„Miki” Buzărnescu, elogiată de Cristian Tudor Popescu: „Ea poate fi un exemplu pentru Halep”

Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihaela Buzărnescu (57 WTA, 29 de ani) a pierdut, sâmbătă, finala turneului de la Hobart, scor 1-6, 6-4, 3-6, în fața belgiencei Elise Mertens (39 WTA, 22 de ani), după un meci întrerupt de patru ori din cauza ploii. Totuși, saltul spectaculos al tenismenei a fost salutat de Cristian Tudor Popescu într-un editorial pe republica.ro

„Miki” Buzărnescu va face un salt spectaculos până pe locul 44 WTA, începând de luni, după ce la începutul lui 2017 se afla pe locul 540 în lume: „Cu câțiva ani în urmă, Mihaela Buzărnescu juca în calificări pentru a intra pe tabloul principal în turneul bucureștean WTA de la Arenele Moarte, pe atunci încă vii. Jocul ei nu era deloc rău ca nivel tehnic, dar nu aduna puncte: multe lovituri se duceau un deget afară sau în bandă, recepționa cu grimase ca de ulcer atât greșelile proprii, cât și „noroacele” adversarei, rata mingile importante. Părea că tenisul e un chin prin care trebuie să treacă de-o viață, de când muncea din greu antrenată de tatăl ei, pe terenurile de la ștrandul Tineretului. Ce ne arată acum, la 29 de ani, Mihaela Buzărnescu este o minune într-un sport în care nu există minuni. Întreg jocul Mihaelei s-a schimbat ca în Transformers: cu aceleași piese componente, mașina second hand cu motorul dând rateuri s-a prefăcut într-un monopost de Formula 1. Forehandul și reverul, lungi și aspre, ciupesc acum tușa, unghiurile sunt ascuțite, desele veniri la fileu le încheie cu voleuri apăsate sau smeciuri sigure, după lovituri de stângace care scot adversara din teren. Mihaela Buzărnescu ne dezvăluie, în fine, secretul ei: de fapt, știa tot tenisul. Cum a fost posibilă această metamorfoză? Nu altfel decât printr-o descoperire de sine, provocată de un „magician” al cărui nume nu a dorit să-l facă public. Acest „inginer de suflete” a învățat-o să se uite în alt fel la ea însăși. Când înoți ani de zile prin mlaștina locurilor de la 200 în sus, în turnee prăpădite, aproape fără spectatori, poți să-ți pierzi stima de sine, să te consideri o jucătoare de rând, iremediabil pierdută. A avut o asemenea autoflagelare chiar și Simona Halep, în fața lui Darren Cahill, la Miami 2017, în perioada neagră a începutului de an, darmite Mihaela…”

Cristian Tudor Popescu susține că Halep ar avea de învățat de la tenismena de 29 de ani: „S-a întâmplat cu Mihaela Buzărnescu ceea ce Ion Țiriac îi cere Simonei Halep: „Trebuie să-ți dai seama cine ești!”. Și, deși Mihaela e locul 44, ea poate fi un exemplu pentru numărul 1 mondial. Îi rămâne marii campioane Simona Halep să împlinească de marți, la Melbourne, dorința lui Țiriac”.

Simona Halep începe, în premieră, un turneu de Mare Șlem din postura de principală favorită la ediția 2018 a Australian Open-ului, programată în perioada 15-28 ianuarie.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Rusia retrage trupele. S-a ajuns la un acord. Kremlinul a confirmat
Rusia retrage trupele. S-a ajuns la un acord. Kremlinul a confirmat
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online