Mami 'Manic' Serena. 30 de lovituri câştigătoare i-au adus septuplei campioane victoria cu numărul 90 la Wimbledon. Adversara a rezistat doar 62 minute pe teren, dar a avut şi ea un 'solo' în meci

9 iul 2018 991 afişări Comentează şi tu Tenis
Mami 'Manic' Serena. 30 de lovituri câştigătoare i-au adus septuplei campioane victoria cu numărul 90 la Wimbledon. Adversara a rezistat doar 62 minute pe teren, dar a avut şi ea un 'solo' în meci

Serena Williams s-a calificat fără emoţii, luni, în sferturile Wimnledon 2018. Jocul americancei de Manic Monday a fost chiar aşa - manic - înnebunitor, încărcat cu energie, electrizant. Favorita 25 nu a fost niciun moment în pericol într-o partidă de 62 minute, încheiată cu un 6-2, 6-2 simetric în faţa unei Evgeniya Rodina ajunse la limita resurselor fizice. Jucătoarea cu 23 de titluri de Mare Şlem în palmares va evolua, marţi, împotriva italiencei Camila Giorgi (52 WTA).

Start forte pentru Williams

A fost demonstraţie de forţă de la primul punct. Un rever câştigător a transmis semnal clar în duelul mămicilor. Serena a sprintat pe tabelă, s-a împotmolit pentru o clipă la 40-15 - o situaţie pe care aveam să o întâlnim de mai multe ori în partidă, americanca ratând din câteva poziţii clare, inclusiv mingi din inima careurilor de serviciu. Însă, Williams a ştiut să închidă, înainte ca lucrurile să devină periculoase - în cazul primului game cu un trasor în lung de linie decisiv. Break-ul a venit rapid şi natural: americanca a pedepsit cu winner serviciul doi al Rodinei.

În faţa unei jucătoare care tocmai şi-a asigurat revenirea în Top 100, Serena Williams a dezlănţuit forţa, lovind agresiv şi ţinând punctele scurte, fiind motivată, atentă şi cu un nivel de bază de joc ridicat. Rodina a punctat în premieră. cu tură pe serviciu, în game-ul patru. Tabela însă înclina deja autoritar spre Serena, care în primele cinci game-uri, reuşise deja 13 lovituri câştigătoare (doar 2 aşi).

Serena Williams a fost împinsă de două ori pe egalitate la serviciu. Trasă în jos de dublă greşeală, ori de un voleu ratat. Deplasarea americancei arată mult mai natural, pe iarba de la All England Club, comparativ cu ceea ce s-a văzut la Roland Garros. Serena a reuşit să revină decisiv în raliu chiar şi după ce s-a împiedicat, iar Rodina, bandajată la picior, uşor târşâind picioarele între puncte, nu a putut decât să privească cum cifrele se schimbă pe tabelă mult mai des în dreptul adversarei sale, într-un prim set de 31 minute în care Williams a trimis 17 lovituri câştigătoare (faţă de trei ale Evgeniya Rodina) şi a greşit doar de opt ori. Două duble greşeli - ultima pe minge de set, au uşurat alunecarea Serenei Williams spre 1-0 la seturi.

O faci să aştepte... Serena taxează pe tabelă

O pauză prelungită de Rodina înaintea startului setului doi a capacitat-o şi mai mult pe Serena Williams. Doi aşi consecutivi i-au adus Serenei Williams primul joc în manşa a doua, iar acestei serii i-a urmat o alta, de două retururi câştigătoare. Break-ul a venit, iar o nouă demonstraţie de forţă la serviciu a pus-o pe Serena la 3-0 şi trei game-uri distanţă de sferturi.

Evgeniya Rodina răsufla greu.

Momentul Rodinei

Evgeniya Rodina a avut propriul solo în meciul din optimi, pe Central. Rusoaica a simţit ezitarea Serenei Williams la 3-1 în setul doi. Nu a clipit: un passing pe diagonală i-a adus minge de break şi a atacat. Cu retur în lung de linie. Şi i-a ieşit. I-a luat break Serenei Williams.

Imediat însă, septupla campioană de la Wimbledon a replicat: break la zero, tură autoritară pe serviciu şi un ultim forcing pentru Serena, care obţine victoria cu numărul 90 pe tabloul de la All England Club, alimentată de 30 de lovituri câştigătoare. 6-2, 6-2, în 62 de minute.

Citeşte şi: Manic Monday, LIVE | Tabloul sferturilor e complet, la simplu feminin. Regal cu 60 titluri de Mare Şlem, pe Central: Nadal joacă ACUM, după victorii bliţ reuşite de Federer şi Serena Williams

Citeşte şi: Fed Express, în sferturi. Roger Federer continuă cursa pentru al 9-lea trofeu, cu o primă victorie în faţa unui stângaci la Wimbledon 2018

Citeşte şi: VIDEO | Navratilova s-a dat cu capul de masă când a auzit declaraţiile Simonei Halep: "Bla, bla, bla..."

Citeşte şi: Ultimul mare ŞOC la Wimbledon 2018: singura favorită din Top 10 rămasă în concurs a fost eliminată în minimum de seturi, luni, în optimi. Cine este acum cea mai bine clasată sportivă în cursa pentru trofeu

Citeşte şi: Moment halucinant în meciul jucătoarei care a scos-o din turneu pe Simona Halep. 'Nu îmi amintesc unde a aterizat mingea ta'. Hsieh a fost furată de arbitră: 7 minute de întrerupere şi reacţie lipsită de fairplay a Cibulkovei | VIDEO

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.