Mergea a ajuns în semifinale la Roland Garros după ce a doborât doi coloși, cu 11 titluri de Grand Slam. Românul a „dat” ture de vestiar după calificare

Redactor:
Marius Hutu
Mergea a ajuns în semifinale la Roland Garros după ce a doborât doi coloși, cu 11 titluri de Grand Slam. Românul a
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Florin Mergea și Marin Draganja (Croația) au câștigat în sferturi cu 6-7, 6-3, 7-6 în fața lui Daniel Nestor și Nenad Zimonjic. În semifinale, perechea româno-croată va evolau în semifinale cu spaniolii Granollers și Lopez 

Povestea lui Florin Mergea la Roland Garros continuă în cel mai plăcut mod cu putință. După ani de zile în care a stat în umbră, jucătorul de 29 de ani a „explodat” și arată un tenis de mare clasă pe zgura pariziană. Alături de un puștiul „zbuciumat” din Croația dar în același timp nostim, Marin Draganja, Florin a ajuns până în semifinalele competiției. Alături de Garbine Muguruza în turneul feminin, Mergea și Draganja reprezintă surprizele plăcute ale ediției din acest an de la French Open.

În sferturile de finală, perechea româno-croată a reușit să doboare doi titani ai jocului de dublu, Daniel Nestor și Nenad Zimonjic, care au adunat 11 titluri de Grand Slam și alte nenunărate victorii importante de-a lungul carierei. Adversarii au fost inclusiv numărul 1 mondial în ATP, astfel că șansele lui Mergea și Draganja erau mici să acceadă în semifinale, cel puțin pe hârtie. Până la urmă, cine erau acești noi „puști” pentru un meci de dublu, având în vedere că adunau doar 52 de ani în comparație cu cei 80 ai „maeștrilor”? Mergea este cel care mănâncă îngheață înainte de meci, informație care a ajuns și la urechile lui Nestor. „Trebuie să mânânci trei cupe înaintea partidei cu noi”, îi spunea canadianul lui Florin în preziua jocului. Sau Marin Draganja este jucătorul care și-a uitat până și tricoul în bagaj înainte de primul tur. Și totuși, necunoscuții publicului francez au dat lovitura după o partidă în care croatul nu a fost în apele lui. Mergea a fost însă la cel mai înalt nivel și l-a  tras după el și pe Marin Draganja, care și-a adus însă aportul decisiv tocmai în tiebreak-ul final, când cei doi au revenit de la 3-5 la 7-5!

„Am avut șanse cu coșul”

„A fost un meci foarte obositor, mai ales că am jucat și în ziua precedentă în optimi. Ei s-au odihnit, în schimb. Am avut multe șanse în primul set, trebuia să-l câștigăm cu 6-2. Singura noastră grijă a fost să nu scăpăm toate oportunitățile. Am avut șanse cu coșul. Ei au avut 4-1 în tiebreak-ul final, dar bine că amândoi am jucat ce trebuia pe final”, a declarat Mergea după un joc în care a avut foarte mult sânge rece. De fapt, în pereche, românul a fost sârb, în timp ce Draganja a părut copleșit de emoții, fiind de altfel jucat foarte des de adversari. „La un moment dat am fost prea mult sârb. Marin mi-a spus după meci că am fost atât de sus, iar el a simțit că se duce în jos. Că trebuie să-l las să respire în anumite momente, a obosit și nu putea să-și miște picioarele. Nu aveam de unde să știu, suntem de câteva zile împreună, acum ajungem să ne cunoaștem, să află lucruri unul despre celălalt”, a continuat jucătorul român, care visează acum și la finală. În semifinale, adversarii sunt spanioli, Granollers și Lopez, cei care i-au eliminat pe frații Bryan cu 6-4, 6-2.

Florin Mergea va intra în Top 40

Florin Mergea și Marin Draganja joacă pentru prima dată un turneu de două săptămâni. Românul a adunat atâta adrenalină după jocul din sferturile de finală, încât „am dat vreo trei ture de vestiar. Nici nu știam că se joacă tie-break în setul decisiv”, a spus Florin. Pentru calificarea în semifinale, cei doi jucători vor primi câte 720 de puncte. „Mă uit la punctaj și nu îmi vine să cred, am adunat o căruță de puncte la Roland Garros”. Performața celor doi produce deja efecte în viitorul imediat al acestora. Ei vor pătrunde în Top 40, astfel că vor avea acces la toate turneele importante. Pentru concluzii, ne-a rămas o întrebare, unde a stat „ascuns” Florin Mergea atât timp? „Nu aș fi fost aici dacă soția mea (n.r. Daiana) n-ar fi tras de mine acum 2-3 ani. Locul meu e aici, iar meciul de azi demostrează acest lucru”, a răspuns Mergea.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…