OFSAID!** FABULOS Cum a aflat Boc AZI că finala Europa League se joacă la București VIDEO** UITE cum a reacționat premierul

  • Publicat:
  • Actualizat:

Premierul Emil Boc a inspectat astăzi stadiul lucrărilor
de la „Național Arena”, împreună cu primarul general al Capitalei,
Sorin Oprescu, dar și alături de o delegație FRF, condusă de Ionuț
Lupescu.

Boc s-a arătat încântat de modul în care se prezintă arena cu mai
puțin de o lună înainte de inaugurare, însă a fost protagonistul
unui moment penibil.

Într-un dialog cu Ionuț Lupescu, premierul a fost prins în ofsaid.
În timp ce îi prezenta arena, directorul FRF a adus vorba și despre
finala Europa League din 2012, care va fi găzduită de București.
Vom avea meciul cu Argentina și ne pregătim și pentru
finala Europa League, de la anul
„, i-a transmis Lupescu
premierului. Boc a răspuns însă cu o întrebare care a stârnit
rumoare: „Da? Cu ce orașe mai concurăm
pentru finală?
„. „Păi, am câștigat deja„,
a venit imediat răspunsul ‘Kaiserului’.

Emil Boc a trecut însă repede peste moment și, la doar câteva
minute, le amintea reprezentanțior presei că, pe lângă partida cu
naționala lui Messi și Di Maria, „Național Arena” va găzdui un
eveniment de anvergură: finala Europa League 2012 🙂

UEFA a anunțat pe 24 martie 2010
finala Europa League 2012 se va disputa la București, pe „Național
Arena”

„Stadionul arată impresionant, e o mândrie pentru
București, pentru fiecare român, pentru fiecare sportiv sau iubitor
de fotbal. Sunt convins că prin administrarea pe care o va avea vom
putea să vedem aici nu numai fotbal. Aici va avea loc în mai 2012
finala Ligii Europa, iar asta înseamnă că s-au făcut pașii necesari
pentru integrarea în circuitul internațional a acestui stadion de
talie UEFA și care îndeplinește standardele Ligii Campionilor. Aici
nu am putea să obiectăm nimic față de modul cum arată. Stadionul
arată fantastic și de la nivelul gazonului. În sfârșit intră și
România în rândul lumii”
, a spus Boc în urma vizitei
efectuate la Arena Națională.

Premierul a menționat că Guvernul a sprijinit cu 35 de milioane de
euro construcția noii arene, bani care, conform informațiilor sale,
au fost virați Primăriei București în decemtbrie 2010.
„Guvernul a putut să sprijine cu aproximativ 35 de milioane
de euro o parte din cheltuielile acestui stadion, ca de altfel și
la stadionul din Cluj. Ori de câte ori vor apărea în România
stadioane la standardele Ligii Campionilor Guvernul va fi acolo și
va sprijini cu o parte din cheltuieli. 35 de milioane de euro este
cea mai mare sumă dată de Guvern unei administrații de doi ani
încoace. Sigur că Guvernul a dat toți banii Primăriei. S-au trimis
banii din câte știu eu în luna decembrie
„, a explicat Emil
Boc.

Șeful Executivului a vizitat, vineri, Arena Națională împreună cu
primarul Capitalei Sorin Oprescu și cu directorul general al
Federației Române de Fotbal, Ionuț Lupescu. Boc și Oprescu au ajuns
la stadion cu aproximativ 40 de minute întârziere față de ora
programată. Ei au vizitat vestiarele, sala de conferințe, zona
mixtă și zona din jurul gazonului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost atât de incredibil...
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost atât de incredibil...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri