Alarmă falsă. Halep nu se retrage de la Indian Wells din cauza decesului vărului său. Simona a făcut luni un singur antrenament, în loc de două

Alarmă falsă. Halep nu se retrage de la Indian Wells din cauza decesului vărului său. Simona a făcut luni un singur antrenament, în loc de două
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Simona Halep a făcut luni, la Indian Wells, un singur antrenament, în loc de două, conform programării oficiale.

UPDATE Deși au existat unele zvonuri despre o posibilă retragere a Simonei Halep de la Indian Wells pentru a participa la înmormântarea vărului său, care a fost găsit spânzurat luni seară, iată că acestea au fost infirmate și sportiva noastră va participa la turneul din SUA. Halep va evolua direct în turul doi, acolo unde o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre o jucătoare venită din calificări și Silvia Soler-Espinosa (Spania), poziția 64 în ierarhia mondială.

Sportiva noastră se află pe aceeași parte de tablou cu Serena Williams (SUA), principala favorită a competiției și liderul clasamentului WTA, cele două putând să se întâlnească în semifinale.


Cu o oră înainte de tragerea la sorți a tabloului feminin de la Indian Wells, Simona Halep a renunțat la al doilea antrenament al zilei de luni (după-amiază, de la ora 14:00 – ora locală, 24:00 – ora României, la scurt timp după ce în presa din România au apărut primele informații legate de moartea vărului primar al jucătoarei aflate pe poziția a treia a clasamentului WTA).

Nicia Arghir (29 de ani), a fost găsit spânzurat noaptea trecută, iar primele indicii sugerează că este vorba despre o sinucidere. Dincolo de legătura de sânge, tânărul era aproape de sportul care a făcut-o celebră în lumea întreagă pe Simona: era instructor de tenis într-un club din Constanța, iar numele său se regășește în baza de date a ITF-ului, dar și a site-urilor de profil dedicate sportului alb, după ce în 2002, evolua în circuitul juniorilor, participând în calificările a două ediții consecutive ale turneului ITF de la Mamaia.

Simona Halep este văzută de Tennis Channel drept favorită la accederea în semifinalele turneului de la Indian Wells: un posibil abandon ar determina coborârea constănțencei pe poziția a patra WTA, dar și pierderea unui bonus financiar substanțial, acordat de WTA în funcție de rezultate, după participarea la toate cele patru turnee Premier Mandatory – Indian Wells, Miami, Madrid și Beijing.

  • Maria Șarapova și Serena Williams au împărțit șapte din ultimele opt titluri din seria de turnee Premier Mandatory: trei titluri pentru rusoaică și patru pentru americancă, „intrusa” fiind Flavia Pennetta, câștigătoare în 2014 chiar la Indian Wells.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×