Turneul Campionilor, tragerea la sorți: Roger Federer se reîntâlnește cu omul care l-a învins la Wimbledon 2018, într-un meci-thriller, din prima fază a competiției. Grupele complete

Turneul Campionilor, tragerea la sorți: Roger Federer se reîntâlnește cu omul care l-a învins la Wimbledon 2018, într-un meci-thriller, din prima fază a competiției. Grupele complete
  • Publicat:
  • Actualizat:

Turneul Campionilor și-a stabilit, luni, prin tragerea la sorți, componența grupelor, cu șase zile înainte de startul propriu-zis al întrecerilor. Cu Rafael Nadal retras cu câteva ore înainte de startul ceremoniei de stabilire a țintarului, Novak Djokovic și Roger Federer sunt principalii favoriți ai celor două grupe de patru și nu se pot înfrunta mai devreme de semifinale.

Noul lider mondial, Novak Djokovic, va evolua în Grupa Kuerten, avându-i ca adversari pe germanul Alexander Zverev (#5 în Race to London), Marin Cilic (#7) și debutantul John Isner (#10). Sârbul a pierdut, în total, doar cinci partide în fața rivalilor din grupa sa, câștigând 25. Singurul jucător care are bilanț echilibrat cu Nole este tânărul Sascha Zverev (1-1 în meciurile directe), în timp ce Isner și Cilic au, fiecare, câte două victorii în fața elevului lui Marian Vajda.

Roger Federer, jucătorul cu cele mai multe titluri ATP Finals în palmares (6), domină Grupa Hewitt, în care au fost repartizați Dominic Thiem (#8), Kevin Anderson (#6) și Kei Nishikori (#9). Meciul elvețianului cu Anderson va fi o rejucare a sfertului de finală de la Wimbledon 2018, câștigat dramatic de sud-africanul de 2,03 m, scor 13-11 în setul decisiv. Federer are nevoie de un parcurs fără greșeală pentru a-l depăși pe Nadal în clasamentul mondial și pornește grupa cu bilanț 12-5 în fața rivalilor direcți: doar Thiem îl conduce pe Mister Perfect 2-1.

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a transmis Bunesa
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total OBLIGATORII
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total OBLIGATORII
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen