Tenisul masculin va avea trei competiții pe echipe! Criteriu inedit de selecție în noua „ATP Cup”: ce șanse are Marius Copil să ducă România la masa granzilor

Tenisul masculin va avea trei competiții pe echipe! Criteriu inedit de selecție în noua
  • Publicat:
  • Actualizat:

Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis (ATP) a lansat un format competițional propriu pentru echipele naționale, care va debuta în 2020.

  • ATP Cup va avea concurență serioasă. Cupa Davis, tradiționala întrecere pe națiuni din tenisul masculin, lansată în 1900, aparține Federației Internaționale de Tenis, iar începând din 2019 va aborda un nou sistem de stabilire a campioanei, gândit ca un turneu final, programat în luna noiembrie. Germanul Alexander Zverev avertiza însă, la începutul acestei săptămâni, că Rafael Nadal va fi singurul jucător de top care va mai juca în Cupa Davis, având în vedere faptul că noul investitor este conaționalul său, fotbalistul Barcelonei, Gerard Pique, iar gazda turneului – orașul Madrid. De două sezoane, o altă competiție, gândită ca o înfruntare între Europa și restul lumii, face furori între fani: Laver Cup. Acest proiect îl implică direct pe Roger Federer.

ATP Cup va alinia la start 24 de echipe și se va juca, timp de zece zile, în trei orașe din Australia, în luna ianuarie, înaintea primului turneu de Mare Șlem al anului. Din acest punct de vedere, întrecerea ar servi ca o bună încălzire pentru sportivi, datorită celor câteva meciuri garantate în grupe, care îi pot ajuta pe tenismeni să își regăsească ritmul competițional.

Noua întrecere va împărți națiunile în șase grupe de patru, opt echipe urmând să se califice pe un tablou eliminatoriu care va decide campioana. În plus, ATP Cup va pune la bătaie 750 puncte ATP (cu 150 de puncte mai mult decât primește un finalist la un turneu Masters 1000 sau 30 de puncte mai puțin decât obține un semifinalist la turneele de Mare Șlem) și un fond de premiere de 15 milioane de dolari, anunță ATP-ul, pe site-ul oficial.

Lista echipelor participante va fi determinată pe baza clasamentului ATP, în funcție de poziția celui mai bun jucător din fiecare țară. În acest moment, 28 de țări au cel puțin un sportiv mai bine clasat decât România, care punctează prin Marius Copil, pe poziția 61 ATP.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup