Copil l-a eliminat pe Crivoi în turul I al calificărilor de la Roland Garros: 6-4, 7-6. Ungur a pierdut dezamăgitor cu Bemelmans 6-1, 3-6, 4-6

Copil l-a eliminat pe Crivoi în turul I al calificărilor de la Roland Garros: 6-4, 7-6. Ungur a pierdut dezamăgitor cu Bemelmans 6-1, 3-6, 4-6
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meci, Marius Copil, 6-4, 7-6. Puternicul serviciu al arădeanului a făcut diferența într-o întâlnire în care nu și-a cedat serviciul niciodată. În tie-break-ul setului al doilea, Copil a condus cu 5-2, Crivoi a sperat la o revenire, însă Marius s-a desprins din nou, la 7-4. În turul al doilea al calificărilor de la Paris, jucătorul în vârstă de 23 de ani îl va întâlni pe Ante Pavic (Croația).


Ungur a pierdut meciul cu Bemelmans, 6-1, 3-6, 4-6, după ce a condus cu set și break în actul al doilea. Piteșteanul a avut break în față și în manșa decisivă, la 3-1 și 4-2, dar belgianul a întors scorul de fiecare dată.


UPDATE 14:15 Încă trei break-uri s-au mai produs în decisivul dintre Ungur și Bemelmans, dintre care două pentru belgian. 4-3 pentru Adrian, iar Ruben urmează la serviciu. Copil servește pentru a rămâne în setul al doilea, 5-6.


UPDATE 14:00 Break Ungur, 3-1. Adrian a luat o opțiune importantă la câștigarea meciului.


UPDATE 13:52 Crivoi a echilibrat jocul împotriva lui Copil . Victor pune din ce în ce mai multe probleme la retur în actul al doilea, însă Marius rămâne calm și ține scorul strâns, 3-4. Ungur și-a făcut mult mai lejer game-urile pe propriul serviciu în setul doi, 2-1.


UPDATE 13:38 Set Bemelmans, 6-3. Ungur și-a pierdut încă o dată serviciul, la 4-3 pentru adversar, iar inconstanța românului din actul al doilea s-a dovedit decisivă, 6-1, 3-6.


UPDATE 13:30 Răsturnări de situația în manșa a doua a meciului dintre Ungur și Bemelmans. Piteșteanul a fost condus cu 2-1, scorul a devenit 3-2 pentru el, ca apoi belgianul să preia din nou conducerea, 4-3. La serviciu se află Adrian. 


UPDATE 13:15 SET Copil, 6-4. Serviciul lui Marius a funcționat perfect, iar break-ul reușit în debutul setului s-a dovedit crucial. Ungur se află tot mai aproape de victorie împotriva lui Bemelmans, 6-1, 3-2 și serviciul.


UPDATE 13:00 Ungur defilează în fața lui Bemelmans, 6-1, 1-0, rupându-i serviciul adversarului și în setul al doilea. Copil a început și el puternic jocul cu Crivoi: 3-2, cu break.


UPDATE 12:50 Victor Crivoi servește primul în meciul cu Marius Copil și a reușit să câștige primul game al întâlnirii. Marius vine după turneul carierei, învingându-l  în primul tur pe Marcel Granollers la Mastersul de la Madrid, ca apoi să-l țină în șah pe Grigor Dimitrov. Arădeanul a pierdut în tie-break-ul actului decisiv în fața campionului de la București.


UPDATE 12:38 A început partida dintre Adrian Ungur (132 ATP) și Ruben Bemelmans (164 ATP), iar românul servește primul. în cazul calificării în turul secund alcalificărilor, piteșteanul va evolua împotriva învingătorului dintre Ilija Bozoljac (Serbia) și Kimmer Coppejans (Belgia).


Singurul turneu de Grand Slam care se desfășoară pe zgură, Roland Garros, se apropie de start, iar primul tur va avea loc pe 25 mai. Tenismenii români, crescuți pe suprafața roșiatică, așteaptă cu nerăbdare să intre pe zgura pariziană, alimentați de o sete de performanță în competițiile mari.

Simona Halep (4 WTA), Sorana Cîrstea (27 WTA), Monica Niculescu (75 WTA), Alexandra Cadanțu (80 WTA) și Victor Hănescu (82 ATP) sunt calificați direct pe tabloul principal, însă acolo mai pot apărea și alte prezențe românești. Marți, în prima zi a calificărilor, Marius Copil (152 ATP) îl înfruntă pe Victor Crivoi (228 ATP), în timp ce Adrian Ungur (132 ATP) pleacă cu prima șansă în fața belgianului Ruben Bemelmans (164 ATP), un specialist al suprafețelor rapide. Tabloul feminin al calificărilor va fi anunțat marți seară de organizatorii din capitala Franței.

Premii record la ediția din 2014

Ediția din 2014 a Roland Garros (25 mai – 8 iunie) va pune la dispoziție premii în valoare totală de 25.018.900 de euro, sumă suplimentată cu 3 milioane de euro față de turneul din 2013. Câștigătorii de la Paris, atât de pe tabloul feminin, cât și de pe cel masculin, vor încasa un cec de 1.650.000 de euro, cu 10% mai mult decât anul trecut. Astfel, s-a ajuns la o sumă record pe plan mondial în ceea ce privește premiile totale, celelalte trei turnee de Grand Slam, Australian Open, Wimbledon și US Open, fiind devansate.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace nu pot face...'
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace…
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e așa milă"
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e…
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Meteorologii anunţă o
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii…
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
Se interzic TELEFOANELE mobile. S-a adoptat ordin la nivel de stat. CINE RENUNȚĂ la smartphone
Se interzic TELEFOANELE mobile. S-a adoptat ordin la nivel de stat. CINE RENUNȚĂ la smartphone
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri de la 11 metri VIDEO
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri…
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”