Bale, noul Reus! Continuă calvarul accidentărilor pentru starul galez. Anunţul făcut de Real Madrid

10 nov 2017 3603 afişări Comentează şi tu Campionate Externe
Bale, noul Reus! Continuă calvarul accidentărilor pentru starul galez. Anunţul făcut de Real Madrid

Gareth Bale, fotbalistul echipei Real Madrid, s-a accidentat după ce revenise, refăcut fiind în urma unei alte leziuni suferite în urmă cu puţin timp. Anunţul a fost făcut de site-ul campioanei Europei şi a Spaniei.

Potrivit site-ului oficial al lui Real Madrid, jucătorul din Ţara Galilor a fost diagnosticat cu o ruptură fibrilară în a treia parte a muşchiului aductor.

”Jucătorul nostru, Gareth Bale, care a simţit un disconfort la piciorul stâng la finalul antrenamentului de joi, a fost supus unor teste, astăzi, la Centrul Medical Real Madrid Santinas. El a fost diagnosticat cu o ruptură fibrilară în a treia parte a muşchiului aductor de la piciorul menţionat”, au anunţat cei de la Real Madrid pe site-ul oficial.

După ce a ratat finalul sezonului trecut, inclusiv finala Ligii Campionilor, din cauza accidentării la gambă, a apucat să evolueze în nouă meciuri în toate competiţiile, în actuala stagiune, înainte să sufere o leziune similară.

 

 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.