Turneul Campionilor | „Duelul Coloșilor” a întrerupt seria victoriilor-bliț de la Londra. Deținătorul celui mai bun serviciu din circuit, osândit de dublele greșeli. Decisivul dintre Isner și Cilic a dat primul semifinalist

Turneul Campionilor |
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marin Cilic a revenit spectaculos în „Duelul Coloșilor”, contra lui John Isner, repurtând prima victorie în set decisiv la ediția 2018 a Turneului Campionilor, scor 6-7(2), 6-3, 6-4, în două ore și 14 minute. Primul set câștigat de Isner în ultimul meci din programul zilei a patra de întreceri de la Londra i-a asigurat, matematic, prezența lui Novak Djokovic în semifinalele Turneului Campionilor.

Croatul în vârstă de 30 de ani a repurtat doar a doua victorie a carierei la ATP Finals și păstrează șanse de calificare în careul de ași, chiar dacă misiunea sa va fi una extrem de dificilă, împotriva liderului mondial, Novak Djokovic. Deși este, deja, primul jucător ajuns în semifinale, sârbul va încerca să câștige și ultimul meci din grupă pentru a-și securiza prima poziție ATP și a pune o distanță în puncte cât mai mare în fața lui Rafael Nadal, rivalul direct absent de la Londra.

2,08 m măsoară John Isner, cel mai înalt jucător prezent la ATP Finals 2018. Marin Cilic este cu 10 cm mai scund, la 1,98 m

8 prezențe în semifinalele Turneului Campionilor are acum Novak Djokovic

Isner, precis în momentele-cheie ale primului set. Cilic a pierdut al 3-lea tiebreak la rând în O2 Arena, pe 2018

John Isner a avut emoții în debutul primului set, însă a câștigat mult la capitolul siguranță în fazele finale, cele mai importante. Cilic a primit o nesperată șansă pe retur în game-ul inaugural, fără a putea converti mingea de break. Americanul a replicat împingând următorul game la egalitate, însă mingi de break s-au mai ivit abia în game-ul cu numărul zece. Cilic a fost supus unei presiuni teribile, dar a salvat toate cele trei mingi de break ale jucătorului de 2,08 m, reușind să își apere serviciul după opt minute, în ceea ce avea să rămână cel mai lung game al setului.

Predictibil, manșa întâi a ajuns la tiebreak, unde Isner a luat avantaj devreme, ajutat de o dreaptă bine calibrată, a dublat apoi avansul și s-a impus la pas, cu 7-2, în 54 de minute. Jocul economicos al croatului, cu doar 5 greșeli neforțate și 11 lovituri câștigătoare, nu a fost suficient pentru a stăvili avântul americanului ajuns din postura de rezervă a doua la Londra, după retragerile lui Del Potro și Nadal. Isner a încheiat primul set cu 18 lovituri câștigătoare, 17 greșeli neforțate și 11 ași.

Blestemul dublelor greșeli

Primul moment important al setului doi s-a jucat în game-ul șase. John Isner a servit trei ași consecutivi pentru a reveni de la 15-40 în game, apoi a închis cu un serviciu doi deranjant, împingând scorul la egalitate, 3-3. Raportul de forțe a devenit însă vizibil favorabil croatului finalist la Australian Open, nevoit să muncească mai mult pentru fiecare punct, dar devenit și din ce în ce mai incisiv. În game-ul opt, elevul lui Ivan Cinkus și-a oferit trei mingi consecutive de break, iar Isner a clacat sub presiune, comițând dublă greșeală pe cea din urmă dintre șansele lui Marin. Statistica a confirmat upgrade-ul suferit de jocul lui Cilic, care a trecut în față la numărul de lovituri câștigătoare (11-6), fiind, totodată, și mai precis (7-10 raportul greșelilor neforțate).

Istoria s-a repetat agonizant pentru Isner, în primul game al decisivului. După 13 puncte disputate și două mingi de break anulate cu eforturi mari, americanul a comis o nouă dublă greșeală, oferindu-i pe tavă break-ul lui Cilic. La fel ca și după precedenta „dublă”, care îl îngropase în final de set doi, Isner a dat cu racheta de pământ, în semn de frustrare. Imediat însă, a fost rândul lui Cilic să sufere un scurtcircuit la serviciu, două duble greșeli înlesnindu-i lui Isner obținerea rebreak-ului.

Ritmul partidei a crescut, schimburile de mingi devenind mai tăioase, pornind de la retur. Marin Cilic a ridicat spectatorii în picioare cu un excelent voleu prin care a câștigat un nou break în decisiv, al treilea consecutiv în set, pentru 2-1. Campionul din 2014 de la US Open s-a desprins apoi rapid, cu game alb pe lansare. Isner și-a regăsit cadența la serviciu, după o serie de trei break-uri cedate consecutiv, răspunzând cu hold în oglindă, la zero, însă nu a putut pune suficiente probleme cu returul, iar Cilic a trecut linia de finiș cu victoria în buzunar, 2-1 la seturi.

Marin Cilic a încheiat meciul cu o lovitură câștigătoare în plus față de Isner (30-29) și 15 erori în minus (23-38), plus un procentaj perfect la atacurile la fileu (14 din 14).

  • Joi se decid jucătorii calificați în semifinale din Grupa „Guga Kuerten”. De la 16:00, ora României, Dominic Thiem joacă împotriva lui Kei Nishikori, austriacul având șanse minime de calificare, în condițiile în care nu a câștigat niciun set până acum. Apoi, Kevin Anderson, învingător în primele două meciuri, îl înfruntă pe sextuplul campion ATP Finals, Roger Federer. Sud-africanul scapă definitiv de emoțiile calificării dacă va câștiga un set, în timp ce Federer are nevoie de victorie cât mai clară dacă japonezul Nishikori se impune în primul meci.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Devine INTERZIS în statele UE! Intră în vigoare și în România
Devine INTERZIS în statele UE! Intră în vigoare și în România
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele