Veste teribilă primită de Zidane după meciul cu Sporting. Una dintre vedetele Realului s-a accidentat și ratează El Clasico

Veste teribilă primită de Zidane după meciul cu Sporting. Una dintre vedetele Realului s-a accidentat și ratează El Clasico
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gareth Bale, mijlocașul echipei Real Madrid, s-a accidentat în meciul de marți cu Sporting Lisabona și este indisponibil pentru confruntarea cu FC Barcelona, programată la începutul lunii decembrie, în campionatul Spaniei.

„După testele efectuate la Spitalul Universitar Sanitas La Moraleja, Gareth Bale a fost diagnosticat cu o dislocare traumatică a tendoanelor peroneale de la glezna dreaptă”, se arată într-un comunicat dat publicității miercuri de clubul Real Madrid.

Potrivit publicației spaniole AS, Bale va avea nevoie de o perioadă de pauză de trei săptămâni, în care nu va avea voie nici măcar să se antreneze, astfel că va rata derby-ul cu Barcelona, programat sâmbătă, 3 decembrie, în etapa a 14-a din La Liga. Galezul este incert și pentru partida cu Borussia Dortmund, de pe 7 decembrie, din ultima rundă a grupelor Ligii Campionilor.

Aceeași sursă mai notează că Bale ar putea să aibă nevoie de o operație la gleznă, iar în acest caz perioada de indisponibilitate ar fi de aproximativ o lună și jumătate, timp în care formația sa va evolua și la Campionatul Mondial al cluburilor.

Gareth Bale s-a accidentat la glezna de la piciorul drept în meciul cu Sporting Lisabona, disputat în Liga Campionilor, și a fost înlocuit în minutul 58 cu Marco Asensio. Mijlocașul spaniol este unul dintre jucătorii care l-ar putea înlocui pe galez în partidele ce vor urma, alături de Lucas Vazquez sau James Rodriguez.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă:
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă: "Era extraordinar, diferit…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă duc în …”
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă…
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la BLOC
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la BLOC
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×