EXCLUSIV | Particularitatea sezonului 2018 pentru Sorana Cîrstea, ce a învățat de la Ostapenko, cum s-a schimbat de la sfertul de finală de la RG 2009, de ce spune: „Nu regret nimic!” și ce s-a întâmplat cu terenul din spatele casei din Târgoviște

EXCLUSIV | Particularitatea sezonului 2018 pentru Sorana Cîrstea, ce a învățat de la Ostapenko, cum s-a schimbat de la sfertul de finală de la RG 2009, de ce spune:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Turneul de la Roland Garros este cel care a consacrat-o pe Sorana Cîrstea, în 2009. Românca aflată pe locul 41 la startul acelei ediții învingea la rând trei favorite – pe Alize Cornet (21), Caroline Wozniacki (10) și Jelena Jankovic (5 – cu o revenire superbă, 6-0, 9-7 după cedarea primului set) și juca un sfert de finală care rămâne, până la acest moment, punctul de referință în cariera ei. Marți, de la ora 12:00 (ora României), Sorana Cîrstea începe un nou asalt la Paris, împotriva australiencei Daria Gavrilova (cap de serie 24 la Paris). Acum, Sorana are 28 de ani, este pe locul 49 în clasamentul mondial, a trecut prin accidentări. Iar sezonul ei 2018 are o particularitate, până în acest moment.

În ultimii trei ani, adică de la ediția 2015 încoace, Sorana Cîrstea are un singur meci câștigat pe tabloul principal la Paris. Pregătirea pentru Roland Garros nu a fost perfectă în 2018. Dacă în 2017, Sorana reușea un super-rezultat la Madrid, acum românca stă mai bine la capitolul rezultate pe zgură la dublu. Acolo, are o semifinală jucată la Roma, la puternicul turneu Premier 5, în condițiile cele mai apropiate de Paris pentru circuitul feminin. La simplu, are mai multe înfrângeri decât victorii (4-3). Însă, per total, în acest moment, lăsând-o deoparte pe Simona Halep, alte două dintre jucătoarele tricolore cu ștate vechi în prima sută mondială au clasament mai bun la dublu decât la simplu (Monica Niculescu – locul 18 WTA la dublu față de 60 – la simplu și Irina Begu – locul 28 la dublu, față de 40 la simplu). Pentru Sorana Cîrstea, notăm o semifinală jucată la dublu într-un turneu Premier 5, în timp ce la simplu, cel mai bun rezultat în sezon, deocamdată, este un sfert de finală într-un turneu de categorie International. Ce se întâmplă totuși, cu jucătoarele din România din urma Simonei, care, parcă au rezultate mai bune la dublu în ultima vreme? Sorana a răspuns la această întrebare pentru ProSport. „Eu nu aș spune asta. Pentru că la dublu joc puțin, turneul de la Roma, Roland Garros. Eu folosesc dublul pentru simplu, nu pun bază pe dublu„.

Paradoxul este uriaș pentru Sorana. În urmă cu exact un an, Sorana, spunea că nu mai joacă dublu în viața ei, după ce durerile la umărul drept au reapărut în timpul unui meci de dublu de la Roland Garros. Și asta a costat-o, în mare parte, meciul de simplu, din turul doi, împotriva ibericei Carla Suarez Navarro. „Da, inițial nu am vrut să mai joc dublu și mi-am propus să nu mai joc dublu. Însă, acum am avut nevoie de niște meciuri, să petrec cât mai mult timp pe teren și atunci am folosit dublul pentru simplu. Nu m-am gândit că voi fi în semifinale la Roma. Dar, mă înțeleg foarte bine cu Alona (n.r. – Jelena Ostapenko), avem o conexiune foarte bună pe teren și se vede asta. Iar la dublu joc degajată. Nu îmi pasă de rezultat și, atunci, normal că fiind două jucătoare puternice, suntem o echipă bună„, a explicat Sorana pentru ProSport.

Discuția curge natural, chiar dacă Sorana este, la ora dialogului din vestiar, deja obosită.

Cum te-ai schimbat față de Sorana din 2009, cea care făcea un sfert de finală în turneul de la Roland Garros?
Cred că m-am maturizat, ca orice om. Am trecut prin anumite lucruri în viață, încerc să privesc lucrurile altfel și îmi place să spun că fiecare situație mă face mai puternică. Am trecut prin momente frumoase de atunci, dar și prin momente mai puțin bune, însă nu regret nimic! De asta sunt aici, astăzi. În fiecare zi învăț – chiar cred asta – că omul cât trăiește învață. Chiar dacă pare un clișeu.

Ai petrecut mult timp alături de Jelena Ostapenko. Ce ai învățat tu de la ea și ce a învățat ea de la tine?
Cred că eu am învățat de la Jelena Ostapenko să folosesc mai mult picioarele, să intru mai mult cu corpul în minge, iar ea de la mine – nu știu neapărat ce a învățat. va trebui să spună ea. Însă suntem două jucătoare agresive, puternice din spate și ne completăm.

Cum este această relație cu Alona, care nu este din generația ta. Pare o urmașă a Anei Ivanovic, dar este, totuși, o diferență de zece ani…
Nici Ana nu era chiar generație cu mine. Era o diferență de trei ani. Aici, pe circuit însă, nu contează vârsta. Suntem o familie. Ne asemănăm ca și stil de joc și, așa cum am zis, nici una nu ne bazăm pe dublu, așa că atunci când jucăm împreună, o facem degajat. Ne face plăcere, ne distrăm, S-a legat și o prietenie în afara terenului – ceea ce este frumos. E frumos să ai și prieteni la locul de muncă. Suntem două firi diferite, nu știu exact ce ne apropie, dar mereu este o atmosferă bună între noi.

Am văzut, la Roma, un fotograf venit special pentru a te fotografia, din partea New Balance. În industria asta, tu ajuți mai mult New Balance-ul, pentru că ești un vector de imagine important pentru ei, cu multe ședințe foto, sau New Balance te ajută mai mult pe tine?
Ne ajutăm unii pe alții. Cu cât joc mai bine, cu atât au mai multă expunere și, deci, este mai bine pentru ei.

La Târgoviște, când ajungi, mai ai chef să joci pe terenul din spatele casei?
Nu, nu mai joc. Însă terenul este folosit de ai mei. Joacă mama, joacă tata. Terenul este în stare bună!

  • Meciul Sorana Cîrstea – Daria Gavrilova este prima partidă programată, marți, pe Terenul 6.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă:
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă: "Era extraordinar, diferit…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
Obligatoriu pentru cei care stau la CURTE. Este cea mai bună soluție pe care o au
Obligatoriu pentru cei care stau la CURTE. Este cea mai bună soluție pe care o au
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×