Nadal și Dimitrov se luptă pentru un loc în finala Australian Open 2017. Victorie clară obținută de Rafa în fața lui Raonic

  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal s-a calificat în semifinalele turneului de la Melboune, după ce l-a învins, miercuri, scor 6-4, 7-6, 6-4, pe canadianul Milos Raonic (3 ATP) și va juca pentru un loc în finala competiției cu bulgarul Grigor Dimitrov.

Rafael Nadal, numărul 9 mondial, a evoluat la cel mai înalt nivel în meciul cu Milos Raonic, al treilea jucător al lumii. Jucătorul spaniol nu a avut probleme pe propriul serviciu în primul set și a reușit să facă break-ul în game-ul șapte. Nadal s-a impus cu 6-4, într-o mansă în care a reușit 12 lovituri direct câștigătoare și a comis doar două erori neforțate.

Setul secund a fost mult mai echilibrat. Raonic a condus cu 5-4 și a ratat trei mingi de set pe serviciul lui Nadal. Spaniolul a împins setul în tiebreak, unde a salvat între trei mingi de set ale canadianului. Nadal s-a impus în prelungirile setului cu 9-7 și conducea cu 2-0 la seturi.

Setul al treilea a fost condus tot de spaniol, care a făcut break-ul la 5-4 și a închis meciul în favoarea sa, cu 6-4, 7-6, 6-4 și va juca în semifinale la Australian Open cu Grigor Dimitrov. În disputele directe, Nadal conduce cu 7-1.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul

Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer

SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”

Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă

BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…

Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a vrut să iasă la poartă. Cum a fost convins să se predea
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a…
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”

Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!

Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”

Toți românii vor fi verificați. Ce documente trebuie să ai la tine din 31 martie

Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”

Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal

Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?

Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut