Jose Mourinho și-a anunțat revenirea, dar este misterios. Ce a declarat

Redactor:
Andrei Pal
Jose Mourinho și-a anunțat revenirea, dar este misterios. Ce a declarat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jose Mourinho, fostul manager de la Chelsea, a declarat, într-un interviu acodat publicației BT Sports că a primit multe oferte, dar a preferat să aștepte momentul potrivit, iar în vară va alege clubul la care își va continua cariera de antrenor.

„Cu siguranță voi reveni din vară. Nu știu încă unde. Din luna decembrie, după plecarea de la Chelsea, am fost suficient de norocos să primesc nu doar multe oferte, ci oferte bune. Dar am luat decizia să aștept. În luna iulie, când începe noul presezon, vreau însă să revin”, a spus portughezul, campion al Angliei cu Chelsea în sezonul trecut 2015-2016.

Conform presei britanice, Jose Mourinho ar urma să-l înlocuiască din vară pe olandezul Louis van Gaal la conducerea formației Manchester United. După ce a fost prezent în tribunele stadionului Giusseppe Meazza, la un meci al fostei sale echipe, Internazionale Milano, presa din Italia a specuilat că portughezul ar putea reveni pr banca unei formații din Serie A.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Reacţia unui american aflat în vacanţă în România, după ce s-a trezit pe o pajişte plină de vaci.
Reacţia unui american aflat în vacanţă în România, după ce s-a trezit pe o pajişte plină de vaci. "Mi-au dat…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
Ţara dispare de pe hartă. Se fac planuri de INVAZIE: O necesitate ISTORICĂ
Ţara dispare de pe hartă. Se fac planuri de INVAZIE: O necesitate ISTORICĂ
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cornel Dinu șochează, după ce Țălnar i-a luat apartamentul: „Îmi fac testamentul. M-a nenorocit”
Cornel Dinu șochează, după ce Țălnar i-a luat apartamentul: „Îmi fac testamentul. M-a nenorocit”
EURO 2024: şase echipe, printre care Anglia şi Olanda, debutează la actuala ediţie a competiţiei
EURO 2024: şase echipe, printre care Anglia şi Olanda, debutează la actuala ediţie a competiţiei
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×