„Nu știu dacă țineți minte acel meci cu Na Li… De fiecare dată vin aici, sperând că pot să joc la fel”. A dat start lui 2019 cu o victorie mare pentru tenisul românesc și spune de ce e îndrăgostită de China: „Ați văzut cum reacționează când dau slice?”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Monica Niculescu a reușit victoria startului de sezon în tenisul românesc, în primul tur de la Shenzhen, 6-0, 6-2 în fața Jelenei Ostapenko (22 WTA). Jucătoarea care la final de 2018 a avut emoții legate de menținerea în Top 100, din cauza accidentărilor care i-au pus pauze în evoluții, a vorbit la interviul de pe teren, de la finalul partidei despre relația specială pe care o are cu turneul, dar și cu cea mai populată țară a lumii.

Crainicul arenei care a primit misiunea de a-i lua interviu Monicăi, la finalul partidei, a anunțat că românca a fost prezentă la toate cele șase ediții precedente ale turneului apărut în calendarul competițional WTA în 2013.

Am amintiri superbe din China. Îmi aduc aminte când am jucat la dublu pe acest teren teren și am câștigat (n.r. – în 2016, cu Vania King și în 2014, alături de Koukalova). Îmi place să joc în China, îmi place aici mult. Nu știu dacă voi mai țineți minte că am jucat acel meci împotriva lui Na Li, am pierdut în decisiv (n.r. – în 2014, în sferturi, scor 5-7, 6-4, 4-6), am jucat cel mai bun meci din viața mea și mi-am spus că nu va fi ultima oară când vin la Shenzhen. De fiecare dată vin aici, sperând că pot să joc la fel cum am făcut-o atunci, cu ea„, a explicat Monica Niculescu.

La conferința de presă, Monica a dus mai departe ideea. „Țin minte când, venind din calificări, a trebuit să o înfrunt pe Na Li (n.r. – Beijing 2011) și știu că făcuseră terenul acela special pentru ea, terenul mare. Aam jucat incredibil, m-am simțit bine, era tribuna plină și am câștigat 6-4, 6-0. Acolo am primit impulsul de a iubi aceste locuri. Și, trebuie să spun, lumea mă place aici, îmi iubește jocul. Ați văzut cum reacționau când dădeam un slice. Îmi place sentimentul ăsta, emoția„, a completat Monica.

  • Cel mai bun rezultat obținut de Monica Niculescu la Shenzhen a fost prezența în semifinale, la debutul turneului, din 2013 (când era învinsă de Koukalova, alături de care, un an mai târziu, avea să se impună la dublu). 
  • Monica Niculescu a învins în premieră o jucătoare de Top 50 la Shenzhen.

Crăciun în avion, sacrificiul pentru performanța din start de sezon

Monica Niculescu a povestit la conferința de presă că a petrecut Crăciunul în avionul spre China pentru a ajunge la turneul de Shenzhen, dar că nu regretă nicio secundă.

Pe teren, slătineanca a oferit și detalii despre o partidă în care a câștigat de două ori câte șase game-uri la rând, Ostapenko reușind să obțină, în start de set doi, game-urile de onoare.

M-am simțit destul de bine. Toată săptămâna am jucat bine, am avut două meciuri în calificări, poate că asta a fost bine pentru mine. Am făcut un joc solid și mă bucur că în setul doi am revenit de la 0-2. A fost un meci bun pentru mine și mă bucur că am, din nou, șansa de a evolua împotriva unor astfel de jucătoare„, a spus Monica Niculescu.

Parcursul Monicăi Niculescu în turneul de la Shenzhen:

  • calificări, turul 1: 6-0, 6-3 cu Khromacheva (135 WTA)
  • calificări, turul 2: 6-2, 6-2 cu Hibino (114 WTA)
  • turul 1: 6-0, 6-2 cu Jelena Ostapenko (22 WTA)

 

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Este OBLIGATORIU în România. Sistemul se aplică în toată țara
Este OBLIGATORIU în România. Sistemul se aplică în toată țara
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele