Rafa e „regele” tenisului în 2013. Este primul semifinalist la Turneul Campionilor, iar Djokovic nu-l mai poate detrona din fruntea ATP

Redactor:
Marius Hutu
Rafa e
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rafael Nadal este omul anului în tenisul mondial. După ce a primit un premiu special pentru cea mai spectaculoasă revenire, spaniolul a reușit azi să-și asigure locul 1 mondial la sfârșitul sezonului. Nadal mai avea nevoie de 200 de puncte în Turneul Campionilor de la Londra pentru a scăpa de orice emoție în această privință, iar prima ocazie s-a ivit în fața lui Stanislas Wawrinka.

„Matadorul” s-a impus cu 7-6, 7-6 în fața elvețianului, la capătul unui meci de mare luptă, în care adversarul a reușit să revină în fiecare set după ce a avut câteun break handicap. Wawrinka a avut chiar șanse să prelungească meciul, după ce în primul set a avut 5-4 în tie-break, iar în actul secund a beneficiat chiar minge de set, tot în tie-break, la 6-5. Spaniolul a replicat însă cu servicii foarte bune și mingi câștigătoare, astfel că a încheiat ambele seturi în favoarea lui.

Prin acest rezultat, Rafa Nadal și-a asigurat locul 1 în ATP la sfârșitul sezonului pentru a treia oară în carieră, după ce a mai reușit același lucru în 2008 și 2010. Totodată, ibericul este primul semifinalist la Turneul Campionilor din acest an, indiferent de celelalte rezultate din grupă. Au mai rpămas de disputat Ferrer – Berdych (azi, ora 22:00), Nadal – Berdych și Ferrer – Wawrinka (ambele vineri).

Acest trofeu este și singurul care-i lipsește lui Nadal din palmares. Până acum, Rafa a jucat doar o finală în Turneul Campionilor, în 2010. În acest an, liderul mondial a câștigat două turnee de Grand Slam (Roland Garros și US Open), dar și cinci titluri Masters Series. În meciurile cu jucători din Top 10, bilanțul lui Rafa este acum de 22-4. Iar cu Wawrinka, scorul a ajuns la 12-0!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Documentul ce trebuie depus de proprietarii de TEREN. Este obligatoriu până pe 7 iunie
Documentul ce trebuie depus de proprietarii de TEREN. Este obligatoriu până pe 7 iunie
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele