Un model de milioane!** Dortmund, dovada vie a faptului că nemții nu lasă niciun lucru în voia sorții: event și profit de 24 de milioane € în epoca în care banii dictează

Un model de milioane!** Dortmund, dovada vie a faptului că nemții nu lasă niciun lucru în voia sorții: event și profit de 24 de milioane € în epoca în care banii dictează
  • Publicat:
  • Actualizat:

Borussia a fost la un pas de faliment în 2005, fiind salvată în ultimul moment
Dortmund a reușit eventul și a înregistrat profit de 24 de milioane de euro în ultimul sezon

În ultimii zece ani, Bundesliga a rămas în umbra campionatelor din Anglia și Spania, care au devenit, fără îndoială, cele mai puternice întreceri din Europa. Însă scăderea nemților e asumată. Cele mai multe echipe nu dispun de resurse financiare vaste, așa că au adoptat un model tipic german. Acestea renunță la performanțe atâta timp cât sunt eficiente din punct de vedere economic. Ba chiar gigantul Bayern i-a atacat dur pe conducătorii echipelor cu bugete nelimitate, precum Manchester City sau PSG: „Noi nu putem concura cu aceste formații. Dar am reușit să ne calificăm de două ori în ultimii trei ani în finala Ligii Campionilor, în condiții de profit. Nu există altă echipă care poate egala aceste performanțe”, au spus, dezamăgiți, șefii lui Bayern.

Au scăpat de faliment în ultima clipă

Însă nu Bayern este formația care a reușit cea mai rapidă adaptare la acest model, ci Borussia Dortmund, actuala deținătoare a titlului în Germania și liderul grupei C a Ligii Campionilor. Iar povestea clubului e aproape incredibilă. Între 2002 și 2006, Borussia a fost aproape de faliment, din cauza gestionării slabe a finanțelor clubului, coroborată cu performanțele sub așteptări ale echipei. Însă la rugămintea fanilor și după ce aceștia s-au implicat serios, între 2006 și 2007, șefii echipei au împrumutat pe termen lung aproape 130 de milioane de euro, din care o mare parte a fost direcționată către academia de tineret a clubului. „Principiul care stă la baza conducerii clubului e simplu: obținerea unor rezultate bune pe plan sportiv, într-un climat economic sănătos. Nu putem concura cu echipe precum Chelsea, PSG sau Manchester City, dar sperăm să popularizăm acest sistem în Europa”, a explicat directorul economic al Borussiei, Thomas Tress.

La doar patru ani de la momentul zero, Dortmund a renăscut. A cucerit primul titlu de campioană cu o echipă formată în mare măsură din tineri promovați din propria pepinieră, precum Gotze, Hummels, Schmelzer sau Grosskreutz și apoi și-a trecut în palmares eventul. Iar înainte de această vară, când l-a cumpărat pe Marco Reus cu 17 milioane de euro, Borussia investise în ultimele două sezoane doar 19 milioane de euro în ultimele două sezoane. Cu aproape 100 de milioane mai puțin decât Bayern!

Profit de 24 de milioane de euro plus event!

Mai mult, în sezonul trecut, în care a reușit eventul, Borussia a reușit un profit de 24 de milioane de euro, caz unic în Europa din punct de vedere al performanței sportive raportat la rezultatele economice. O răsturnare incredibilă de situație pentru clubul care raporta pierderi de 78 de milioane de euro între 2005 și 2006. Cifra de afaceri a campioanei Germaniei a crescut de la 90 de milioane de euro la 189 în doar cinci ani. Grație rezultatelor economice, din ultimii cinci ani, Dortmund a reintrat în topul cluburilor cu cele mai mari încasări realizat de firma „Deloitte”, ocupând poziția a 16-a, cu 139 de milioane de euro în sezonul precedent.

O mare parte din succes li se datorează și fanilor Borussiei, care au reușit să propulseze clubul german pe primul loc în topul celor mai urmărite formații din Europa. Astfel, audiența medie de pe „Signal Iduna Park” din sezonul precedent a fost de 80,500 de spectatori, devansând Barcelona (79,600) și pe Manchester United (75,400). Însă acest lucru nu s-a transformat în încasări decât de 28 de milioane de euro, cea mai mică sumă din topul celor mai puternice 20 de cluburi din Europa. Totuși, campioana Germaniei a reușit să își crească încasările din comercializarea produselor cu emblemele clubului (37,1 mil. euro în 2011-2012) și din sponsorizări (57,8 mil. euro). „Suntem pe drumul cel bun, iar dacă UEFA va insista cu sistemul de fair-play financiar, vom deveni și mai buni”, a spus președintele lui Dortmund, Hans-Joachim Watzke.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
Gestul făcut de Xabi Alonso după umilința din finala Europa League. S-a dus direct la Istvan Kovacs
Gestul făcut de Xabi Alonso după umilința din finala Europa League. S-a dus direct la Istvan Kovacs
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Cine sunt copiii lui Costel Constantin şi care e adevăratul motivul pentru care marele actor ar fi fost răpus de singuratate!
Cine sunt copiii lui Costel Constantin şi care e adevăratul motivul pentru care marele actor ar fi fost răpus de…
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Veste SOC pentru Elena Udrea. Judecătorii au luat decizia
Veste SOC pentru Elena Udrea. Judecătorii au luat decizia
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×