Falcao a decis: Bucureștiul sărbătorește alături de madrileni!** Atletico Madrid – Athletic Bilbao 3-0! Bascii, în lacrimi

Falcao a decis: Bucureștiul sărbătorește alături de madrileni!** Atletico Madrid - Athletic Bilbao 3-0! Bascii, în lacrimi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atletico Madrid a câștigat aseară Europa League, după ce a învins-o cu 3-0 pe Bilbao în finala de la București. Omul meciului a fost Radamel Falcao, care a reușit „dubla” în prima repriză. Madrilenii sunt la al doilea trofeu în ultimele trei sezoane.

Atletico Madrid și Athletic Bilbao, două echipe din cel mai puternic campionat al Europei, au venit aseară la București în căutarea gloriei, într-o atmosferă senzațională, pe un stadion care te face să uiți că ești în România. Antrenorii Simeone și Bielsa au completat și ei tabloul magic, trimițând pe teren cei mai buni jucători pe care i-au avut la dispoziție. Cu niciun fotbalist care câștiga finala Europa League acum două sezoane în primul „11”, Atletico a început meciul în jumătatea adversă și a deschis repede scorul, în minutul 7, prin golgheterul Falcao, cu un șut imparabil din colțul careului. Lovitura primită a picat greu pentru Bilbao, care a încercat să echilibreze meciul și a a reușit doar în aparență, pentru că echipa mai periculoasă a rămas tot Atletico, iar în minutul 34 același Falcao „a dat cu basca de pământ” după ce s-a jucat cu apărarea verzilor pe doi metri pătrați. Două goluri pentru istorie reușite de atacantul columbian, care a bătut aseară câteva recorduri greu de egalat. A marcat 29 de goluri în 29 de meciuri disputate în Europa League, a înscris în fața tuturor adversarelor madrilenilor din acest sezon și a cucerit a doua oară la rând titlul de golgheter al competiției!

„El Tigre” Falcao l-a dominat pe „Lion King” Llorente

În fața unui asemenea jucător, nici măcar „Regele Leu” Llorente nu a avut replică, atacantul lui Athletic făcând una dintre cele mai slabe partide ale sale din acest sezon. La pauză, Bielsa a făcut două schimbări ofensive, l-a aruncat apoi și pe Toquero în joc, dar degeaba. Bascii au asediat poarta lui Courtois în partea secundă, dar au plecat cu mâna goală de la București. Diego a înscris golul 3 cu cinci minute înainte de final și totul s-a terminat pentru oamenii lui Bielsa. Bilbao rămâne doar cu satisfacția că și-a egalat performanța din 1976-1977, și atunci bascii fiind învinși în finala Cupei UEFA.

Atletico Madrid a devenit aseară primul club care câștigă 12 meciuri la rând în cupele europene



Min 90+3. Final de meci.

Min 90+3. ⇔ Schimbare la Atletico. Iese Arda Turan, intră Dominguez.

Min 90+3. Bombă trimisă de Ibai, mingea lovește transversala naine să se ducă în aut de poartă.

Min 90+1. xx Susaeta vede galben.

Min 90. ⇔ Schimbare la Madrid. Iese Diego, intră Koke.

Min 88. ⇔ Schimbare la Madrid. Iese Adrian, intră salvio.

Min 85. GOOOL ATLETICO! Diego marchează după o acțiune personală în care trece de 3 basci și finalizează cu un șut puternic, cu stângul, în cros, din interiorul careului, poziție lateral stânga.

Min 82. Arda Turan recepționează o lovitură în figură și este scos pe marginea terenului, plin de sânge.

Min 80. Falcao este la un pas de hattrick. Șutul său este oprit de bară.

Min 79. Șansă bună de gol pentru Bilbao! Șutul lui Toquero este respins de Courtois.

Min 78. Arda Turan încearcă un lob de la 20 de metri, Iraizoz prinde.

Min 77. Susaeta trage milimetric pe lângă poarta lui Coutois. Corner pentru Bilbao.

Min 75. xx Inigo Perez vede galben pentru un fault la Adrian, la 18 metri de poartă, poziție centrală.

Min 73. Ibai pătrunde incredibil, printre trei adversari, șutul său e respins în față de Courtois, mingea ajunge la Inigo, dar acesta trimite peste poartă.

Min 71. Ibai trage frumos, din voleu, peste poartă de la 16 metri.

Min 70. Courtois prinde cu siguranță o centrare de pe stânga.

Min 68. Miranda respinge în corner o centrare de pe stânga.

Min 67. Diego trimite peste poartă din lovitură liberă dintr-o poziție imposibilă, aproape de colțul terenului, poziție lateral stânga.

Min 66. Mario Suarez comite un henț la mijlocul terenului.

Min 64. xx Amorebieta vede galben.

Min 63. ⇔ Schimbare la Bilbao. Iese Ander Herrera, intră Toquero.

Min 60. Llorente este blocat în careul madrilen de 3 fundași ai lui Atletico.

Min 59. Inigo a trimis direct pe poartă, din lovitură liberă de la 35 de metri, Courtois respinge în corner.

Min 58. Ander Herrera trage putrernic, mult peste poartă, din interiorul careului, după un corner de pe dreapta.

Min 55. Șutul lui Gabi, pe centrul porții, este prins de Gorka.

Min 52. Adrian este surpins în poziție de offside.

Min 51. 52.347 de spectatori sunt prezenți pe Național Arena

Min 50. Madrilenii se apără cu toată echipa în propriul teren.

Min 46. Primul corner al reprize aparține celor de la Athletic, fără rezultat însă.

Min 46. A început a doua repriză.

⇔ Două schimbări efectuate de Bilbao la pauză: Inigo Perez și Ibai în locul lui Aurtenetxe și Iturraspe

Min 45+2. Finalul primei reprize.

Min 45+1. De Marcos șutează plasat, de la 20 de metri, mingea este deviată într-un corner rămas fără rezultat.

Min 45. Falcao trimite pe lângă poartă, de la 15 metri, poziție lateral stânga.

Min 44. Cornerul lui Atletico, de pe stânga, rămâne fără rezultat după ce se fluieră fault în atac.

Min 41. Herrera respinge în corner centrarea lui Arda Turan, de pe stânga.

Min 41. Gorka are o intrare duzră la Gorka și portarul celor de la Bilbao are nevoie de secunde bune să-și revină.

Min 40. Athletic a trecut la conducerea jocului. Bascii au posesia în acest moment.

Min 34. GOOOL ATLETICO! Falcao face dubla, după ce întoarce un fundaș, în centrul careului, și trage puternic cu stângul, Gorka plonjând prea rapid.

Min 33. Juanfran este faultat în banda dreaptă.

Min 29. Ieșire superbă a lui Javi Martinez din apărare cu mingea la picior. Din păcate, mingea centrată de pe dreapta ajunge în brațele lui Courtois.

Min 26. xx Falcao este avertizat după un fault la Iturraspe

Min 24. Șutul lui Muniain este respins spectaculos de Courtois.

Min 23. Diego trimite în zid, iar cornerul rezultat este prins de Gorka

Min 22. xx Herrera vede primul cartonaș galben al partidei, după ce fundașul îl faultează din spate pe Diego, la 18 metri de poarta lui Athletic

Min 18. Llorente reia cu dreptul, de lângă Miranda, din 8 metri, dar mingea trece pe lânga poarta lui Courtois.

Min 17. Susaeta centrează de pe dreapta, dar fundașii lui Atletico resping.

Min 15. Bilbao are primul corner al partidei, fundașii Madridului resping.

Min 14. Filipe Luis faultează în atac, la o urcare ofensivă în banda stângă.

Min 12. Golul marcat de Falcao este al 28-lea în 29 de partide în Europa League.

Min 10. Athletic a ieșit la atac și beneficiază de o lovitură de la 30 de metri. Llorente reia slab cu capul, din 8 metri. Bilbao cere penalty la duelul Juanfran – Llorente

Min 7. GOOOL ATLETICO! Falcao are o reușită incredibilă, cu un șut cu stângul, la vinclu, din careu, poziție lateral dreapta.

Min 6. Adrian pătrunde pe stânga, după o greșeală a apărării lui Athletic, dar Diego nu poate șuta puternic din centrul careului

Min 4. Diego trimite o centrare în careu, din lovitură liberă, Amorebieta respinge cu capul, dar se fluieră fault în atac.

MIn 2. Arda Turan are o trece spectaculoasă pe flancul drept, dar centrarea lui este reluată cu capul pe lângă de Adrian

Min 2. Primul atac al partidei aparține celor de la Atletico.

Min 1. A început prima finală de cupă europeană găzduită de România.



UPDATE 21:40 Pe teren au pătruns cele două echipe, alături de brigada de arbitri.

UPDATE 21: 35 În acest moment, pe gazon se află siglele tuturor cluburilor, purtate de figuranți, într-o coregrafie de excepție, în ceremonia de deschidere a finalei.

UPDATE 21:25 Cu 20 de minute înainte de fluierul de start al finalei, Național Arena este aproape plin.


UPDATE 20:40 Iată cele două echipe de start:

Atletico Madrid: Courtois – Juanfran, Godin, Joao Miranda, Filipe Luis – Mario Suarez, Gabi – Diego, Adrian, Arda Turan – Falcao.

Rezerve: Asenjo, Lopez, Dominguez, Assuncao, Koke, Salvio, Martin.

Antrenor: Diego Simeone.

Athletic Bilbao 4-3-3: Iraizoz – Iraola, Javi Martínez, Amorebieta, Aurtenetxe – Iturraspe, Herrera, De Marcos – Susaeta, Llorente, Muniain

Rezerve: Raul, Toquero, San Jose, Ekiza, Gabilondo, Inigo Perez, Ibai

Antrenor: Marcelo Bielsa


UPDATE 20:35 Cu aproape o oră îniante de startul partidei, pe Național Arena sunt peste 10.000 de fani. Cele două echipe se prăgătesc să iasă la încălzire. Accesul pe stadion se face fără incidente.

Ionuț Lupescu: „Mă așteptam ca totul să iasă ok. Acum sunt mândru că sunt bucureștean”

Gică Craioveanu: „Mi-aș dori să avem parte de această atmosferă și la meciurile de la noi. Acum s-a dovedit că fotbalul este un show, nu o industrie. Fanii celor două echipe s-au înfrâțit și toți sunt încântați de atmosfera de aici. Trăiau cu o altă impresie”


UPDATE 20:15 Brigada de arbitri din Germania, condusă de Wolfgang Stark, care va oficia la finala Ligii Europa dintre Atletico Madrid și Athletic Bilbao, a sosit la Arena Națională, cu două ore înainte de începerea partidei.

Stark, în vârstă de 42 de ani, este arbitru FIFA din 1999 și a condus trei meciuri la Cupa Mondială din 2010.

Stark va fi ajutat de asistenții Jan-Hendrik Salver și Mike Pickel și de asistenții suplimentari Florian Meyer și Deniz Aytekin, toți din Germania. Arbitru de rezervă pentru central va fi francezul Stephane Lannoy, în timp ce germanul Mark Borsch va fi rezervă pentru asistenți.


UPDATE 20:07 După ce a reușit ceea ce promisese cu ceva timp în urmă: organizarea unei finale de cupă europaeană în România, președintele FRF, Mircea Sandu a spus că următorul pas în planul de dezvoltare al fotbalului românesc este găzduirea unui turneu final internațional.

„Pentru România este un lucru extrem de important! Organizează un eveniment cum nu a mai fost. Respectul de care ne bucurăm l-a exprimat cel mai bine Platini, care a avut discursul în limba română. Acest lucru arată cât de mult apreciază ce am reușit.

Bucureștenii trebuie să fie mulțumiți, dar și oaspeții noștri, care am văzut că se comportă foarte bine. E bine, e frumos și sunt convins că România va avea de câștigat în plan turistic. Sunt convins că va fi un meci deschis, sunt echipe care atacă, nu sunt echipe gen Chelsea la Barcelona. Mai putem organiza o finală, acea a Supercupei Europei, care poate fi peste trei ani sau cinci ani.

E posibil ca în viitorii 15 ani să ne înscriem la un Campionat European”, a spus Mircea Sandu la Sport.ro.


UPDATE 19:50 Delegația celor de la Atletico Madrid a ajuns la Stadion. Falcao, Diego, Arda Turan și ceilailți jucători aflați sub comanda lui Diego Simeone vor ieși să „inspecteze” gazonul, după care vor începe încălzirea.

Tot acum au sosit la stadion și „oamenii lui Bielsa”.


UPDATE 19:40 Spaniolii au pus deja mâna pe primul 11 al lui Athletic Bilbao. Bielsa va folosi un „11 de gală”, scriu cei de la El Correo. Iată echipa de start a lui Athletic Bilbao.

Athletic Bilbao 4-3-3: Iraizoz – Iraola, Javi Martínez, Amorebieta, Aurtenetxe – Iturraspe, Herrera, De Marcos – Susaeta, Llorente, Muniain.

Rezerve: Raul, Toquero, San Jose, Ekiza, Gabilondo, Inigo Perez, Ibai


UPDATE 19:35 Gafă de proporții a crainicului oficial trimis de UEFA pentru finala Europa League. Aproximativ 4000 de fani au intrat deja pe Arena Națională, iar aceștia au fost întâmpinați de un „călduros”: „Bună seara, Budapesta! Bine ați venit la finala Europa League”. Ulterior, acesta s-a corectat, dar fanii români care apucaseră să intre pe Național Arena au rămas cu un gust amar. Sperăm să nu mai avem parte de „surprize” în această seară.


UPDATE 19:05 Organizatorii partidei au decis ca stadionul să rămână descoperit la ora partidei, chiar și în situația în care în București va începe să plouă. Totuși, șansele ca acest lucru să se întâmple sunt extrem de reduse.

Tot acum fanii au început să intre pe Național Arena.


UPDATE 18:58 Cosmin Contra a dezvăluit că jucătorii lui Atletico au fost foarte încântați de National Arena: „Sunt foarte mândru”

„Sunt foarte mândru că avem un astfel de stadion. Băieții de la Atletico erau foarte încântați de ce au văzut aici. Eu sper să avem parte de un meci istoric aici în România, unul de povestit nepoților. Eu am fost foarte aproape să ridic această cupă, dar nu am reușit decât să o ating”, a declarat Cosmin Contra la Sport.ro.


UPDATE 18:50 Site-ul oficial al celor de la Bilbao postează fotografii din Piața Constituției, acolo unde este FAN ZONE-ul celor de la Athletic: „La București nu se moare de foame” 🙂


UPDATE 16:45: Conform site-ului oficial al celor de la Athletic Bilbao, la partida de pa Național Arena vor fi prezenți 12.500 de fani basci și numai 9.000 de fani ai lui Atletico.

Madrilenii sunt considerați gazde, astfel că vor evolua în echipamentul principal: tricouri în dungi verticale, albe și roșii, pantaloni albaștri și jambiere roșii. Portarul va fi în galben complet.

„Oaspeții” de la Athletic vor folosi echipamentul secundar: tricouri verzi, pantaloni și jambiere negre. Portarul bascilor va fi în gri complet.


UPDATE 16:30: Vicente del Bosque, la București alături de oficialii grupării Atletico Madrid

Oficialii grupării Atletico Madrid, în frunte cu președintele Enrique Cerezo, au luat masa cu personalitățile invitate de club la finala Ligii Europa, de la București, între care se află și selecționerul Spaniei, Vicente del Bosque, informează presa spaniolă.

Principala absență este cea a președintei Comunității Madrid, Esperanza Aguirre, în locul acesteia venind la București vicepreședintele Ignacio González.

Primărița orașului Madrid, Ana Botella, a pronosticat că Atletico va câștiga cu scorul de 2-1. Între cei prezenți la masa oferită de Atletico la Casa di David se află și fostul secretar de stat pentru sport, Jaime Lissavetzky.


UPDATE 15:12 Fanii lui Bilbao și ai lui Atletico au împânzit centrul vechi al Bucureștiului. Câteva mii de suporteri creează o atmosferă incendiară.


UPDATE 13:55 Până în prezent nu s-au înregistrat incidente între suporterii echipelor Atletico Madrid și Athletic Bilbao sosiți în România pentru finala Ligii Europa, precizează Ambasada Spaniei la București răspunzând unei solicitări formulate de agenția MEDIAFAX.

Ambasada Spaniei nu deține date concrete privind numărul cetățenilor spanioli care au sosit sau vor sosi la București pentru a asista la meciul de pe Arena Națională, dar se apreciază că numărul suporterilor prezenți se ridică la aproximativ 30.000. Până în prezent nu s-au înregistrat incidente legate de sosirea și prezența suporterilor în București„, se arată în răspunsul Ambasadei.

De asemenea, Ambasada Spaniei a comunicat faptul că Alteța Sa Regală Prințul de Asturias, Felipe de Borbon y Grecia, care se va afla la București pentru a asista la finala Ligii Europa nu va fi însoțit de nicun alt membru al Casei Regale spaniole. Cupa Ligii Europa va fi înmanată echipei câștigătoare de către președintele UEFA, Michel Platini, în prezența Prințului Felipe, care va saluta cele două echipe.

Finala Ligii Europa, dintre Atletico Madrid și Athletic Bilbao, este programată în această seară, de la ora 21.45, pe Arena Națională din București, fiind transmisă în direct de Pro TV.


UPDATE 13:42 Suporterii lui Atletico Madrid cântă și se distrează în Centrul Vechi al capitalei. Suporterii spanioli sunt grupați la terase și se pregătesc pentru marea finală din această seară. În afară de bodyguardzii localurilor din Centrul Vechi, nu există forțe de ordine care să-i supravegheze pe suporteri.

Fanii lui Bilbao sunt mai liniștiți și stau grupați la terasele din zona Băncii Naționale.


UPDATE 13:31 Gazonul de pe Arena Națională rămâne cel mai sensibil punct al construcției de 230 de milioane de euro. Dacă organizatorii au pregătit în cel mai mic detaliu disputa și ProTV pregătește o transmisiune de zile mari, din nou avem emoții cu gazonul.

Însă iarba nu dă nici de această dată semne că ar rezista prea mult. Mici bucăți de gazon s-au desprins în timpul antrenamentelor celor de la Atletico Madrid, prima echipă care a călcat pe noua suprafață de joc.


UPDATE 13:21 O parte dintre jucătorii lui Atletico Madrid au ieșit la o scurtă plimbare în această dimineață înaintea finalei Europa League din această seară. Suporterii nu i-au scăpat din ochi pe jucătorii lui Simeone care i-au însoțit pe fotbaliștii madrileni.


UPDATE 11:37 Suporterii iberici ai formațiilor Atletico Madrid și Athletic Bilbao veniți în România pentru finala Ligii Europa au luat cu asalt terasele din centrul vechi al Capitalei, care fost cuprins brusc de atmosfera unei fieste spaniole.

Majoritatea celor sosiți până la prânz în București, fie că sunt suporteri ai madrilenilor, fie ai bascilor, s-au grupat în Centrul Vechi. Nu țin cont de rivalități, sunt departe de ceea ce înseamnă suporterul „ultras”. La aceeași terasă poți găsi adversarii de mâine seară din tribunele Arenei Naționale. Cântă, scandează și cel mai mult beau. Bere. Autohtonă și draft, că e mai ieftină. Se vede că au venit să se distreze și dacă o pot face cu bere de un euro și jumătate în față, nu au nicio problemă. La tot pasul se vorbește spaniolă. Românii îi privesc curioși și e normal, bucureștenii nu sunt obișnuiți cu evenimente de anvergura unei finale de cupă europeană. Surprinzător, sunt și multe femei îmbrăcate în același culori, alb și roșu.

Pe Stada Doamnei, una dintre puținele deschise traficului de mașini se stă bară la bară. Majoritatea mașinilor sunt utilitare și încearcă să aprovizioneze numeroasele terase din zonă, în principal cu bere, alimentul de bază al suporterului, indiferent de unde provine el.

În pasajul de la Universitate, doi suporteri madrileni nu înțeleg de ce toaletele sunt închise. Se face curățenie între 13.00 și 13.30. Când ușile sunt descuiate îți dai seama că înăuntru e relativ curat, chiar dacă nu poți trage apa, trei chiuvete au dispărut, săpun nu există, iar uscătoarele de mâini sunt doar pentru decor.

La centrul de informare turistică din același pasaj au venit până marți la prânz câteva zeci de suporteri. Majoritatea a cerut informații legate de transportul de la cele două zone destinate fanilor din Piața Constituției și Piața George Enescu către stadion și hărți. Cu ocazia disputării finalei Ligii Europa la București, primăria a deschis alte două centre de informare a turiștilor în cele două piețe, la care a angajat vorbitori de limba spaniolă.

Restaurantele „cu ștaif” sunt goale, spaniolii preferă terasele mai sărăcăcioase, care și-au împodobit însă gărdulețele de delimitare cu steaguri ale celor două echipe. Poate și pentru că „sunt săraci ăștia, nu am făcut nimic de dimineață”, după cum se plângea un cerșetor, pe strada Covaci. Pe Lipscani, un cârciumar i-a antamat pe madrileni. A pus la difuzoare imnul celor de la Atletico, iar cei 15 suporteri nu se dau plecați. Cântă și scandează.

O firmă producătoare de bere a avut ideea de a împodobi intrările câtorva restaurante cu un mesaj de bun venit adresat suporterilor spanioli în limba maternă. La alte terase flutură steaguri ale Spaniei și ale celor două cluburi.

Îmbrăcați în tricouri ale favoriților, spaniolii umblă în grupuri de minim 4-5, își fac poze la fiecare pas și scandează numele echipei care sunt convinși că mâine va câștiga. Sunt prietenoși și dacă nu vorbești bine engleză, te înțelegi la fix cu ei. Amestecă trei cuvinte în engleză cu șapte spaniole și înțelegi. În față la Carul cu Bere, unde nu găseai o masă la terasa extinsă cu ocazia meciului nici dacă erai Regina Angliei, cinci fani ai bascilor sunt încrezători: „Am venit aseară, Bucureștiul e senzațional, vremea e bună și berea e ieftină. Am văzut Casa Poporului, e imensă. Am vrea să vedem cât mai mult din București, dar nu știu dacă vom avea timp pentru că mâine după meci avem fiesta în Piața Constituției, vom fi 15.000 de basci acolo. Batem cu 4-1 mâine”. Din fotbalul românesc au auzit și de Steaua, și de Dinamo, dar cred cu tărie că nu ajung la nivelul echipei lor favorite, Athletic Bilbao.

Pe strada Blănari e unul dintre puținele magazine de suveniruri din centrul Bucureștiului. Vânzătoarele sunt optimiste, chiar dacă numărul clienților nu a crescut prea mult: „Am vândut ceva, dar nu în mod senzațional. Cel mai bine au mers magneții de frigider și cam tot ce ține de Dracula. Sperăm să crească vânzările după amiază și mâine”. Doi pași mai încolo, 20 de fani ai lui Bilbao au unit mesele și cântă de răsună toată strada.

Românii? Destui care să se holbeze la fiesta declanșată de spanioli și la coadă la cadouri. În fața intrării BNR de pe Lipscani, organizatorii finalei au amplasat un magazin mobil de articole promoționale în care s-a organizat un concurs de șutat mingea. Majoritatea celor care se bulucesc, printre care și bunici cu nepoți de mână, nu câștigă nici fular nici breloc, nici tricou. Se pare că mingea ar trebui să fie șutată de Falcao pentru a deveni câștigător. Dar nimeni nu se dă bătut.

Un cerșetor dă interviuri unei televiziuni de știri. Are tricou în dungi alb-roșii, șapcă roșie pe cap și a venit bine pregătit. În mână are o cruce mare de lemn și niște cuvinte în limba spaniolă scrise pe o coală A4. În partea de sus a desenat steagul galben-roșu al Spaniei, încadrat de semnul monedei Euro, iar dedesupt cere doi euro pentru că e sărac. „Nu am primit nimic până acum, sunt săraci cred. Mi-au zis că au doar bancnote mari de 50 și 100 de euro, că nu au bani mici, dar nu cred”, se destăinuie tânărul, care știe spaniola din școală, că a făcut „opt clase”.

Pe strada Smârdan, un țigan bătrân cu mustăți lungi și răsucite în sus încearcă să vândă pălării unor spanioli. Neinteresați. Un agent de pază încearcă una, dar nu cumpără nici el. Dacă îl întrebi cât costă, zice scurt cu voce răgușită: „Două sute tată, da’ e dă piele”. Nici spanioli nu cumpără „că e zgârciți, și nu cer mult, zece euro le cer, și ai văzut ce ciolane aveau în farfuriile alea la restaurant?”

În fața Curții Domnești doi bucătari au ieșit la o țigară și se uită la spaniolii care trec prin zonă. „O să fie nebunie mă, să vezi ce o să fie pe noi. Am auzit că vine și regele ăla mic al lor, Felipe, ăla tânăr, nu bătrânul”, se încurajează ei.

Tot centrul Capitalei e împânzit de jandarmi și de polițiști. La fiecare pas vezi uniforme, ceea ce până la urmă îți dă o stare de siguranță. Poliția Centrului Vechi a scos în stradă, la patrulare, și studenți.

Hanul Berarilor e un alt restaurant care a dat tunul cel mare. Are o jumătate de terasă plină cu suporteri ai celor de la Bilbao, iar cealaltă cu români. Spaniolii au venit cu autocare, în grupuri organizate, îndrumați de agenți de turism. Și-au atârnat pe garduri steaguri ale echipei favorite. Un lăutar se adaptează și el și le cântă clienților la vioară o melodie spaniolă. În fața restaurantului veniseră zece muncitori să sape o groapă. Un „Dorel” săpa, ceilalți se holbau la spanioli sprijiniți în cozile lopeților.

În Piața Constituției, Primăria Capitalei a amenajat o zonă destinată suporterilor echipei Athletic Bilbao. S-au ridicat patru corturi imense, s-a amplasat o scenă, patru ecrane enorme și multe toalete ecologice. Va fi vânzare mare de bere.

Suporterii madrilenilor beneficiază însă de o zonă mult mai mică, în Piața George Enescu, din apropierea Ateneului Român. Sunt amplasate doar două ecrane, în schimb există un miniteren de fotbal cu iarbă sintetică și au fost instalate câteva mese pentru fusbal.

Bucureștiul a devenit, cel puțin pentru câteva zile, un alt oraș. E mai vesel, parcă, și mai curat. Au dispărut și câinii comunitari. Și totul pentru ca spaniolii veniți din celălalt capăt al Europei să găsească o atmosferă ca acasă. Și sloganul „Meciul lor, finala noastră” al ProTV, postul care va transmite în direct miercuri finala Ligii Europa, poate fi lesne parafrazat: „Meciul lor, orașul lor”.


UPDATE 10:59 Ceremonia dinaintea finalei Ligii Europa, dintre Atletico Madrid și Athletic Bilbao, va fi asigurată, miercuri seară, de 350 de tineri cu steaguri în culorile roșu, negru și albastre, incluzând și 56 de panouri cu echipele eliminate din competiție începând din faza grupelor.

Panourile vor fi împărțite în două grupe de câte 27 de bucăți, care inițial vor porni de la cele două porți și se vor întâlni la jumătatea terenului. Apoi va face un dreptunghi de opt pe șapte panouri ținute deasupra capului, după care panourile vor fi puse pe gazon și răsucite, astfel că vor forma imaginea trofeului Ligii Europa.

Pe teren vor fi desfășurate și două bannere de mari dimensiuni pe care va scrie : „Welcome to Bucharest”. Apoi vor intra pe gazon alte două bannere, cu emblemele celor două finaliste, după care la cele patru colțuri ale terenului vor fi desfășurate patru steaguri triunghiulare pe care scrie „Final 2012 Bucharest”.

Finala Ligii Europa, dintre Atletico Madrid și Athletic Bilbao, este programată miercuri, de la ora 21.45, pe Arena Națională, fiind transmisă în direct de Pro TV.


Numărătoarea a ajuns la zero. Finala stă să înceapă. Poate nu e cea spaniolă așteptată de toată lumea, la Munchen, și nu la București, poate nu e nici cea engleză visată de români, dar aproape sigur e cea mai bună din ce ne-a rămas.

Cel mai important eveniment sportiv din istoria postdecembristă a României, finala Europa League 2011-2012, se joacă astăzi, pe „Național Arena”, de la 21.45, între cele mai ofensive echipe din competiție.

Atletico (30 de goluri în actualul sezon de EL) versus Athletic (28 goluri), Falcao (10 goluri) versus Llorente (7), basci contra madrileni. Și spanioli contra spanioli, la București. Pentru ambele echipe, finala EL vine aproape de capătul unui sezon epuizant.

Athletic și Atletico, peste Real Madrid

Până la disputa de pe „Național Arena”, Bilbao a jucat 60 de meciuri, în toate competițiile, iar Atletico cu trei mai puțin. Mai obosiți vor încheia bascii, care vor mai avea de jucat, pe lângă ultima etapă din Primera, și finala Cupei Regelui, cu Barcelona (25 mai).

De altfel, echipa catalană este gruparea care va avea cele mai multe meciuri în picioare la final (64). De remarcat însă că finalistele din Europa League termină, la numărul de meciuri jucate, peste campioana Spaniei, Real Madrid!

Bascii menajați, madrilenii forțați

Realul a jucat trei meciuri în opt zile, o „dublă” cu Bayern și un „El Clasico”, și deși a câștigat campionatul, n-a prins și finala Ligii Campionilor. S-a vorbit despre oboseală, care ar putea juca un rol important și astăzi. Cu speranțele încă vii la un posibil loc de Liga Campionilor, Atletico a jucat sâmbătă, în penultima etapă din Primera, cu aproape toți titularii în victoria cu Malaga (2-1).

Bielsa și-a menajat echipa cu Getafe (0-0), unde în primul „11” au apărut doar doi titulari obișnuiți, Aurtenetxe și Herrera. Cine și-a conservat mai bine energia în final de sezon? Răspunsul îl vom afla astăzi, de la 21:45.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31 MAI
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31 MAI
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup