Acasa » Fotbal Extern » Cupa UEFA » Lucescu Jr:** „Această finală încununează cariera tatălui meu!”

Lucescu Jr:** „Această finală încununează cariera tatălui meu!”

Noul selecționer al României, Răzvan Lucescu, a declarat, joi seară, la Sport.ro, că pentru tatăl său, Mircea Lucescu, tehnicianul echipei Șahtior Donețk, calificarea în finala Cupei UEFA reprezintă o încununare a carierei. "Tatăl meu își încununează cariera jucând o finală de cupă europeană. Mi-era teamă că o eventuală greșeală ar fi putut duce la un contraatac al lui Dinamo Kiev, cum s-a întâmplat la golul egalizator. Cei de la Kiev au greșit, s-au retras foatre mult, au încercat doar să închidă culoarele lui Șahtior. E marele merit al lui Șahtior că a avut răbdare, nu s-a repezit, a încercat să-i dezechilibreze și până la urmă a reușit să găsească drumul spre gol. În evoluția celor două echipe s-a văzut că au fost momente în care au încercat să nu riște, să nu greșească pentru ca nu cumva să primească gol și să fie eliminați", a spus Lucescu. Răzvan Lucescu a precizat că nu poate fi făcută o comparație între emoțiile sale de la meciul dintre Rapid și Șahtior, din 2005, și cele pe care le-a avut urmărind partida dintre echipa din Donețk și Dinamo Kiev. "Nu pot fi comparate situația de atunci cu situația de acum. Atunci eram eu și tatăl meu. A fost un sentiment ciudat pe care l-am trăit, un sentiment de rușine pentru că m-am bucurat foarte mult la finalul jocului și după aceea m-am uitat către el și l-am văzut t
Lucescu Jr:** "Această finală încununează cariera tatălui meu!"

Noul selecționer al României, Răzvan Lucescu, a declarat, joi seară, la Sport.ro, că pentru tatăl său, Mircea Lucescu, tehnicianul echipei Șahtior Donețk, calificarea în finala Cupei UEFA reprezintă o încununare a carierei.

"Tatăl meu își încununează cariera jucând o finală de cupă europeană. Mi-era teamă că o eventuală greșeală ar fi putut duce la un contraatac al lui Dinamo Kiev, cum s-a întâmplat la golul egalizator. Cei de la Kiev au greșit, s-au retras foatre mult, au încercat doar să închidă culoarele lui Șahtior. E marele merit al lui Șahtior că a avut răbdare, nu s-a repezit, a încercat să-i dezechilibreze și până la urmă a reușit să găsească drumul spre gol. În evoluția celor două echipe s-a văzut că au fost momente în care au încercat să nu riște, să nu greșească pentru ca nu cumva să primească gol și să fie eliminați", a spus Lucescu.

Răzvan Lucescu a precizat că nu poate fi făcută o comparație între emoțiile sale de la meciul dintre Rapid și Șahtior, din 2005, și cele pe care le-a avut urmărind partida dintre echipa din Donețk și Dinamo Kiev. "Nu pot fi comparate situația de atunci cu situația de acum. Atunci eram eu și tatăl meu. A fost un sentiment ciudat pe care l-am trăit, un sentiment de rușine pentru că m-am bucurat foarte mult la finalul jocului și după aceea m-am uitat către el și l-am văzut trist. Acum sunt foarte fericit, dar epuizat", a explicat tehnicianul echipei FC Brașov.

Echipa ucraineană Șahtior Donețk, antrenată de Mircea Lucescu, s-a calificat în finala Cupei UEFA, după ce a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), formația Dinamo Kiev, în manșa secundă a semifinalelor competiției. Finala competiției va avea loc la 20 mai, la Istanbul.

MEDIAFAX

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]