Nicio minune la Harkov:** Metalist – Dinamo 2-1 și „câinii” sunt eliminați din Europa

Nicio minune la Harkov:** Metalist - Dinamo 2-1 și
  • Publicat:
  • Actualizat:

Curtean a înscris aseară un gol superb, voleu de la 17 metri
Dinamo este la al treilea sezon consecutiv fără calificare în grupele cupelor europene

Criticile venite din toate direcțiile după meciul tur cu Metalist Harkov au schimbat ceva în atitudinea dinamoviștilor. Scutiți cumva de presiunea calificării, „câinii” lui Bonetti au arătat aseară un strop de curaj și, chiar dacă au pierdut, au mai recâștigat ceva la nivel de imagine în Europa.
Ionuț Negoiță și Dario Bonetti vorbeau de calificare înaintea plecării în Ucraina, dar, să fim serioși, cine-i credea? Dublarea primelor de către cel mai proaspăt dintre acționari părea mai degrabă un gest de complezență, pentru că la cât de disproporționat a părut la București duelul Dinamo – Metalist (0-2), returul părea o formalitate.

Curtean, ce ocazie, ce gol
Primele minute nu au fost cele mai încurajatoare. Nesincronizări, pase greșite cu nemiluita, dar pe măsură ce trecea timpul, roș-albilor le creștea elanul. Prima ocazie le-a aparținut chiar lor. Țucudean a primit o minge în adâncime, s-a izolat spre tușa laterală a careului, dar a întors inspirat pentru Curtean. Acesta a intrat în careu, a driblat un adversar și… a pasat înapoi la Boubacar, în loc să șuteze (12).

Metalist își revine rapid, dar Bălgrădean începe să se transforme în portarul care devenise un obișnuit al lotului echipei naționale. Cristaldo, aflat într-un ofsaid nesemnalizat, profită de poziționarea slabă a lui Koulibaly, dar e blocat de goalkeeper (19). A doua oară nu mai ratează însă. Blanco profită de o altă greșeală a apărării dinamoviste și înscrie plasat (29). Nu se satură, iar Marlos mai face o fază spectacol, îl ridiculizează pe Grigore, dar șpițul său trece peste (41).

Țucudean, schimbat la pauză
La pauză, Bonetti schimbă, apar Filip și Alexe, iar Dinamo crește în viteză. Imediat, „câinii” egalează. Boubacar primește o minge în careu, așteaptă, o „înțeapă” înapoi, la marginea careului, de unde Curtean înscrie cu un voleu trimis în forță, bine plasat (52). Foc de paie, însă, pentru că gazdele revin rapid. Un-doi între Taison și Edmar, primul centrează în fața porții, iar Cristaldo înscrie aproape la fel ca și în tur, lejer, din fața porții goale (62).
„Câinii” ies destul de șifonați din Europa, dar cu o echipă în care apar fotbaliști ca Nica, Țucudean sau Filip, toți fotbaliști sub 22 de ani. Viitorul poate să fie mult mai generos cu ei.

MODIFICARE
Bonetti a experimentat în apărare
Dinamo a început meciul de la Harkov cu o linie defensivă folosită în premieră de Dario Bonetti (foto). Astfel, în condițiile în care Pulhac are unele probleme medicale, antrenorul italian l-a mutat pentru prima dată, în flancul stâng al apărării pe Nica, titular al postului de fundaș dreapta, iar în locul acestuia a fost introdus din nou Luchin. Această poziție nu a fost pe gustul jucătorului de 19 ani care a avut partea sa de vină la golul de 1-0 pe care l-au înscris ucrainenii.

PREMIERĂ‚
Filip, eliminat la debutul în Europa
La patru zile după ce a debutat în Liga I, în ultimul sfert de oră al meciului cu Petrolul, din ultima etapă, Steliano Filip (18 ani) a primit aseară și „botezul” cupelor europene. Dario Bonetti l-a introdus pe tânărul mijlocaș încă din primul minut al reprizei secunde, în locul lui Galchev, dar Filip nu a terminat partida pe teren. El a primit un cartonaș roșu din partea arbitrului, în urma unei intrări mai dure la un adversar. Imediat, Dănciulescu l-a consolat câteva minute bune pe tânărul mijlocaș.

Axente, Cristea, Mușat, Scutaru și Manyur au fost lăsați în afara lotului pentru meciul de aseară

Ionel Dănciulescu a jucat aseară primele minute în acest sezon al cupelor europene, după ce în ultimele două partide a stat pe banca de rezerve

Alexandru Curtean (foto) a bifat ieri, împotriva lui Metalist, primul său gol în cupele europene

Min 90+3 – FINAL MECI! Dinamo părăsește Europa League, după ce pierde și la Harkov cu 1-2 (1-4 la general)
Min 90+3 – Pe un contraatac, Edmar îi trimite lui Cristaldo, dar reluarea acestuia este prinsă de Bălgrădean
Min 90+2 – Taison centrează perfect pentru Cristaldo, dar reluarea acestuia lovește doar bara
Min 90 – Edmar scapă pe stânga și trage, mingea se duce pe sub Bălgrădean, dar portarul revine și reține
Min 89 – Bălgrădean comite o eroare gravă în careu, dar Willian trimite pe lângă poarta goală și își asumă el tot penibilul situației
Min 82 A – Filip este eliminat pentru un fault cu picioarele înainte și părăsește terenul în lacrimi
Min 81 A – Torres este avertizat
Min 75 – Cristaldo primește o pasă pe culoar, dar este deposedat în utima clipă de Grigore
Min 71 – SCHIMBARE DINAMO: intră Dănciulescu în locul lui Bobacar
Min 69 A – Boubacar vede galben
Min 65 – După un corner, Grigore recentrează cu capul în 6 metri, de unde Luchin reia defectuos
Min 61 – GOL METALIST 2-1: Taison combină excelent cu Edmar, acesta centrează pentru Cristaldo, care îndeplinește o simplă formalitate, iar calculele pentru calificare sunt încheiate
Min 57 – SCHIMBĂ‚RI METALIST: intră Taison și Edmar în locurile lui Marlos și Blanco
Min 54 – Matei trage spre vinclu, dar portarul ucrainean nu are mari probleme
Min 51 – GOL DINAMO 1-1: Curtean egalează cu un vole spectaculos după o centrare venită de la Boubacar
Min 46 – A început repriza secundă
Min 46 – SCHIMBĂ‚RI LA DINAMO: intră Alexe și Steliano Filip în locurile lui Galchev și Țucudean
Min 45+1 – FINAL PRIMA REPRIZĂ‚
Min 44 A – Obradovic vede primul galben al partidei
Min 42 – Marlos intră din nou vijelios în careul dinamoviștilor, dar șutul din unghi este prins de Bălgrădean
Min 41 – Marlos intră în dribling prin apărarea dinamovistă, îl culcă pe Grigore, dar șutul său trece peste poartă
Min 38 – Pe o respingere, mingea ajunge la Țucudean, dar dropul acestuia este imprecis
Min 35 – Autorul golului, Blanco, părăsește terenul accidentat, după ce a fost călcat pe picior de Koulibaly
Min 29 – GOL METALIST 1-0: Blanco întoarce doi adversari în careu și trage sec din dreptul punctului de la 11 metri, în stânga lui Bălgrădean
Min 24 – Cătălin Munteanu îi pasează excelent lui Țucudeanm, acesta lovește cu capul din careu, dar Goryanov respinge. De la margine se arătase ofsaid, deși reluările arată că tușierul s-a înșelat
Min 23 – Marlos pleacă de lângă Grigore ca din pușcă și încearcă o centrare în fața porții, dar Luchin respinge
Min 21 – Nica încearcă un șut de la mare distanță, dar mingea trece mult peste
Min 20 – Cristaldo profită de o eroare a defensivei dinamoviste și pătrunde în careu, dar șutul lui este blocat de Bălgrădean. Reluările arată că a fost ofsaid la fotbalistul gazdelor
Min 19 – Gueye trece puțin pe lângă minge la o centrare pe colțul lung
Min 11 – Țucudean preia în careu, îi pasează lui Matei, dar acesta alege o pasă cu călcâiul în locul unui șut cu stângul și faza se stinge
Min 9 – Dinamoviștii comit destule erori în jumătatea proprie, de care gazdele nu profită încă. Jucătorii lui Metalist Harkov se mulțumesc să facă un joc de așteptare și să rupă ritmul atunci când ajung în preajma careului alb-roșu
Min 3 – Bălgrădean degajează greșit, Cleiton recuperează și îi pasează lui Blanco, dar șutul acestuia se duce peste poarta dinamovistă
Min 1 – A început partida!



METALIST HARKOV: Goryainov – Obradovic, Gueye, Torsiglieri, Barvinko – Sosa, Torres, Blanco, Marlos – Cleiton Xavier – Cristaldo

Rezerve: Disljenkovic, Shelayev, Edmar, Rebenok, Taison, Lysenko, Willian

DINAMO BUCUREȘTI: Bălgrădean – Luchin, Grigore, Koulibaly, Nica – Galchev – Matei, Boubacar, Munteanu, Curtean – Țucudean

Rezerve: Naumovski, Pulhac, Alexe, Rus, Alvarez, Filip, Dănciulescu


Pe site-ul oficial al lui Dinamo a apărut ieri ora la care „câinii” ar trebui să plece din Ucraina, dar avionul nu poate decola la ora 00:30 decât dacă meciul se decide după 90 de minute!

„Trebuie să luptăm până la ultima picătură de energie în returul cu Metalist”, transmitea ieri Dario Bonetti prin intermediul ProSport. Se pare însă că optimismul italianului nu este neapărat împărtășit și de oficialii lui Dinamo, care au stabilit ca delegația „câinilor” să plece din Harkov la 00:30. Problema este că meciul începe la ora 21:00, ceea ce înseamnă fie că toată lumea din cadrul clubului este resemnată în privința șanselor de calificare, fie cred că Dinamo poate întoarce calificarea în 90 de minute.

Cum toată lumea a vorbit în ultimele zile despre o reeditare a „minunii de la Liberec”, automat a fost adusă în discuție posibilitatea ca Dinamo să ajungă în prelungiri și chiar la loviturile de departajare, așa cum s-a întâmplat acum trei ani în Cehia.

Un calcul simplu ne arată că, în cazul în care meciul va avea același deznodământ ca în 2009, când s-a încheiat după ce s-au executat zece serii de lovituri de departajare, ultimul fluier al arbitrului se va auzi în jurul orei 00:30. În acest caz, plecarea charterului dinamoviștilor va fi amânată cu cel puțin o oră și jumătate.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
"Banii noștri s-au dus". Doi tineri s-au trezit fără 10.000 de dolari în cont. Era avansul pentru casa pe care…
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Ce a putut face miliardarul Ion Ţiriac pentru o vedetă uriaşă a României. Totul a ieşit la iveală abia acum
Ce a putut face miliardarul Ion Ţiriac pentru o vedetă uriaşă a României. Totul a ieşit la iveală abia acum
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
S-a dat lege în România. Închisoare cu executare. Și nu există excepții!
S-a dat lege în România. Închisoare cu executare. Și nu există excepții!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…