Debut perfect pentru Sporting în campionatul Portugaliei! "Pericolul" anunţat de Marius Niculae a făcut spectacol. Ce echipă a folosit Jorge Jesus

6 aug 2017 8120 afişări Comentează şi tu Campionate Externe
Debut perfect pentru Sporting în campionatul Portugaliei! "Pericolul" anunţat de Marius Niculae a făcut spectacol. Ce echipă a folosit Jorge Jesus

Formaţia portugheză Sporting Lisabona, adversara FCSB în play-off-ul Ligii Campionilor, a câştigat, duminică, scor 2-0, meciul jucat în deplasare cu Deportivo Aves, în prima etapă a noului sezon din campionatul portughez.

Golurile partidei au fost înscrise de către mijlocaşul Gelson Martins, care a reuşit o "dublă", în minutele 23 şi 75, şi i-a dat dreptate lui Marius Niculae, cel care a atras atenţia asupra calităţilor mijlocaşului de bandă: "Cel mai bun jucător al lor e Gelson Martins, el e numărul 1!", spunea "Săgeată", imediat după tragerea la sorţi, despre omul care a deschis scorul cu o finalizare din careul mare, înainte să reuşească dubla spre finalul meciului, când a interceptat o minge în careul advers şi a înscris simplu.

Echipa trimisă în teren de către antrenorul Jorge Jesus: Rui Patricio - Piccini, Coates, Mathieu, Coentrao - Carvalho, Silva - Martins, Fernandes, Acuna - Dost. Pe parcursul partidei au mai intrat în teren Podence (61'), Battaglia (65') şi Silva (90+3').

FCSB şi Sporting Lisabona se vor întâlni în play-off-ul Ligii Campionilor. Prima manşă se va juca în Portugalia, pe stadionul Jose Alvalade, pe 15 august, iar returul va fi o săptămână mai târziu, pe Arena Naţională. Ambele confruntări se vor disputa cu începere de la ora 21:45.

http://www.prosport.ro/fotbal-extern/campionate-externe/debut-perfect-pentru-sporting-in-campionatul-portugaliei-pericolul-anuntat-de-marius-niculae-a-facut-spectacol-ce-echipa-a-folosit-jorge-jesus-16685341
16685341
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
După declaraţiile de război explicite, Coreea de Nord se pregăteşte de MAREA INVAZIE. Anunţul STUPEFIANT făcut de Kim Jong Un în această dimineaţă