ce înseamnă că, după 2-1 pentru francezi în tur, Chelsea are nevoie de două goluri pentru a trimite meciul în prelungiri și de trei, fără a mai primi, pentru a se califica.


21:56 Probabil cel mai hulit jucător de la Chelsea, Diego Costa a început meciul cu o mască de protecție, dar a renunțat rapid la „accesoriu”.


21:51 Meciul începe frumos. Diego Costa ratează prima ocazie, la un șut respins de Trapp, iar Ibrahimovic marchează în minutul 6, dar golul e anulat pentru ofsaid.


21:45 A început meciul. Chelsea a avut lovitura de start.


21:38 În câteva minute va începe meciul, iar Zlatan Ibrahimovic va fi unul dintre punctele de interes. Mai jos, statistica suedezului împotriva lui Chelsea.


21:00 Așadar, Benfica se alătură lui Wolfsburg și Real Madrid pe lista echipelor calificate în sferturile de finală, după o dublă victorie în duelul cu Zenit. La 21:45 începe Chelsea – PSG, meciul serii. Mai sus puteți vedea echipele trimise în teren de Laurent Blanc și Guus Hiddink.


19:05 Bună seara! E timpul pentru Liga Campionilor. Mai precis, e timpul pentru returul optimilor de finală. Zenit – Benfica și PSG – Chelsea sunt confruntările rezervate acestei seri. În Rusia, meciul a început, iar atrenorii au trimis în teren două echipe ofensive.


Marți, 8 martie:

Real Madrid – AS Roma 2-0 (Ronaldo 64, James Rodriguez 68)

  • Real Madrid: Keylor Navas –   Danilo, Pepe, Ramos, Marcelo – Casemiro (Kovacic 84), Kroos, Modric (Jese 75) – James Rodríguez, Ronaldo, Bale (Lucas Vazquez 61)
  • Roma: Szczesny – Florenzi, Manolas,   Zukanovic, Digne – Pjanic (Vainqueur 46), Keita (Maicon 86) – Salah, Perotti, El Shaarawy (Totti 74) – Džeko

Wolfsburg – Gent 1-0 (Schurrle 74)

  • Wolfsburg: Casteels – Trasch, Knoche, Dante, Rodriguez – Luiz Gustavo, Guilavogui – Schurrle (Schafer 89), Arnold (Vieirinha 83), Draxler (Caligiuri 78) – Kruse
  • Gent: Sels – Rafinha (Foket 78), Nielsen, Gershon – Asare, Kums, Neto, Dejaegere – Matton (Seif 68), Simon (Coulibaly 70), Milicevic

23:35 FINAL. Se mai termină o seară de Ligă, iar Real Madrid și Wolfsburg devin primele echipe calificate în sferturile de finală ale competiției, după 4-0 și 4-2 la general, cu Roma, respectiv Gent. Mâine seară, meciurile se anunță mai echilibrate: Chelsea – PSG și Zenit – Benfica vor fi înfruntările pe care le vom comenta împreună.


23:30 Navas mai are o intervenție genială, după un șut al lui Perotti, pe care-l respinge după ce lovește și bara. Seară magică prinsă de costarican.


23:24 Și o statistică interesantă, legată de ultimii doi jucători introduși pe teren. Când Totti debuta în tricoul Romei, pe 28 martie 1993, Jese avea….30 de zile 🙂


23:16 În sfârșit, Totti pe Bernabeu. Veteranul italian intră în minutul 74 al meciului de pe Bernabeu, în locul lui El Shaarawy, și e primit cu aplauze de întreg stadionul. De altfel, legenda Romei a fost dorit insistent de Florentino Perez, dar a preferat să rămână pe Olimpico. În Germania, Wolfsburg își asigură și ea biletele pentru sferturile de finală. Marchează Schurrle, din fața porții, după o pasă bună a lui Draxler, omul decisiv din tur. Lucrurile sunt cât se poate de clare: Real și Wolfsburg vor ajunge printre cele mai bune opt echipe ale competiției.


23:11 GOOL JAMES! Patru minute. De atât a fost nevoie ca Realul să-i liniștească pe curajoșii italieni ai lui Spalletti. Ronaldo pasează decisiv, James șutează la colțul lung, iar Szczesny rămâne din nou fără replică. Imediat, pe contraatac, Lucas Vazquez îl servește din nou impecabil pe Ronaldo, dar golgheterul portughez ratează incredibil, din șapte metri.


23:07 GOOL RONALDO! Ținută pe linia de plutire de Keylor Navas, Realul dă lovitura pe contraatac. Și o face prin, da, ați ghicit, Cristiano Ronaldo. Portughezul apare bine la prima bară, după o centrare a rezervel Lucas Vazquez și îl învinge pe Szczesny, punând practic capăt acestei duble manșe. Evident, nou record pentru portughez: cel puțin 40 de goluri marcate pentru Real Madrid în șase sezoane consecutive.


22:59 NAVAS. Costaricanul din poarta Realului chiar e capabil de minuni. Când jucătorii Romei nu șutează pe lângă poartă se comportă ca un păianjen și apără tot. Mai întâi trage Florenzi, dar Navas e la post, apoi îl blochează și pe grecul Manolas. Două intervenții foarte bune, într-o perioadă grea pentru echipa sa. Un gol al Romei ar fi adus tensiune pe finalul meciului. Dacă pe Bernabeu fotbalul e de nivel bun, Wolfsburg și Gent par marcate de miza meciului, iar nivelul e unul slab.


22:52 Real începe mult mai tare repriza secundă. Marcelo ajunge în poziție de finalizare, e blocat, iar mingea ajunge la James Rodriguez, dar șutul columbianului e respins de polonezul Szczesny. Pe contraatac, același Salah mai semnează o ocazie uriașă: singur cu portarul, șutează cu dreptul, dar mingea mângâie bara și recordul lui Keylor Navas rămâne în picioare. Imensă ocazie pentru egiptean, a doua a meciului.


22:48 S-au reluat meciurile. Pjanic a fost înlocuit cu francezul Vainqueur.


22:31 Pauză pe ambele stadioane. 0-0, după o repriză plictisitoare în Germania și 45 de minute interesante pe Bernabeu. Roma arată bine, Salah e într-o formă bună.


22:25 Lucrurile se liniștesc pe Bernabeu, unde doar driblingurile spectaculoase ale lui Ronaldo animă puțin atmosfera. Chiar dacă are nevoie de cel puțin două goluri pentru a se califica, Gent abordează defensiv meciul cu Wolfsburg și nu reușește să pună în pericol poarta lui Casteels, înlocuitorul lui Benaglio.


22:15 Record istoric pentru Keylor Navas. Costaricanul din poarta Realului scapă ca printre urchile acului, la o ocazie imensă a lui Salah, care șutează în plasa laterală, și ajunge direct în istoria competiției. A strâns 658 de minute consecutive fără gol primmit în Ligă și l-a depășit pe legendarul Van der Saar, care reușea aceeași performanță în urmă cu 20 de ani. Următoarea țintă a lui Navas este să nu ia gol până în minutul 44 al sferturilor de finală, dacă echipa lui va ajunge acolo, pentru a-l depăși și pe neamțul Jens Lehmann (853 de minute).


22:11 SALAH. Egipteanul continuă să impresioneze pe Bernabeu și e motorul Romei. Mai pornește un contraatac superb, zâmbește pe lângă linia de mijloc a Realului, pasează pentru Dzeko, reprimește, dar preluarea greșită îl face să piardă un moment important. 25 de minute bune pentru aripa dreaptă a romanilor, care face un meci grozav.


22:04 Wolfsburg e aproape să marcheze și să rezolve, practic, ecuația calificării. Guilavogui șutează din marginea careului, dar portarul Sels are o intervenție bună și Gent respiră în continuare.


21:59 OCAZIE IMENSĂ‚ A ROMEI! Echipa lui Spalletti arată că are clasă, iese superb din propriul careu, iar viteza lui Salah îi lasă fără replică pe jucătorii Realului. Egipteanul pasează bine spre Perotti, acesta lasă mingea pentru Dzeko, aflat în poziție de 1 vs. 1 cu Keylor Navas. Bosniacul șutează cu stângul, dar o face slab și echipa lui Zidane scapă. Roma arată că e periculoasă.


21:56 Real Madrid are prima ocazie, după o combinație frumoasă între Marcelo și Bale. Brazilianul șutează, însă, pe lângă poartă și e imitat de Ronaldo, care execută slab o lovitură liberă de la 20 de metri. În Germania, meciul e mai liniștit, dar Wolfsburg e din nou în control.


21:50 Roma începe curajos, dar misiunea italienilor va fi foarte, foarte grea. Statistica e, evident, de partea madrilenilor. În actualul format al competiției, de doar nouă ori din 347 de ocazii o echipă s-a calificat după ce a pierdut cu 2-0 pe teren propriu.


21:48 Absența lui Karim Benzema face ca Ronaldo să joace în centrul liniei de atac a Realului, deși Ancelotti și Benitez, ultimii antrenori de dinaintea lui Zidane, au tot declarat că portughezului nu-i place acea poziție. CR7 are și prima ocazie, dar centrarea lui Bale e prea înaltă.


21:45 Au început meciurile!


21:15 Bună seara! E timpul pentru Liga Campionilor. Mai precis, e timpul pentru returul optimilor de finală. Real Madrid – AS Roma și Wolfsburg – Gent încep în 30 de minute. Mai sus puteți vedea echipele de start.


Liga Campionilor își va afla, marți și miercuri, primele patru echipe calificate în faza sferturilor de finală. În această seară, de la ora tradițională 21:45, Realul lui Cristiano Ronaldo va întâlni, pe teren propriu AS Roma, iar Wolfsburg va juca, în Germania, contra surprizei belgiene Gent.

Pe Santiago Bernabeu, Real Madrid urmărește a șasea calificare consecutivă printre cele mai bune opt echipe ale competiției, iar misiunea madrilenilor lui Zinedine Zidane este ușurată de victoria din tur, 2-0 pe Olimpico, în urmă cu două săptămâni, când Cristiano Ronaldo și Jese marcau în repriza a doua. Cu șanse relativ mici de a întoarce scorul, Roma traversează, totuși, o formă foarte bună: echipa lui Spalletti a câștigat șapte meciuri consecutive în Serie A, dar nu se va putea baza pe căpitanul De Rossi. În schimb, Zidane a primit vești bune înaintea meciului: Bale și Marcelo se vor afla pe teren, de unde va lipsi doar francezul Benzema, a cărui poziție în teren, atacant central, va fi ocupată de Cristiano Ronaldo.

Echipele probabile:

  • Real Madrid: Keylor Navas – Carvajal, Ramos, Pepe, Marcelo – Kroos, Casemiro, Modric – James Rodriguez, Ronaldo, Bale
  • Roma: Szczesny – Florenzi, Manolas, Zukanovic, Digne – Keita, Pjanic – Salah, Perotti, El Shaarawy – Dzeko

În paralel, Wolfsburg și Gent se vor lupta pentru titlul de surpriza sferturilor de finală. În tur, în Belgia, forma excepțională a lui Julian Draxler i-a ajutat pe nemți să se desprindă la 3-0, dar Gent a marcat de două ori pe final și păstrează șanse la o întoarcere miraculoasă a scorului. Fără patru jucători importanți, Benaglio, Naldo, Jung și Dost, echipa lui Dieter Hecking pornește, totuși, cu prima șansă și se află în fața primei apariții din istorie între cele mai bune opt echipe din Ligă.

Echipele probabile:

  • Wolfsburg: Casteels – Trasch, Knoche, Dante, Ricardo Rodriguez – Guilavogui, Gustavo – Schurrle, Arnold, Draxler – Kruse
  • Gent: Sels – Asare, Gershon, Nielsen – Dejaegere, Kums, Neto, Milicevic, Foket – Simon, Depoitre.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen