Lucie Safarova a câștigat turneul WTA de la Praga. Al treilea succes „pe teren propriu” pentru jucătoarea din Cehia

Lucie Safarova a câștigat turneul WTA de la Praga. Al treilea succes
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lucie Safarova, numărul 16 WTA, a câștigat, sâmbătă, primul său titlu din 2016, după victoria în trei seturi, scor 3-6, 6-1, 6-4, în finala turneului de la Praga, cu Samantha Stosur, din Australia, locul 25 mondial. Este al treilea trofeu pentru Safarova în capitala Cehiei.

Lucie Safarova (16 WTA), jucătoarea care a jucat finala din 2015 la Roland Garros, a fost condusă cu 2-0 în debutul ultimului act de la Praga de Samantha Stosur (25 WTA). Sportiva din Australia a păstrat avantajul până la final și a închis manșa cu 6-3. Setul secund a fost în favoarea sportivei din Cehia. Stosur a avut mari probleme pe propriul serviciu, a comis patru duble greșeli și i-a permis adversarei să facă două break-uri și să se impună cu 6-1.

Decisivul a fost echilibrat până la scorul de 3-3, când Lucie Safarova a câștigat împotriva serviciului și nu i-a mai dat șanse adversarei sale să revină în meci. S-a terminat 3-6, 6-1, 6-4 pentru jucătoarea din Cehia, care s-a impus, pentru a treia oară în carieră, la turneul de la Praga, după ce a mai cucerit trofeul în 2012 și 2013.

Lucie Safarova a avut mari probleme din cauza unei accidentări la începutul acestui an și nu a fost în cea mai bună formă. Sportiva în vârstă de 29 de ani a fost eliminată în primul tur al precedentele cinci turnee la care a luat startul: Doha, Indian Wells, Miami, Charleston și Stuttgart.

În semifinale, Lucie Safarova a trecut de Karolina Pliskova, în timp ce Samatha Stosur a învins-o pe Svetlana Kuznetsova, după ce jucătoarea din Rusia s-a retras din cauza unei accidentări.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Anunț pentru cei care stau la ultimul etaj din bloc. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
Anunț pentru cei care stau la ultimul etaj din bloc. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele