Coleg de „5 stele” pentru Raț! Lacina Traore a semnat cu Monaco, dar va merge în Anglia. FOTO: Ivorianul a fost prezentat oficial

Coleg de
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 15:30 Lacina Traore a fost prezentat oficial la AS Monaco în urmă cu puține minute. Fostul vârf al CFR-ului nu va petrece însă prea mult timp în Franța. Ivorianul își pregătește deja bagajele pentru Londra, unde va fi coleg cu Răzvan Raț, la West Ham.

Cele două grupări s-au înțeles deja pentru împrumutul vârfului de 2.03 m până la finalul sezonului.

AS Monaco a plătit 20 de milioane pentru transferul lui Traore, de la Anji, iar atacantul și-a pus semnătura pe un contract scadent în iunie 2018.

 

 


3 ianuarie

UPDATE 18:49: Surpriză uriașă în cazul lui Lacina Traore. Deși declarase în urmă cu trei zile că va semna cu AS Monaco și se gândește la un împrumut la Juventus sau Roma pentru revista ivoriană „Abidjan Sport”, fostul atacant al CFR-ului nu va ajunge, cel puțin deocamdată, la clubul monegasc și nici în Serie A. 

Conform jurnalistului Lee Clayton de la „Daily Mail”, Traore (23 de ani) va semna azi sau mâine cu Monaco, însă va fi împrumutat până la finalul actualului sezon la West Ham United, locul 19 din Premier League, care e în mare criză de atacanți,. Astfel, ivorianul de 2,03m se va integra perfect în formația lui Sam Allardyce, un manager cunoscut pentru stilul său bazat pe mingi înalte aruncate pe vârf. La West Ham, Traore va fi coleg cu Răzvan Raț, fundașul român care a prins deja 16 meciuri pentru „ciocănari”.


Lacina Traore este aproape de transferul vieții! Jucătorul ivorian a declarat pentru revista „Abidjan Sport” că va semna cu Monaco, iar mutarea poate fi oficializată în următoarele ore. Interesant este faptul că fostul jucător al lui CFR ar putea fi apoi redirecționat către Juventus sau AS Roma, până la finalul sezonului.

  • La Monaco, Traore ar fi coleg cu Falcao, James Rodriguez sau Joao Moutinho, jucători pe care miliardarul Dmitri Ribolovlev, patronul echipei monegasce, a plătit 130 de milioane de euro!


Lacina Traore (23 de ani) e tot mai aproape de transferul carierei. Fostul atacant al CFR-ului este dorit de AS Monaco, locul 3 din Franța în acest moment, care pare dispusă să plătească 20 de milioane de euro în schimbul ivorianului de la Anji Mahacikala, conform revistei „France Football”. Deși nu a evoluat decât foarte puțin în ultimele luni, din cauza unei accidentări la umăr, ivorianul de 2,03 m s-a remarcat la Anji prin eficiența sa, clubul rus câștigând 1,6 puncte pe meci în 2013 cu Traore în teren, față de doar 0,8 puncte pe meci fără Traore.

18 goluri în 45 de meciuri a marcat Traore la Anji Mahacikala

„L-am văzut la CFR”

Actualul antrenor al lui Monaco, Claudio Ranieri, este cel care îl dorește pe Traore la clubul monegasc. „Îmi aduc aminte de el de când am jucat cu Roma contra CFR-ului în Liga Campionilor. Este un atacant foarte bun, e înalt și foarte tehnic”, a declarat azi Ranieri. Interesant este însă că ivorianul ar putea fi împrumutat la o altă echipă până în vară, antrenorul italian considerând că este foarte greu ca Traore să se impună în fața lui Radamel Falcao la Monaco.

Împrumutat la Juventus?

Și Traore se declară încântat de posibilitatea de a juca pentru Monaco. „Contractul negociat ar fi pe o durată de cinci ani”, a spus Traore pentru revista „Abidjan Sport”. Nici atacantul ivorian de 23 de ani nu exclude un împrumut în alt campionat. Iar potențialele echipe care l-ar dori sunt, conform spuselor sale, chiar Juventus sau AS Roma, adică primele două clasate din Serie A. Despre un transfer la Juventus s-a vorbit mult în ultima vreme, chiar antrenorul lui Dinamo Moscova, Dan Petrescu, declarând că fostul său elev de la Kuban Krasnodar e dorit de campioana Italiei. 

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele