MACCABRI Haifa! Steaua pierde cu 5-0 şi suferă cea mai mare umilinţă din ultimii 14 ani
Roş-albaştrii au bifat cea mai mare ruşine din istorie, după ce au fost călcaţi în picioare la Haifa, 5-0, de o echipă care a surprins prin viteză şi execuţii, exact ce îi lipseşte Stelei
A-M-A-S-H-A. Acesta este numele celui pe care fundaşii stelişti îl vor visa în următoarele nopţi. Atacantul despre care şi ProSport a atras atenţia că poate surprinde prin viteză şi execuţii a călcat în picioare defensiva roş-albaştrilor. Steaua a arătat la Haifa ca o echipă care vrea să iasă din Europa League, iar nu ca o formaţie care vrea să se califice mai departe.
Jocul din Israel a demonstrat încă o dată că Steaua are mai mulţi jucători lenţi decât vitezişti în echipă, iar când Steaua se apăra cu linia de fund la jumătatea terenului, era clar că, dacă mingea va ajunge în spatele cuplului de fundaşi Iliev - Geraldo, atunci Stanca va fi victimă sigură. Şi astfel, Amasha a deschis scorul repede pe contraatac, după o pasă filtrantă a lui Cohen, iar în minutul 15 sirianul făcea deja 2-0, marcând după o "foarfecă" din interiorul careului.
Steliştii n-au învăţat nimic din cele două faze amintite. Şi au suferit din nou în faţa unui contraatac purtat de gazde. Acelaşi Amasha a scăpat în minutul 36 spre poarta lui Stanca, a intrat în careu, iar Bicfalvi, care alerga cu limba scoasă după el, abia a mai avut puterea să-i pună piedică. Eliminare pentru mijlocaşul Stelei şi penalty pentru Maccabi. Katan a transformat impecabil şi a dus scorul la 3-0! Iar prima repriză se încheia ruşinos pentru roş-albaştri, care nu au avut decât o bară la "capul" lui Martinovic din minutul 16.
Ruşinică, ruşinică!
Milan, Barcelona ori PSG mai conduseseră Steaua cu minimum 3-0 la pauză, dar asta se întâmpla în alte vremuri, cu alţi jucători şi cu alte rezultate. Nimic nu mai e la fel acum la Steaua.
Povara primei reprize a fost dusă de stelişti şi în partea a doua a jocului. Stan l-a scos pe indolentul Florin Costea şi l-a introdus pe Rusescu, dar schimbarea nu a adus nimic nou în joc. Mai mult, în minutul 64, Iliev a fost şi el eliminat, chiar dacă eronat, însă soarta a fost blândă: Katan a ratat penalty-ul acordat aiuritor de central. Victimă sigură, echipa lui Ilie Stan a mai primit două goluri, marca ruşinii totale. Pentru statistică, să se consemneze că Twatha şi Vered au fost marcatorii. Istoria va reţine însă mai ales rezultatul! Cea mai mare ruşine din istoria Stelei!
ELIMINĂRI
Bicfalvi out corect, Iliev "roşu" nemeritat
Steaua a rămas în inferioritate numerică încă de la mijlocul primei reprize în meciul cu Maccabi Haifa. Amasha a scăpat singur spre poarta lui Stanca, fiind ajuns din urmă de Bicfalvi. Mijlocaşul Stelei l-a secerat pe sirian în careu, iar arbitrul Stahammar a dictat eliminare şi penalty. Dacă prima decizie a fost corectă, bulgarul a părăsit terenul nejustificat în minutul 64, Amasha împiedicându-se singur în suprafaţa de pedeapsă a Stelei. Totuşi, al doilea penalty a fost ratat de Katan.

Min. 90+2 Fluier final, Steaua suferă cea mai mare umilinţă de la acel 5-0 cu PSG
Min. 90 De la margine s-au arătat două minute de prelungire
Min. 88 Corner pentru "verzi", steliştii resping, însă balonul ajunge tot în posesia gazdelor
Min. 84 Steliştii sunt la pământ, apărarea comite greşeală după greşeală, jucătorii sunt cu moralul la pământ şi aşteaptă fluierul final
Min. 79 GOL MACCABI! Vered primeşte în careu, trage fără milă şi Stanca este învins din nou
Min. 76 ⇔Iese Tatu, intră Iulian Roşu
Min. 72 GOL MACCABI! Twatha înscrie! Golasa trage de la 18 metri, mingea este deviată şi se duce în corner. Lovitura de colţ se bate, mingea ajunge la 20 de metri, de unde jucătorul lui Maccabi trage pe jos, la rădăcina barei
Min. 70 ⇔ Iese Amasha, intră Boccoli
Min. 66 ⇔ I A ieşit Mihai Costea, a intrat Mustaţă
Min. 65 ⇔ Iese Katan, intră Turgeman
Min. 64 ►Steaua rămâne în 9 oameni. Iliev este eliminat pentru un presupus fault la Amasha, reluările arată însă că atacantul lui Maccabi s-a împiedicat
Min. 60 ⇔Schimbare şi la Maccabi. Iese Cohen, intră Azriel
Min. 59 Katan trage de la 17 metri pe lângă poartă
Min. 58 Ilie Stan oftează din nou. Israelienii sunt aproape de 4-0, după pătrunderea lui Vered. Pasa n-a ajuns însă la niciun coechipier
Min. 57 Centrare din corner la prima bară, Martinovic reia cu capul peste poartă
Min. 55 ►Tatu primeşte cartonaş galben pentru proteste
Min. 54 Pauza n-a adus nimic nou în jocul Stelei, tot Maccabi esta la conducerea meciului, însă şi pe fondul omului în plus
Min. 53 Lovitură liberă de la 25 de metri pentru gazde, se bate în lateral, steliştii reuşesc să ducă mingea departe de poarta lui Stanca, doar pentru câteva secunde
Min. 50 ⇔Schimbare la Steaua. Iese Florin Costea, intră Rusescu
Min. 48 Martinovic intră în careu, încearcă un dribling, dar este deposedat
Min. 46 A început partea a doua, resemnarea se poate citi pe feţele steliştilor
Min. 45+1 Se termină o repriză de coşmar pentru Steaua
Min. 45 De la margine se arată un minut de prelungire
Min. 44 Ocazie mare şi pentru Steaua! Florin Costea dă puţin pe lângă de la 17 metri
Min. 43 Amasha mai ratează o ocazie. Katan centrează de pe stânga, Amasha reia pe lângă poartă
Min. 40 Lovitură liberă pentru Maccabi de la 30 de metri, poziţie centrală, steliştii reuşesc să respingă
Min. 37 GOL MACCABI! Katan înscrie din penalty
Min. 36 ►Steliştii sunt din nou surprinşi pe contraatac, Amasha scapă singur cu portarul, Bicfalvi îl ajunge din urmă şi îl faultează în careu, stelistul este eliminat, penalty pentru Maccabi
Min. 36 Mihai Costea este deposedat în ultimul moment în careu, corner pentru Steaua. Latovlevici centrează pe colţul scurt, din nou lovitură de colţ pentru bucureşteni
Min. 34 Contraatac al Stelei, Mihai Costea primeşte în partea dreaptă, atacantul centrează în gura porţii, însă niciun stelist nu se afla în acea zonă
Min. 31 Amasha este din nou în centrul unei acţiuni periculose, Iliev intervine prin alunecare în careu, în postura de ultim apărător şi scoate din picioarele israelianului
Min. 28 Emoţii din nou pe banca Stelei, Vered centrează în forţă, acelaşi Amasha este aproape de reluare, până la urmă balonul trece de tot buchetul de jucători din centrul careului
Min. 26 Amasha este într-o formă de zile mari. Vârful lui Maccabi scapă elegant de Iliev, a tras în forţă, mingea a trecut la o palmă de bara transversală
Min. 23 ü Latovlevici încasează şi el cartonaşul galben, pentru un fault urât pe partea stângă
Min. 22ü Galben pentru Yahaya, după ce şi-a călcat un adversar
Min. 21 Steliştii sunt urmăriţi şi de ghinion. Tatu reia cu capul o centrare venită din lovitură liberă, dar mingea s-a dus în bară
Min. 20 GOL Maccabi! O nouă acţiune în viteză a gazdelor, Stanca apără un şut din unghi, însă Amasha reia din foarfecă din centrul careului mare
Min. 19 O nouă fază fixă pentru bucureşteni, acelaşi Latovlevici bate, dar centrează dezamăgitor
Min. 17 Lovitură liberă pentru Steaua, 35 de metri lateral-dreapta, Latovlevici centrează la bara a doua, dar Nikolic şi Florin Costea se încurcă reciproc şi mingea se duce pe lângă poartă
Min. 16 Florin Costea se descurcă foarte bine în careul advers, centrează însă direct în braţele portarului
Min. 14 Tatu trage puternic pe jos de la marginea careului, mingea trece puţin pe lângă bară. Ocazie importantă pentru Steaua
Min. 13 Gazdele sunt devastatoare în atac. Jucătorii din ofensiva lui Maccabi au o viteză uluitoare, iar fundaşii Stelei sunt surprinşi în dese rânduri. "Verzii" au ocazia să facă 2-0, dar Stanca scoate senzaţional
Min. 12 Steaua încearcă să dea replica, dar un contraatac se încheie cu o centrare în braţele portarului
Min. 10 GOL MACCABI! Pasă pe culoar pentru Amsha, care pleacă dintre doi stelişti, scapă singur cu Stanca, pe care îl execută cu sânge rece
Min. 8 Atac al Stelei, Tatu trimite peste apărarea adversă pentru Florin Costea, ex-craioveanul se afla însă în off-side
Min. 6 Israelienii îşi arată faţa periculoasă. Maccabi a lansat un contraatac în viteză, în numai câteva secunde mingea a ajuns în careul Stelei, însă jucătoriilui Ilie Stan au scăpat cu faţa curată. Gazdele par foarte montaţi pentru acest meci
Min. 5 Început bun pentru Steaua, corner pentru români, însă gazdele reuşesc să îndepărteze pericolul
Min. 3 Steliştii combină în jumătatea adversă, urmează o centrare în careu, pentru Nikolic, portarul Saranov este mai rapid şi reţine de pe capul stelistului
Min. 1 Emoţii pentru steliştii, Stanca bâlbâie o minge, un adversar se afla în apropiere, dar până la urmă portarul român reuşeşte să degajeze în aut
Min. 1 Fluier de start, jucătorii lui Ilie Stan atacă în această reprizp la poarta din dreapta. Stadionul eeste aproape plin, aproximativ 12.000 de suporteri au venit pe arena care poate găzdui 14.000 de fani. Israelienii au lovitura de start
19.45: Statistica nu este de partea lui Ilie Stan. Steaua n-a mai câştigat de nouă meciuri în deplasare, în cupele europene, în vreme ce adversara din această seară a învins în ultimele cinci partide disputate în cupele europene pe teren propriu.
Steaua (4-2-3-1) Stanca - Martinovic, Iliev, Geraldo, Latovlevici - Bicfalvi, Bourceanu (c) - M. Costea, Tatu, Fl. Costea - Nikolic
Rezerve: Cojocaru, Lupu, Prepelita, Mustata, Roşu, Răduţ, Rusescu
Antrenor: Ilie Stan
Maccabi Haifa (4-2-3-1) Saranov - Meshumar, Buljat, Dgani, Twatha - Yahaya, T. Cohen - Golasa, Katan, Vered - Amasha
Rezerve: Davidovitch, Osman, Boccoli, Yampolsky, Dvalishvili, Turgeman, Azriel
Antrenor: Elisha Levi
ProSport a stat de vorbă cu antrenorul Ilie Stan înainte de antrenamentul oficial de ieri, pe care Steaua l-a efectuat la Haifa. Iar optimismul tehnicianului român poate fi inoculat şi jucătorilor lui.
Ilie Stan e nerăbdător să debuteze azi ca antrenor în Europa League. În aşteptarea conferinţei de presă, antrenorul stelist a ieşit din sală şi s-a dus să vadă cum mai arată stadionul lui Maccabi Haifa, adversara pe care roş-albaştrii o vor înfrunta chiar aici. "Arena e mică şi e neschimbată de pe vremea când eu eram jucător. Dar gazonul pare foarte bun", a fost prima impresie.
A vorbit în ebraică la conferinţă
Ca jucător, cunoaşte această arenă şi are amintiri plăcute de aici. În sezonul 1998-1999 a îmbrăcat tricoul celor de la Hapoel Petah Tikva. "Am jucat în total doi ani aici, în Israel. La Petah Tikva şi apoi la Holon. Mă adaptasem bine în această ţară, chiar dacă eram singurul român din echipă. Jurnaliştii m-au ales cel mai bun mijlocaş străin din campionatul lor în sezonul în care am evoluat la Hapoel Petah Tikva. Am învăţat şi limba cât de cât, deşi nu e uşor", a povestit Stan. Tehnicianul a continuat: "Am un sentiment deosebit acum, că am revenit aici, şi de aceea am şi deschis conferinţa de presă cu câteva cuvinte în ebraică. Îmi aduc aminte că am dat şi gol pe acest stadion când am jucat cu echipa mea contra celor de la Hapoel Haifa, rivala lui Maccabi Haifa", ne-a spus antrenorul stelist.
"Un punct e bun!"
Despre meciul de azi, Ilie Stan lasă de înţeles că s-ar mulţumi şi cu un punct. "Scopul nostru e să strângem cât mai multe puncte în grupa asta pentru a ne califica. Desigur că îmi doresc victoria, dar nu ne-ar strica să luăm chiar şi un punct. Depinde foarte mult de atitudinea pe care o vor avea băieţii atunci când vor ieşi pe gazon", a mai spus tehnicianul.
"Îi datorăm lui Levi prezenţa în grupă"
Ilie Stan s-a arătat deranjat că în ţară au apărut unele declaraţii ale lui în care se arăta nemulţumit de predecesorul său, Roni Levi. "Nu e nimic adevărat! Nu am zis niciodată ceva despre el. Dacă suntem azi aici să jucăm acest meci, i se datorează lui Levi. El a calificat echipa în grupele Europa League", a precizat Ilie Stan. Tehnicianul chiar i-a urat succes fostului antrenor al Stelei, care acum o pregăteşte pe Anorthosis Famagusta.
Mă simt excelent să revin în această ţară minunată, unde am jucat timp de doi ani
Ilie Stan, antrenor Steaua
2 sezoane a evoluat Ilie Stan în campionatul israelian la Hapoel Petah Tikva şi Holon, între 1998 şi 2000


LIVE VIDEO&TEXT Maccabi - Steaua 3-0! Steliştii, în 9! Iliev este eliminat incorect



















VBITI DE MAN U CA V-A BATUT PAI NU TOT INFRANGERE E TU CREZI CA CLUBURILE MARI SE MAI CHINUIE SA-TI DEA 10???1 E DE AJUNS DINAMO A AUZIT DE MULTE UMILINTE SI STEAUA POATE CA SI RAPIDU...ASA NU AJUNGEM NICAIERI IN TARA ASTA IN CARE UN CIOBANIDYOT SFIDEAZA ORICE LEGE AR TREBUI SOMAT CU PUSCARIA SAU CEL…
Te-a dezamagit echipa favorita? Crezi ca poti face treaba mai buna? Hai sa castigi o Cupa Champions League reala in cel mai bun manager de fotbal online gratuit! Patrick Vieira te invita sa castigi un telefon mobil Samsung in finala SuperCupei din Manager League .ro : http://TinyUrl.com/fotbalgratis
iliestâna
5-0
GIVE ME FIVE
PIIPII-CAACAA
Dupa Schalke 04 a venit Maccabi 05 si urmeaza RAPID06!
Nustiu de ce se mai chinuie televiziunile sa promoveze un sport care a disparut cu desavarsire din tara asta cu mai bine de 10 ani in urma.... Ne facem de ras in absolut toate domeniile posibile...tzara..oameni..stadioane..echipe...tot... nu merita nici macar o flegma ca salariu jucatorii "nostrii"....prefer…
Ca dinamovist, mă uitam cu invidie la performanţele Stelei din anii trecuţi. Aseară, mi-a fost milă de stelişti !!! Mi-a dispărut patima de dinamovist şi m-am simţit român. Da, mi-a fost milă, erau demni de milă ...
hahahahaha la Steaua 10 jucatori au patratel-HAHAHAHAHAHA.
PIPI-KAKA 5teaua!!!Sa nu va mai aud ca vorbiti de fotbal!!!Lasa-ti BARCELONA in pace si nu mai asemanati jocul stelutei cu cel al BARCELONEI ca sunteti foarte departe!!!MUIIIEEE oierului sef!!!
Steaua a jucat jenant so nu-i nimic de spus pe tema asta. Mult mai tare ma deranjeaza lipsa de etica jurnalistica: "maccabri Haifa". Dumneavostra stiti ce inseamna macabru? Dar Maccabi? Daca ceva a fost mai aproape de macabru, atunci au fost stelistii care aratau ca niste mortaciuni mascate…