Urmările scandalului „Adam Johnson”. Directorul sportiv de la Sunderland a demisionat. Motivul

Redactor:
Andrei Pal
Urmările scandalului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Margaret Byrne, directorul sportiv de la Sunderland, a demisionat din funcția pe care o deținea și a precizat faptul că a fost o greșeală de judecată în ceea ce privește măsurile luate împotriva fotbalistului Adam Johnson, anunță BBC.

Mijlocașul de 28 de ani a fost, inițial, suspendat de către club pe o perioadă de un an de zile, după care Sunderland a revenit asupra deciziei. Fotbalistul a pledat vinovat la acuzațiile de corupere de minori și contacte cu conotații sexuale cu o tânără de 15 ani.

Presiunea s-a abătut asupra clubului în momentul în care Johnson le-a declarat celor de la Bradford Crown Court faptul că oficialii clubului aveau cunoștință de întâmplarea petrecută. Clubul a declarat că jucătorul le-a spus că intenaționa să nege toate acuzațiile aduse împotriva lui.

„Contrar a ceea ce s-a sugerat, nu am luat la cunoștință faptul că domnul Johnson intenționează să schimbe pledoaria sau să nege acuzațiile. Am fost susprinsă când Johnson a pledat drept vinovat. Am acceptat ca el să nu mai joace indiferent de felul în care ar fi pledat, dar a fost o gravă greșeală de judecată, și îmi asum întreaga responsabilitate pentru acest lucru”, a declarat Margaret Byrne, într-un comunicat de presă.

După scandalul sexual în care este acuzat de corupere de minori, Sunderland i-a reziliat contractul lui Adam Johnson, după prima zi a procesului. Tot atunci, producătorul de echipament sportiv Adidas a renunțat la contractul cu jucătorul. Ulterior, și iubita fotbalistului, alături de care are o fetiță, a anunțat că s-a despărțit de acesta.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă:
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă: "Era extraordinar, diferit…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
Trebuie SĂ OPREŞTI și dacă ai verde la semafor. Legea uitată de toți șoferii
Trebuie SĂ OPREŞTI și dacă ai verde la semafor. Legea uitată de toți șoferii
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cornel Dinu șochează, după ce Țălnar i-a luat apartamentul: „Îmi fac testamentul. M-a nenorocit”
Cornel Dinu șochează, după ce Țălnar i-a luat apartamentul: „Îmi fac testamentul. M-a nenorocit”
EURO 2024: şase echipe, printre care Anglia şi Olanda, debutează la actuala ediţie a competiţiei
EURO 2024: şase echipe, printre care Anglia şi Olanda, debutează la actuala ediţie a competiţiei
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×