Ambrosini pleacă de la AC Milan după 18 sezoane. Mijlocașul ar putea deveni coleg cu Raț

Ambrosini pleacă de la AC Milan după 18 sezoane. Mijlocașul ar putea deveni coleg cu Raț
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mijlocașul Massimo Ambrosini, în vârstă de 36 de ani, care juca la AC Milan din 1995, va părăsi clubul, după ce contractul său nu a fost prelungit, a anunțat gruparea milaneză.

Cu AC Milan, Ambrosini a câștigat de patru ori campionatul Italiei, o dată Cupa Italiei, de două ori Supercupa Italiei, de două ori Liga Campionilor, de două ori Supercupa Europei și o dată Campionatul Mondial al Cluburilor. El jucat 489 de meciuri pentru AC Milan și a marcat 36 de goluri.

„Regret că ne despărțim de Ambro, este o decizie foarte grea. Și Ambro este trist, dar la final vârsta a contat mai mult ca motivele emoționale. Ambrosini a fost un mare fotbalist al Milanului. Cred că este un record că a câștigat patru titluri cu patru antrenori diferiți: în 1995 cu Fabio Capello, în 1999 cu Alberto Zaccheroni, în 2004 cu Carlo Ancelotti, iar în 2011 cu Massimiliano Allegri”, a declarat, pentru acmilan.com, administratorul delegat, Adriano Galliani.

Conform presei italiene, Ambrosini ar urma să semneze în zilele următoare cu West Ham United.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Reacţia unui american aflat în vacanţă în România, după ce s-a trezit pe o pajişte plină de vaci.
Reacţia unui american aflat în vacanţă în România, după ce s-a trezit pe o pajişte plină de vaci. "Mi-au dat…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Șoferii, obligați să plătească. Banii pe care conducătorii auto nu erau pregătiți să-i achite
Șoferii, obligați să plătească. Banii pe care conducătorii auto nu erau pregătiți să-i achite
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cornel Dinu șochează, după ce Țălnar i-a luat apartamentul: „Îmi fac testamentul. M-a nenorocit”
Cornel Dinu șochează, după ce Țălnar i-a luat apartamentul: „Îmi fac testamentul. M-a nenorocit”
EURO 2024: şase echipe, printre care Anglia şi Olanda, debutează la actuala ediţie a competiţiei
EURO 2024: şase echipe, printre care Anglia şi Olanda, debutează la actuala ediţie a competiţiei
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×